Buna Vestire – sarbatoarea zile de 25 martie

buna vestirePe 25 martie creştinii sărbătoresc Buna Vestire (sau Blagoveştenia, după termenul slavon echivalent), adică ziua în care Arhanghelul Gabriel (sau Gavriil) a dat de veste Fecioarei Maria că va da naştere Mântuitorului. Este cea mai veche sărbătoare creştină închinată Maicii Domnului care a fost confirmată prin documente (Papa Leon al II-lea, Roma, 681-683).

Fiind o sărbătoare foarte mare, legată direct de planul lui Dumnezeu cu privire la umanitate, de Fiul Domnului şi de Maica Domnului, este sărbătorită de toţi creştinii, fie ei din ramuri occidentale sau orientale ale Bisericii. Astfel ziua de 25 martie s-a generalizat în toată lumea creştină, cu excepţia armenilor, care o sărbătoresc pe 7 aprilie, potrivit vechiului calendar. Dar şi mai mult decât atât, Maica Domnului este una dintre figurile cele mai respectate şi în religia islamică, care o recunoaşte ca pe fecioara care l-a născut pe Iisus. Continue reading “Buna Vestire – sarbatoarea zile de 25 martie”

Advertisements

Izvorul Tamaduirii, sarbatoare inchinata Maicii Domnului

Izvorul TamaduiriiÎn prima zi de vineri de după Sfintele Sărbători Pascale creştinii sărbătoresc Izvorul Tămăduirii, un praznic închinat Maicii Domnului, “izvor al bucuriei celei negrăite şi izgonitoare de boli”. 

Numele sărbătorii este legat de împăratul Leon cel Mare al Bizanţului (401-474 d.H., împărat între 457 şi 474). Se zice că în tinereţea sa, înainte de a fi împărat, în timpul unei plimbări printr-o pădure din apropierea oraşului Constantinopol (pe atunci capitala imperiului bizantin, astăzi Istanbul, în Turcia), un orb i-a cerut apă să bea şi să-l ajute să ajungă în oraş.

Cum Leon dorea să-şi ajute semenul dar nu ştia de nici un izvor cu apă, i-a venit în ajutor Maica Domnului, care i s-a arătat şi i-a indicat şi locul din pădure unde se afla un izvor. Ba mai mult, urmând indicaţiile primite, viitorul împărat a spălat ochii orbului cu apă de la izvor care s-a dovedit a fi tămăduitoare şi orbul a început să vadă. Continue reading “Izvorul Tamaduirii, sarbatoare inchinata Maicii Domnului”