Ultima poveste a unui mos simpatic

batranOamenii când se întâlnesc şi nu au ce face povestesc câte şi mai câte. Poţi afla lucruri uimitoare din poveştile spuse în tren, într-o sală de aşteptare sau într-un spital. Şi tocmai într-un spital am auzit cele ce urmează. Am fost singurul interlocutor al unui moş simpatic, adus de urgenţă cu probleme cardiace. Eu stăteam liniştit în pat cu problemele mele, când a fost adus bătrânul al cărui nume nici măcar nu-l mai ţin minte. Dar povestea lui o ştiu. Avea 89 de ani. Ochii jucăuşi inspirau încredere şi optimism. Era vioi şi plin de viaţă. Continue reading “Ultima poveste a unui mos simpatic”

Advertisements

Ce legătură există între Fefeleaga şi un DVD-player?

dvd playerÎntrebarea din titlu nu este pusă doar ca să va incite şi să vă facă să citiţi mai departe articolul. Chiar există o legătură pe care nu o bănuiţi. Poate vă mai amintiţi că în şcoală s-a studiat la disciplina Limba şi Literatura Română nuvela “Fefeleaga” scrisă de Ion Agârbiceanu. Filmul Nunta de piatră cu marea Leopoldina Bălănuţă în rolul principal a avut la bază tot opera amintită.

Ion Agârbiceanu, autorul nuvelei scrisă în 1908 a fost scriitor, preot, ziarist, academician şi chiar protopop greco-catolic de Cluj. Un mare om, cu studii de teologie şi literatură la Budapesta (că era înainte de 1918), un militant de seamă pentru cauza românilor din Ardeal. După Marea Unire din 1918 a ajuns parlamentar cu funcţii importante. Continue reading “Ce legătură există între Fefeleaga şi un DVD-player?”

Ce este autodiversificarea?

mancare_bebeAutodiversificarea este un nou mod de a hrani bebelusii care, spre deosebire de diversificarea “clasica”, presupune existenta increderii ca bebelusul este capabil sa-si aleaga singur hrana si sa o manance sau mai bine zis sa incerce sa o manance, la inceput, in forma in care este, si nu sub forma de piureuri, de mancare pasata oferita de catre parinte cu lingurita. 

Autodiversificarea mai este cunoscuta si sub denumirea de BLW – prescurtarea de la “baby lead weaning”. Traducerea adecvata a acestei sintagme fiind “diversificare condusa de copil” sau pe scurt “autodiversificare”. Continue reading “Ce este autodiversificarea?”

Homeschooling sau educaţia acasă – mic ghid

homeschool-parent
picture credit:
http://kellythekitchenkop.com

Trăim într-o ţară în care la ora actuală nu poţi face legal homeschooling dacă copilul are peste vârsta de 6 ani. Până la această vârstă învăţământul nu este obligatoriu, aşa că e treaba noastră unde îl educăm.

Asociaţia Home Schooling România încearcă să legalizeze un model de educaţie acasă similar celui ceh, denumit „metodă de învăţământ autodidact”, care este mai controlat de stat decât modelul american (şi mai potrivit ţărilor est-europene).
În momentul în care va deveni o opţiune şi un drept reglementat, puţini dintre cei care doresc să facă educaţie acasă vor avea resursele financiare necesare pentru a-l pune în aplicare. Şi chiar dacă vor avea resurse, poate că unii nu se vor încumeta din cauza neîncrederii că sunt în stare sau că vor şi reuşi.

Totuşi, orice părinte poate face în România, fie şi parţial (sub formă de after-school, să zicem), educaţie acasă şi în cele ce urmează vom vedea împreună şi cum.

Ce înseamnă educaţia acasă sau homeschooling?
Voi da un răspuns care trece dincolo de definirea strictă a unui termen, căci încerc să cuprind şi ceea ce implică educaţia acasă:

  • Înseamnă că eu, părinte (sau tutore legal), gestionez autonom instruirea copilului meu perfect sănătos sau copilului meu cu nevoi speciale, în armonie cu valorile etice şi/sau culturale specifice familiei mele şi în armonie cu sensibilitatea şi înclinaţiile acestuia.
  • Înseamnă că eu şi copilul participăm împreună la instruirea lui. Fac alegeri împreună cu el (desigur şi în funcţie de vârstă, capacitate de înţelegere etc.) şi iau deciziile în funcţie de ce este mai bine pentru copil.
  • Înseamnă că mă pot folosi de orice ocazie (fie în casă, fie în afara acesteia, când gătesc sau fac curăţenie, la plimbare în aer liber, cursuri de dans, antrenamente sportive, mers la munte, la bunici etc.) să-i ofer copilului nu doar instruire ci şi posibilitatea de a se dezvolta şi creşte din punct de vedere fizic, psihic, emoţional, social, spiritual etc.
  • Înseamnă şi să-i ofer un mediu în care să-şi dezvolte caracterul, să înveţe să se descurce în viaţă, să-şi formeze aptitudini, să-şi dezvolte şi mai mult înclinaţiile şi să compenseze sau să lucreze mai mult acolo unde nu are talent dar este necesar să aibă măcar cunoaştere, dacă nu pricepere.
  • Înseamnă să-mi cunosc copilul şi să-mi asum creşterea şi educarea lui, ajutându-l să-şi construiască un viitor.

După cum vedeţi, sunt aspecte care se regăsesc în educaţia pe care orice copil o primeşte sau o poate primi acasă, fie că e dat la şcoală, fie că nu.

Cine poate face educaţie acasă?

În primul rând, orice părinte sau tutore legal care are cel puţin o pregătire echivalentă cu liceul. Spun „echivalentă” pentru că nu este exclus să existe şi adulţi autodidacţi (care nu au terminat liceul sau au terminat dar s-au instruit singuri în diverse domenii, căci au avut dorinţa şi ambiţia să o facă) sau chiar adulţi care au fost educaţi acasă (în SUA sau alte ţări în care homeschooling-ul se face de mulţi ani). Nu ai nevoie deci, de pregătire pedagogică.

În al doilea rând, cei care au posibilitatea financiară să o facă. Şi aici nu mai dau detalii, căci ştim toţi că ai nevoie de o sursă de venit ca să întreţii familia şi ai nevoie şi de bani pentru materiale, cursuri, poate chiar pregătiri (dacă vrei să plăteşti un tutore pentru o anumită materie).

O poate face unul din părinţi sau, mai rar la noi, altcineva din familie se poate ocupa de educaţia copilului. Sau poate participa întreaga familie, părinţi, bunici, unchi, în funcţie de talentul pe care îl are fiecare. De exemplu, de limbi străine se poate ocupa mătuşa care este traducătoare.
Cum spuneam şi mai sus, poţi apela şi la un tutore sau un profesor.

Ce metode şi materiale am la dispoziţie ca să fac educaţie acasă?

Cei care aleg să îşi educe copiii acasă au la dispoziţie o gamă variată de metode şi materiale, în fapt filozofii educaţionale, cum ar fi:

– studii făcute în ansamblu, n.tr. (unit studies”, în engleză),

– educaţia clasică (Trivium, Quadrivium),

– educaţia Charlottle Mason,

– metoda Montessori,

– teoria inteligenţelor multiple,

– unschooling,

– unschooling-ul radical,

– educaţia Waldorf …… şi multe altele.

(Montessori şi Waldorf, în România, se pot întâlni şi în şcoli, după cum se ştie.)
Putem alege doar una din aceste metode educaţionale sau putem lua câte ceva din fiecare (abordare eclectică), în funcţie de ce anume observăm că dă rezultate mai bune la copilul sau tânărul nostru.

Pe Internet există o mulţime de informaţii şi resurse legate de educaţia acasă (cărţi, forumuri de discuţii, articole, materiale diverse, lecţii gata făcute, sfaturi, îndrumări etc.). Sub anumite şcoli-umbrelă sau de la anumite surse online se poate achiziţiona chiar programa întreagă, pentru fiecare an sau ciclu de studiu.

La ora actuală avem la dispoziţie (în principal în engleză, ce-i drept) lecţii sau programe foarte bune sub formă de materiale imprimate, digitale, audio, multimedia, online sau CD-uri ori DVD-uri, chiar şi interactive, adaptate sau făcute pentru diferite profiluri de învăţare (auditiv, vizual etc.), pentru orice subiect, orice domeniu şi orice nivel de învăţare.

În funcţie de subiectul studiat, de anotimp etc. există lecţii care se pot face urmărind pe viu (cum omida se transformă în fluture, cum din sămânţă iese floarea etc.) sau experimente care necesită un minim de echipament şi exemplele pot continua.

Pentru noi, ca români, recomand şi studiul materialelor destinate cadrelor didactice. Personal, pentru pregătirea preşcolară, am găsit destule materiale foarte utile de acest gen.

Care sunt beneficiile educaţiei acasă?

Beneficii sunt multiple şi sunt legate de dezvoltarea per ansamblu a unui individ (academice, sociale, emoţionale, spirituale) şi de familia din care acesta face parte. Mai jos expun beneficiile care au reieşit din experienţele familiilor în care se face homeschooling. În listă se regăsesc şi motivele pentru care sunt părinţi care aleg acest tip de educaţie:

a) Legate de siguranţa copilului, căci le putem oferi un mediu sigur.

b) Expunere redusă la alcool şi droguri.

c) Emoţionale, datorită unui mediu în care copilul este respectat, apreciat, ascultat.

d) Întăreşte legăturile familiale, căci copiii se dezvoltă mult mai bine, părinţii îşi cunosc copiii cu adevărat, iar fraţii se ajută mai mult între ei.

e) Pregătire mai bună pentru lumea reală. Aceasta se realizează prin implicarea în activităţile zilnice ale familiei, în activităţi în comunitate, dacă există (voluntariat în diverse acţiuni, implicare proiecte pe teme culturale, etc.), în grupuri de vârste diferite, lucrând la proiecte reale.

f) Cel mai bun mediu pentru un antrenament spiritual. Principiile morale şi spirituale pe care le are părintele (oricare ar fi acestea, creştine, new age sau altele) se reflectă în tot ceea ce face acesta şi copilul învaţă urmărindu-l în viaţa de zi cu zi.

În loc de concluzie

Un părinte iubitor şi responsabil îşi cunoaşte cel mai bine copilul. Dacă are încredere în sine şi îşi iubeşte copilul, cu informare reuşeşte să-i ofere acestuia instruirea şi educaţia necesare.

Se spune că cel mai greu când te apuci de homeschooling sau educaţia acasă este primul an.

Din proprie experienţă, spun că provocări sunt mereu, căci copilul este în schimbare, viaţa familiei poate trece prin mari schimbări, şi este nevoie să te adaptezi. Dar, dacă ţi-ai ales o filozofie anume sau ceea ce ţi-a plăcut din mai multe metode educaţionale, poţi să îţi faci un plan de lecţie sau plan de studiu cu zile, săptămâni sau luni înainte. Alteori sau de multe ori, o faci spontan, în funcţie de activitatea în care îl poţi implica şi pe copil sau în funcţie de locul în care vă aflaţi în acel moment.

Autoarea articolului este Andrea care ne spune despre ea: “Sunt un părinte cu pregătire economică (studii universitare), nu pedagogică. Sunt un autodidact, îmi place să mă instruiesc legat de tot ce mă pasionează (învăţ şi eu pian odată cu copilul meu, de exemplu). Până ca băiatul cel mare să împlinească 4 ani l-am educat singură, acasă. Am pus bazele limbilor străine, matematicii, muzicii (este pasiunea lui – cântă vocal şi la pian) etc. Continui să fac acest lucru şi chiar cu mai mult spor, de când a intrat la grădiniţă (mai ales că iau tot mai mult în seamă homeschooling-ul ca variantă de a-l educa în continuare). Urmăresc bloguri pe această temă, şi româneşti şi străine, şi mă inspir din lecţiile pe care le fac alţii, nu doar din metodele educaţionale care mă atrag. Învăţ odată cu el şi amândoi ne bucurăm de aceste momente. Mai multe despre noi şi activităţile noastre puteti citi aici

Dacă ţi-a plăcut ce ai citit şi crezi că poate fi de folos şi prietenilor tăi dă un like&share ca să afle şi ei.

Stimularea creativitatii la copilul prescolar

fluturasi talentatiLegea superioara a existentei este munca creatoare prin care lasam in lume o urma dupa ce nu vom mai fi, o opera care ne prelungeste existenta si după moarte.“ Leonardo Da Vinci

Termenul “creativitate” isi are originea in cuvantul latin ”creare”, care inseamna ”a zamisli”, ”a fauri”, ”a naste” si a fost introdus in psihologie de către psihologul american G.W. Allport, in anul 1937.

Creativitatea reprezinta:

-noutate;

-indrazneală;

-originalitate;

-cunoastere;

-imaginatie;

-inventivitate;

-flexibilitate.

La varsta prescolară , copilul se caracterizeaza printr-o dezvoltare psihica complexa. El reuseste sa se elibereze de limitele actiunilor motorii concrete, inlocuindu-le cu acte simbolice. Largirea experintei cognitive, dezvoltarea imaginatiei, dezvoltarea competentelor lingvistice, aparitia limbajului intern arata faptul ca prescolarul are anumite disponibilităti psihice pentru actul creativ.

Prescolaritatea reprezinta perioada cea mai importanta pentru conturarea creativitatii. Acum se cristalizeaza trebuintele de cunoastere, de informatie , de independenta, de autoexprimare, acum se contureaza perceptia de sine.

O contributie importanta in conturarea acestor factori ai personalitătii copilului, o are atitudinea obiectiva si pozitiva a adultului fata de copil. Este vorba despre satisfacerea nevoii de independenta a celui mic si acordarea increderii in activitatile initiate de el. In nici un caz, copilul nu trebuie sa fie descurajat, chiar daca rezultatul muncii sale nu reprezinta o capodopera.

Pentru copil, orice lucrare de-a sa reprezinta un mare efort creativ si trebuie tratat ca atare!

Inca din prescolaritate, se poate vorbi despre acel potential admirabil al omului -CREATIVITATEA – care face posibila creatia ca activitate psihică. Nivelul posibil de atins acum este, doar acela al creativitătii potentiale, manifestata prin desene sau jocuri  (activitatile predominante ale copilului prescolar).

Potentialul creativ exista latent in fiecare copil, putand fi dezvoltat sub influenta unui mediu socio-educational stimulativ, responsabilii pentru stimularea creativitatii copilului prescolar fiind parintii si cadrele didactice.

Familia are rolul de a stimula inca de la cele mai fragede varste, initiativa si independenta de actiune a acestuia. La gradinita, creativitatea copilului poate fi stimulata prin modele pedagogice a caror elaborare se fundamentează pe cunoastere si pe respectarea particularitatilor de varsta ale copilului prescolar, dar si a nivelului de dezvoltare a potentialului sau creativ.

Educatoarea trebuie sa inlocuiasca chipul cald al mamei, sa aiba mereu la indemana cuvintele blande si sa fie intotdeauna un bun pedagog, psiholog si manager al clasei sale. Un bun educator trebuie sa stie sa stimuleze constant creativitatea elevilor sai.

Copiii  au o creativitate fantastica innascuta, dar care trebuie slefuita!

Desenul, pictura, modelajul, muzica, dansul, diferitele jocuri in aer liber sau acasa, la gradinita, toate au darul de a-i ajuta sa exprime emotiile, gandurile si sentimentele.

Cadrul cel mai important de manifestare dar si de stimulare a potentialului creativ este jocul, cu toate tipurile sale. Conduita creativa ludica este o premisa pentru viitorul comportament creativ care se va materializa in produse noi, originale, cu valoare sociala. Prin joc, copilul poate fi oricine isi doreste, poate inventa jocuri de rol, poate crea personaje etc.

Povestile, memorizarile, lecturile dupa imagini, toate au rolul de a stimula creativitatea prescolarilor. Un exercitiu util pentru dezvoltarea creativitatii copilului, il poate reprezenta continuarea unei povesti fascinante , gasirea unui alt final sau creearea unei povesti pe baza unui sir de ilustratii! Creativitatea le este stimulata, dezvoltandu-le, in primul rand, increderea in ei, in ceea ce pot oferi, respectandu-i pentru frumusetea si unicitatea lor.

fotografie1214
picture credit: gradinita fluturasilor talentati

Un cadru didactic poate sa încurajeze si sa stimuleze creativitatea copiilor prescolari astfel :

– prin creearea unui mediu adecvat prescolarului, in care jocul sa se desfasoare fara restrangeri;

– prin libertate de exprimare ( libertatea nu trebuie sa fie ingradita);

– prin diverse ateliere de creatie ( pe cat posibil aceste ateliere sa se realizeze si impreuna cu parintii);

– prin adaptarea  ideilor copilului , incat sa se potriveasca cu cerintele educatorului);

– incurajand procesul de creatie, indiferent de rezultat.

Cultivarea creativitatii in mintea si sufletul copiilor prescolari este o necesitate si se impune din ce in ce mai mult intr-o societate in plina miscare.

„Creativitatea reprezinta miraculoasa intalnire dintre energia neinhibată a copilului cu ceea ce pare a fi opusul si dusmanul ei, simtul ordinii, impus de disciplinata inteligenta a adultului”.  (Norman Podhoretz)

 Bibliografie: Danescu, E., ”Stimularea creativitatii la varsta prescolara”, Editura Paralela 45, Pitesti, 2009

Autoarea acestui articol, Barbu Simona-Alexandra, este  profesor pentru invatamantul prescolar si absolventa a masteratului ”Didactica limbii engleze”, profesează in prezent ca educatoare la o gradinita de stat din localitatea Dragasani. Inarmată cu multa rabdare si pricepere, incerca sa le îndrume “fluturasilor” ei primii pasi in viata, prin foarte multe activitati educative, pe care le puteti urmări pe site-ul personal: “gradinita fluturasilor talentati

 

De ce să alegi pentru copilul tău pedagogia Waldorf

Caiet matematică – Waldorf

Totul a început cu o carte simplă care nu avea mai mult de 50 de pagini: „Educaţia copilului din punct de vedere al ştiinţei spirituale. Citind-o mi-am dat seama că tot ce aveau nevoie copiii mei ca să crească frumos era prezenţa mamei, a unei fiinţe dragi lor în preajmă, a existenţei unui ritm în viaţa lor şi a unor obiceiuri imprimate şi educate prin puterea exemplului personal.

Aşa am ajuns eu să cunosc pedagogia Waldorf şi îi sunt recunoscătoare iniţiatorului ei, Rudolf  Steiner, care acum 100 de ani punea bazele acestui sistem pedagogic şi altor ştiinţe la fel de folositoare omenirii: medicina antropozofică,  agricultura biodinamică, arta vorbirii, euritmia. Tot el a promovat un stil de arhitectură inovatoare, a descris, pentru cei care vor să cunoască, elemente de creştinism ezoteric şi a inaugurat prima universitate de ştiinţe spirituale din lume. O personalitate atât de complexă era considerată pe vremea sa un iniţiat. La fel este considerat şi acum de către cei care au avut timp să-i aprofundeze scrierile şi numeroasele conferinţele.

Există multe conferinţe în care Rudolf Steiner şi discipolii acestuia vorbesc despre structura profundă a copilului, care până la 3 ani,  până la 7 ani, până la pubertate şi adolescenţă trece prin numeroase transformări, transformări pe care noi ar trebui să le cunoaştem  ca să le putem veni în întâmpinare cum se cuvine.

Copilul în pedagogia Waldorf

Pedagogia Waldorf leagă profund copilul de realităţile imediate din preajma lui, îl ancorează în lume şi îi dezvoltă totodată sentimente precum empatia, dragostea pentru tot ce e frumos în lume şi de asemenea veneraţia. Îşi îndrăgeşte părinţii, educatorii, învăţătorii şi profesorii, nu din obligativitate, ci pur şi simplu pentru că au capacitatea să vadă în ei modele de comportament demne de admiraţie.

În pedagogia Waldorf nu se pun note nici în clasele superioare de liceu. Copilul primeşte caracterizări care descriu mult mai bine decât o notă acumulările sau minusurile lui. Între părinte şi educatorul Waldorf se formează o legătură specială, mai ales când părintele încearcă pe cont propriu  prin lecturi individuale să îşi dezvolte o cunoaştere personală despre pedagogia Waldorf.

Pentru copilul în creştere jucăriile cele mai creative sunt cele din materiale naturale, lemn, lână, pietre, ghinde şi castane, păpuşi meşterite din pânză sau materiale naturale cu fizionomii abia schiţate care pot să râdă şi să plângă deopotrivă, care dezvoltă în copil simţul pentru natural şi-i lasă imaginaţia să zboare şi să viseze în voie.  Ritmul şi activităţile zilnice de acasă se regăsesc într-o formă şi mai înaltă la grădiniţă şi apoi la şcoală, unde există un ritm al sărbătorilor anului. Copiii au serbări numeroase specifice cum ar fi „sărbătoarea recoltei”, a lampioanelor, a Crăciunului şi tot aşa.

Copiii în clasele primare nu scriu pe caiet liniat, ci pe un caiet studenţesc mare, cu foaie velină, care creează un sentiment de libertate subtil. Folosind  creioane cerate robuste pe care copilul le ţine în mână cu mai multă stăpânire decât un stilou, învăţarea alfabetului devine o bucurie şi totodată un mijloc de a-i dezvolta simţul pentru frumos, pentru echilibru, pentru simetrie.  De altfel acest tip de caiet este păstrat la toate materiile până la liceu. Copilul învată să scrie drept de mic, luându-şi ca punct de reper pentru scrierea ordonată şi liniară, resurse interioare, stradania personală sau foaia albă în ansamblul ei.

Învaţarea unei materii se face pe epoci, perioade de 2 – 3 săptămâni, în care în primele două ore, la cursul de bază, se învaţă numai o materie, urmând apoi o altă epocă dedicată altei materii. În răstimpul care trece copilul păstrează în repaus ceea ce a învăţat într-o epocă şi surprinzător pauza care apare sedimentează şi întareşte şi mai bine noţiunile noi predate pentru acea materie. Trecerea oră după oră de la o materie la alta, materii fără nici o legătură între ele, se dovedeşte o practică obositoare, care de cele mai multe ori îl face pe copil să prefere numai o materie şi să ignore altă materie, pentru că nu o înţelege şi nu o asimilează suficient.

În pedagogia Waldorf, rolul matematicii sau al limbii române şi a celorlate materii este la fel de important, pentru că fiecare materia formează nişte calităţi sufleteşti şi intelectuale diferite.  Şi astfel copilul Waldorf nu devine un matematician sau un literat. El devine un om întreg, un om capabil să asimileze în aceeaşi măsură şi matematica şi limba maternă şi alte informaţii la fel de importante pentru viaţa sa. Până la urmă suntem  cu toţii de acord că menirea şcolii este să pregătească un copil pentru întreaga viaţă şi nu numai pentru o carieră sau pentru un job sau altul.

Cine consideră competiţia un mijloc educativ excelent, poate afla cu surprindere faptul că la Waldorf nu se pune preţ pe participarea copilului la diferitele competiţii cu succes vremelnic cum ar fi olimpiade sau concursuri. Oameni de seamă ai lumii au urmat şcoala Waldorf, dar măsura calitaţii şi valoarea lor a crescut într-un timp firesc şi a înflorit pe dea-întregul la maturitate, când toate forţele fizice, sufleteşti şi spirituale sunt active în om. O listă cuprinzătoare, dacă nu completă, cu cei care au urmat şcoala Waldorf, găsiţi aici.

Şi părinţii au rolul lor…

Aşa cum ne dorim să înţelegem de ce un aliment face bine şi altul nu, aşa şi o educaţie sănătoasă are principiile ei care pot fi aprofundate, înţelese, deprinse de oricine, indiferent că se numeşte dascăl sau părinte, pentru că deşi Waldorf este bine reprezentat la noi, instituţiile sale nu se regăsesc în toate oraşele. A educa este o artă, de aceea nu poţi lăsa această menire numai în seama unei instituţii şi a educatorilor ei, este ceea ce am înţeles din prima clipă când mi-am dorit nişte copii frumos educaţi.

Bineînţeles că toată această autoinstruire ne va ajuta şi pe noi ca părinţi, nu numai pe copilul pe care îl avem în grijă. Vom deveni mai buni, mai răbdători, mai atenţi, mai organizaţi, pentru că în primii ani cel puţin, copilul învaţă prin imitaţie, exteriorizând tot ce vede şi aude în preajma sa. O minciună nevinovată de genul „spune-i vecinei care sună la uşă, că nu sunt acasă!”, o făgăduială imposibil de ţinut, enervarea şi pierderea autocontrolului în diversele situaţii de viaţă, stimulează în copil atitudini de viaţă asemănătoare şi-i formează caracterul cum poate adesea nici nu ne dăm seama.

Fetiţa mea a urmat şi grădiniţa şi primii ani de şcoală la Waldorf. Nota la examenul de capacitate i-ar fi permis înscrierea la licee de renume din sistemul tradiţional. A rămas la liceul Waldorf. „Aici profesorii sunt mult mai apropiaţi de elevi!” este părerea părinţilor care au avut copii în mai multe sisteme de învăţământ.

Dar eu spun că metodele de predare sunt de fapt altfel. Sunt apropiate de copil şi în acord cu ceea ce este el din punct de vedere nu numai  fizic, sau sufletesc, sau spiritual. Faptul că pedagogia Waldorf cunoaşte atât de bine şi de profund copilul şi are perfecţiunea unei metode care a devenit ştiinţă, este  susţinut şi prin faptul că ea poate să educe copii cu nevoi speciale cum ar fi copilul hiperkinetic sau cu sindrom Down, prin intermediul unor instituţii şi asociaţii special create. Pedagogia Waldorf poate să  răspundă  şi unor astfel de situaţii de viaţă. Roadele unei educaţii potrivite se văd mai târziu, când copilul creşte şi devine matur şi trebuie să facă faţă solicitărilor propriei vieţi. Despre copiii mei, pot să spun că au crescut nişte copii buni, destoinici, echilibraţi, în care simt că pot avea încredere. Şi în educaţia lor rolul pedagogiei Waldorf a fost unul hotărâtor.

Sistemul de învăţământ Waldorf este larg răspândit în lume, iar în România sunt de asemenea toate formele şi structurile de care avem nevoie să creştem frumos un copil prin această metodă: grădiniţe particulare care primesc copilul de la doi ani şi jumătate, şcoli particulare, grădiniţe gratuite de stat, şcoli şi licee cu predare Waldorf,  de asemenea gratuite, after-school particular cu activităţi extraşcolare în sistem Waldorf.

Autoarea articolului este Liana Nicolae, mămica unor copii de acum mari – au 15 şi 22 de ani – care a avut bucuria şi şansa să cunoască din vreme principiile unei pedagogii simple, dar totodată profunde şi eficiente – pedagogia Waldorf

 

Dacă ţi-a plăcut ce ai citit şi crezi că poate fi de folos şi prietenilor tăi dă un like&share ca să afle şi ei.

Mami, eu de ce nu mai răcesc?

„Mami, eu de ce nu mai răcesc? Aş vrea să mai stau şi eu acasă cum stau colegii mei”. Este întrebarea pe care mi-a pus-o fetiţa mea zilele trecute şi care m-a făcut să-mi reamintesc cât de multe datorăm noi homeopatiei.

Astăzi se împlineşte un an, un an de când fetiţa mea a primit acele 3 granule homeopatice, granule care aveau să ne schimbe viaţa şi să ne scoată dintr-un coşmar. Cine ar fi crezut ca acele 3 biluţe au atâta putere? Sigur, eu nu. Aveam acea percepţie despre homeopatie că ar putea fi folosită ca şi tratament adjuvant, că poate îmbunătăţi, dar nu poate vindeca. Mă întreb şi acum de ce mi-a trebuit atâta timp ca să apelez la homeopatie ? A fost atât de simplu, încât nu pot să înţeleg de ce m-am chinuit şi eu şi copilul meu, trei ani de zile. Dar mă consolez la gândul că aşa a fost să fie, că poate dacă nu eram atât de disperată, nu aş fi avut puterea să merg până la capăt cu homeopatia.

Povestea mea…

Dar să revin la ce vreau de fapt să vă povestesc. La un an şi 4 luni, fetiţei i s-a declanşat alergia la polen, care se manifesta cu crize de astm; ulterior, deşi lua tratament alopat de întretinere, astmul s-a agravat, asfel încât la crizele virale, polen, efort, s-au adăugat şi altele. Au fost nişte ani grei pentru mine ca mamă, ani care probabil au lăsat cicatrici adânci în sufletul meu. A fost greu să vad cum copilul meu nu poate alerga pe gazon sau în parc fără un puf, că nu poate merge la locul de joaca fără puf, că nu poate face multe alte lucruri fără acel puf, puf pe care l-am urât dar şi iubit în acelaşi timp. Când am epuizat toate terapiile convenţionale de vindecare şi am ajuns la capătul puterilor, mi-am întors faţa către homeopatie.

Am schimbat într-un an de zile trei homeopaţi pluralişti (care prescriu mai multe remedii la o singură consultaţie), dar nu am obţinut nici o îmbunătăţire, aşa că într-un final, în urma unei recomandări, am ajuns la o altă doamnă doctor homeopat. Abordarea ei a fost un pic diferită faţă de cum eram obişnuită până atunci şi am înţeles că ea practică un tip de homeopatie diferită de ceea ce întâlnisem noi. Este vorba de homeopatia clasică, în care se prescrie un singur remediu odată şi care este capabil să producă vindecări chiar şi în boli cronice.

Îmi aduc foarte bine aminte cum acum un an de zile, pe 9 noiembrie, am ajuns la doamna doctor în cabinet externaţi fiind din spital, după o severă criză de astm cu insuficienţă respiratorie, saturatie oxigen=86, o criză mai gravă decât de obicei, dar care avea să fie şi ultima. Ultima după cel puţin 20 de crize de bronhospasm făcute până atunci, crize care se manifestau indiferent de medicaţia alopată primită în stări acute, crize care nu au ţinut cont nici de tratamentul cronic de lungă durata cu Flixotide şi Singulair, medicamente alopate care se folosesc ca tratament zilnic de întreţinere în astm.

Doamna doctor homeopat ne-a pus o mie şi una de întrebări, printre care şi  dacă face febră în viroze. Răspunsul meu a fost negativ. Mi-a explicat că acesta nu este un lucru bun, deoarece sistemul ei imunitar nu intră în alertă la apariţia intruşilor. Iniţial, m-a surprins răspunsul, deoarece vedeam febra ca pe o sperietoare, ceva de care trebuie să fugi; se pare că nu era aşa, dar asta am înţeles-o abia mai târziu. Am terminat consultaţia şi am întrebat-o ce ar trebui să urmăresc în continuare şi cum se poate şti dacă remediul ales e cel potrivit, iar răspunsul a fost la fel de surprinzător: ”Dacă va începe să facă febră la urmatoarea viroză, e suficient ca să ne dăm seama de asta!”

…şi miracolul vindecării

Următoarea viroză nu s-a lăsat prea mult asteptată, aşa că la o saptămână dupa ce fetiţa mea a primit remediul, a început şi tusea. I-am dat o parte diluată din remediu, conform instrucţiunilor pe care mi le-a dat doamna doctor iar tusea s-a liniştit pentru 4-5 ore. Şi surprinzator, a apărut FEBRĂ…FEBRĂ MARE. Va imaginaţi cât de şocată am fost!  Fetiţa mea, care nu făcuse până atunci febră, acum ardea ca o torţă, avea 39,5 grade. Febră mare şi tuse, tuse epuizantă. M-am dus la clinică să îi fac un consult, deşi eu nu auzeam nimic la spate, dar am zis că e mai bine să o vadă cineva. Şi când cei de acolo mi-au confirmat că nu are bronhospasm, credeam că visez.  Tuse fără bronhospasm, tuse de copil sănătos? Vedeam în ceaţă şi cred că tot drumul i-am repetat soţului: ”Fără bronhospasm, hm… e prima dată când plec de la medic şi îmi spune că nu are bronhospasm, hm…, mi-e frică să sper, mi-e frică să-mi fac iluzii…” şi repetam acest lucru ca o moară stricată.

Oricum am încercat să nu-mi fac iluzii, am zis că poate e o pură întâmplare şi că cel mai bine e să aştept şi urmatoarea viroză. În urmatoarele două luni au urmat 4 viroze care se succedau la două săptămâni şi la care, absolut de fiecare dată, făcea febră 39,5 – 40 grade, dar fără bronhospasm şi fără insuficienţă respiratorie. Atunci am ştiut că fetiţa mea se va vindeca şi m-am umplut de speranţă ştiind că nu sunt doar iluzii, iar timpul a demonstrat că aveam dreptate. Febra o lăsam în pace, nu interveneam cu nimic şi scădea de la sine. De multe ori am fost tentată să-i dau antitermice, dar ştiam că astfel aş fi încetinit procesul de vindecare şi nu îmi doream acest lucru. Cu fiecare viroză care a urmat, totul a devenit mai simplu, astfel încât după două luni deja nu mai tuşea deloc în viroze, avea doar mucozităţi şi tuse expectorantă dimineaţa la trezire.

Să vă mai spun ce uimită a fost pediatra ei când a auzit că a trecut iarna şi primavara fără să mai ajungem la spital, ce uimită a fost când a auzit că s-au remis toate simptomele de astm (polen/efort/alergii). Nu înţelegea deloc cum a rezistat fără tratament cronic alopat, având în vedere că doar cu cinci luni în urmă mă certa că am dat-o la gradiniţă, pentru că un copil cu un astm atât de sever nu are ce căuta acolo. Nu înţelegea nici cum a intrat în parc fără puf. Nu m-a crezut cand i-am spus aceste lucruri şi drept urmare, cu prima ocazie când a reuşit să discute direct cu soţul meu, l-a luat la întrebări. A fost şocată să audă acelaşi lucru pe tonalitatea unui bărbat care nu se pricepe în ale medicinei şi care a spus simplu: ”Dacă nu a mai avut probleme de ce să-i dăm tratament?”

Ceea ce mi se pare însă cel mai important e faptul că homeopatia nu a tratat doar astmul, ci a restabilit echilibrul întregului organism, rezolvând în acelaşi timp şi problemele de reflux gastric şi cele legate de imunitate (afte în gură şi răspunsul la factori virali), deci o îmbunătăţire a stării generale de sănătate a organismului. Homeopatia fiind o medicină medicină holistică vindecă bolnavul şi nu boala!

Am acceptat să scriu aceste rânduri tocmai pentru a mulţumi în felul acesta homeopatiei clasice, căreia îi sunt recunoscătoare pentru sănătatea readusă fetiţei mele! Şi nu în ultimul rând din dorinţa de a mediatiza acest tip medicină alternativă, la gândul că dacă eu citeam ceva asemănător acum patru ani, nu pierdeam atât timp preţios.

Aş vrea să vă mai spun doar că aceasta este o experienţă pur personală, că nu toţi copiii se manifestă aşa când iau remediul “simillium” şi că nu toţi se pot însănătoşi în două luni. La unii poate dura mai mult, la alţii mai puţin, rezultatul terapeutic depinde în mare măsură de capacitatea proprie a sistemului imunitar, de modul în care acesta răspunde la impulsul energetic dat de remediu. Şi nu în ultimul rand, de experienţa şi intuiţia homeopatului în ce priveşte alegerea remediului corect. Ideea de bază este însă aceea că homeopatia clasică funcţionează, că nu sunt doar nişte biluţe cu lactoză cum pretind scepticii că ar fi. Iar mamele ar trebui să aibă încredere în ea şi să consulte medicii homeopaţi clasici pentru a-şi trata copiii deoarece homeopatia este lipsită de reacţii adverse.

Eu nu pot decât să îmi asum responsabilitatea acestei expuneri, cu convingerea că oricând pot demonstra cu acte medicale coşmarul prin care am trecut şi vindecarea ulterioară.

Autoarea articolului este Laura Olaru, o mămică din Bucureşti, care a dorit să ne împărtăşească o parte din experienţa ei în tratarea astmului bronşic al fetiţei sale cu ajutorul homeopatiei. 

Dacă ti-a plăcut ce ai citit şi crezi că poate fi de folos şi prietenilor tăi dă un like&share ca să afle şi ei.

8 sfaturi pentru a avea o relaţie mai bună cu copilul tău

“Trebuie să ajutăm copilul să acţioneze singur, să voiască singur, să gândească singur; aceasta este arta celor ce aspiră să slujească spiritul.” Maria Montessori

Pedagogia Montessori are două principii de bază: cel al mediu natural, care ajută la dezvoltarea copilului şi cel al observării copilului care trăieşte în acel mediu, scopul acestui tip de educaţie fiind acela de a învăţa copilul să gândească şi să acţioneze independent şi într-o manieră responsabilă .

Metoda Montessori înseamnă educaţie prin respect faţă de copil, educaţie făcută cu dragoste şi înţelegere iar aria sa de folosire nu se limitează doar la spaţiul grădiniţei, ci poate fi aplicată cu succes şi de fiecare părinte în timpul petrecut cu copilul său. Psihologia care stă la baza acestei metode ne învaţă că un parinte trebuie să ţină cont de ceea ce îşi doreşte copilul său de la el. Un copil poate că nu ştie să îşi formuleze cu exactitate nevoile dar cu siguranţă va şti să îţi ceară, prin comportamentul lui, anumite lucruri.

Iată câteva sfaturi pe care pedagogia Montessori ni le dă pentru o mai buna educaţie şi înţelegere a copilului:

  1. Uneori comportamentul copilului aproape că îţi vorbeşte spunându-ţi : “dragă mamă şi tată ştiu că nu pot avea tot ce îţi cer, dar uneori vreau să văd până unde pot ajunge”. Trebuie să înţelegi că un copil de trei ani sau chiar mai mic e conştient de asta, însă nu uita că el este la vârsta la care testează limitele. Încearcă deci să nu îi cazi în capcană şi să îl răsfeţi.
  2. Nu fi surprins şi nu te supăra când îţi va spune “eu nu te mai iubesc”. Încearcă doar sa te manipuleze şi să îţi creeze un sentiment de vinovăţie. Dar nu uita: tu nu ai voie să îi spui asta niciodata!
  3. Răspunde-i la întrebările incomode pentru că dacă nu vei face tu asta sigur va căuta răspunsuri în altă parte. Să fii ferm cu el şi să îi prezinţi lucrurile exact aşa cum stau ele.
  4. Să fii consecvent, altfel îl vei dezorienta şi apoi el va învaţa să profite de asta şi ţine-te de cuvânt atunci când îi promiţi ceva, deoarece în caz contrar îşi va pierde încrederea în tine.
  5. Nu încerca să îi impui, să îl forţezi să facă ceva, ci mai degrabă să îl îndrumi, să îl înveţi cum să facă acel lucru. Să nu faci pentru el ceea ce poate el singur să facă, deoarece în caz contrar te va transforma foarte repede în sluga lui şi cu siguranţă acest lucru nu îţi va plăcea. Şi nu îl subestima! Copii nu sunt atât de neputincioşi cum pot crede mulţi dintre noi.
  6. Chiar dacă eşti adult, învaţă să îţi ceri scuze când greşeşti deoarece chiar dacă eşti mai mare, asta nu înseamnă că eşti cu nimic mai presus decât el. Şi nu îl critica în faţa celorlalţi; lucrurile importante se discută doar între patru ochi! Ignoră-i proastele obiceiuri şi în acest fel nu îl vei încuraja să le repete.
  7. Nu îl certa atunci când este sincer deoarece este posibil ca data viitoare când a greşit să nu mai mărturisească vina şi astfel rişti să îl încurajezi să mintă. Şi nu încerca să îi ceri explicaţii pentru prostioarele pe care le-a făcut pentru că de cele mai multe ori habar nu are de ce a facut-o. Uneori, când greşeşti, nici tu nu ai o explicaţie pentru comportamentul tău.
  8. Un copil trebuie încurajat, înţeles şi iubit necondiţionat şi chiar dacă nu ai decât jumătate de oră pe zi pentru el, fă în aşa fel încât aceasta să fie cea mai frumoasă din lume.

 Autoarea articolului, Ioana Balaban, este psiholog şi pedagog de profesie, lucrează ca educatoare la gradinita “O lume minunata” din Braşov, momentan este autodidactă în ceea ce priveşte metoda Montessori, citeşte şi aplică această metodă la clasă, şi scrie pe blogul personal.

 

Dacă ti-a plăcut ce ai citit şi crezi că poate fi de folos şi prietenilor tăi dă un like&share ca să afle şi ei.

Ce este metoda de invatamant Montessori

gradinita “O lume minunata” – Brasov

Acum mai bine de 100 de ani, un om extraordinar, Maria Montessori, revoluţiona ideea de educaţie punând bazele sistemului de învăţământ care astăzi îi poartă numele şi care se bucură de popularitate în lume şi mai nou începe să se dezvolte şi în România.

Această metodă de a abordare pleacă de la premisa că educaţia începe la naştere şi că primii ani din viaţa unui copil, fiind cei care-i şlefuiesc pe acesta cel mai mult, sunt şi cei mai importanţi, atât fizic cât şi mental. Maria Montessori a pus bazele acestei metode plecând de la o cunoaştere solidă în domeniul biologiei, psihiatriei şi antropologiei. Continue reading “Ce este metoda de invatamant Montessori”