Cine o mai fi si Xerox?

Se întâmplă de foarte multe ori ca un cuvânt să fie utilizat greșit sau abuziv într-o limbă, nu numai în limba română. Uneori acest fapt creează situații hilare, dar alteori această situație devine o memă care se autopropagă și autoconservă.

Într-un mic oraș din nordul Moldovei exista pe vremuri o fabrică de cărămidă, al cărei director fusese numit politic de către comuniști un bărbat simplu din popor, fără nici un fel de cultură generală. Dar de ce să ne mai mirăm, că și în zilele noastre ajung în funcții persoane care nu au nici o treabă cu domeniul unde ajung șefi, singura lor calitate fiind servilismul și pupincurismul pe linie de partid.xerox Continue reading “Cine o mai fi si Xerox?”

Advertisements

Oameni care schimba fata lumii – Henry Ford

Atunci cand se alcatuiesc liste cu mari personalitati ale lumii, se au in vedere de obicei oameni politici, conducatori de tot felul (imparati, regi, domnitori), scriitori, poeti, savanti, eroi militari si mai putin oameni de afaceri.

Cel despre care o sa va povestesc astazi doar cateva cuvinte este cel caruia aproape ca ii datoram modul nostru actual de viata. Si este un exemplu de urmat pentru cei ce pasesc pe drumul dezvoltarii personale.henry ford Continue reading “Oameni care schimba fata lumii – Henry Ford”

Atlasul lumii – Constantin Furtuna (recenzie)

Astazi o sa va prezint o carte mai altfel decat celelalte carti pe care vi le prezint de obicei. Este vorba despre Atlasul lumii, publicat la editura All, autor Constantin Furtuna.

Atlasul Lumii Este o carte cu totul si cu totul speciala si care nu ar trebui sa lipseasca din nici o biblioteca.

Mai ales daca in acea casa exista copii, indiferent de varsta lor. Daca sunt prea mici, vor creste si o vor folosi cu siguranta. Daca sunt mari, o vor folosi de asemenea.atlasul lumii Continue reading “Atlasul lumii – Constantin Furtuna (recenzie)”

Teoria ferestrei sparte

Trebuie să recunosc faptul că nu auzisem încă despre „teoria ferestrei sparte” și atunci când am găsit într-un articol informații despre aceasta, am fost imediat intrigată. Am căutat să aflu mai multe și să vă povestesc și vouă. Mă gândeam că este o glumă, ceva de genul faptului divers sau doar niște discuții făcute de dragul de a discuta. În fond este ceva foarte serios, ceva de care ar trebui să ținem și noi cont în viața noastră.

Dar despre ce este vorba? Deși existau constatări mai vechi, această teorie a ferestrei sparte a devenit una fundamentată științific după ce în 1982 doi sociologi americani, James Q. Wilson și George L. Kelling, au publicat un articol, care a fost apoi urmat de altele scrise de alți autori în urma unor studii serioase. Imaginați-vă o clădire veche (o hală a unei fabrici părăsite de exemplu) care are o fereastră spartă. După un timp vom vedea alte ferestre sparte, până când totul va fi vandalizat. Idea este că „fereastra spartă” induce în cei care trec pe acolo sentimentul că locul este numai bun de a fi distrus, pentru că pare a fi al nimănui.teoria ferestrei sparte Continue reading “Teoria ferestrei sparte”

Magia povestilor pentru copii

plutoPoveştile fac parte din copilăria noastră a tuturor. Oare prin ce magie sunt atraşi copiii în lumea fascinantă a poveştilor? Ce se petrece oare in sufletele lor atunci când cineva drag lor începe să le citească din minunatele cărţi cu litere misterioase şi cu desene frumoase? Iar mai târziu când ei înşişi învaţă literele şi cuvintele, ce bucurie şi ce încântare pentru un copil atunci când reuşeşte să citească singur o poveste… Continue reading “Magia povestilor pentru copii”

Perseidele, ploi de stele cazatoare…

perseideCâteva nopţi din luna august sunt aşteptate mereu cu mare interes de către pasionaţii de astronomie, pentru că înainte de ivirea zorilor pe 11, 12, 13 şi 14 august are loc curentul de meteori numit perseide. Vor fi adevărate ploi de stele căzătoare, pentru că traiectoria Pământului intersectează traiectoria unei comete numită Swift-Tuttle, ale cărei resturi ajung în atmosferă şi ard.

Aprinderea se produce, ca şi în cazul oricărui corp ce ajunge în atmosfera terestră, din cauza forţelor de frecare cu aerul, care sunt foarte mari pentru că şi viteza de intrare în atmosferă a resturilor de cometă este foarte mare, de peste 200.000 de kilometri pe oră. Este foarte mult, dacă ne gândim prin comparaţie că cele mai grozave avioane de luptă ating undeva la 3500-4000 de kilometri pe oră, poate ceva mai mult în picaje. Continue reading “Perseidele, ploi de stele cazatoare…”

Luna albastra, strumfii si fenomenul astronomic de maine

strumfAm luat odată împreună cu un ziar un DVD cu un film tare simpatic, Ştrumfii pe numele lui. Un film poveste, comedie, filozofie şi ficţiune, pentru copii dar şi pentru adulţi. A fost difuzat şi la televizor, dar eu având copil de trei ani la vremea aceea, l-am văzut datorită puştiului de cel puţin zece ori. Mai ales că apariţia filmului în casa noastră a coincis şi cu perioada când „ştrumful meu” a învăţat să butoneze DVD-playerul. În film, ştrumfii aşteptau un fenomen astronomic numit „luna albastră”, ca să se poată întoarce de pe tărâmul modern actual (oraşul New în speţă) pe tărâmul lor „ştrumfesc”, în satul din pădurea lor seculară. Continue reading “Luna albastra, strumfii si fenomenul astronomic de maine”

Mica lectie despre obligatiuni

 

trade comNoi românii încă nu am învăţat la nivel de mare masă de oameni să ne folosim banii cum trebuie. Pe vremuri omul ştia că dacă vrea să strângă bani trebuie să-i depună la CEC. Acolo de bine de rău primea o dobândă nenegociabilă şi chipurile banii îi erau în siguranţă. După aceea au apărut băncile. Multe promiteau dobânzi atractive, dar multe au dat şi faliment, voit sau fiind victimele ingineriilor financiare ale altora. Şi acum se pot depune banii în bănci, dar dobânzile oferite de acestea sunt absolut ridicole şi de multe ori dacă nu eşti atent şi mai şi plăteşti cine ştie ce comisioane ciudate, poţi să rămâi după un an cu mai puţini bani decât ai depus. Aşa mai bine îi ţineai ascunşi „la saltea”. De aceea am spus că noi românii nu ştim să ne folosim banii. Să ne informăm de exemplu de pe trade.com ca să aflăm măcar câteva moduri de a investi banii într-un mod care să ne asigure un câştig mai mare decât dobânda băncii. Continue reading “Mica lectie despre obligatiuni”

Anvelope pentru masini mari si mici

anvelopeÎn fiecare primăvară şi în fiecare toamnă sunt date la care trebuie schimbate anvelopele de la roţile maşinii personale. Dacă legea nu te amendează în cazul in care circuli vara cu anvelope de iarnă, deşi nu se recomandă pentru că le uzezi inutil pe banii tăi, alta este situaţia toamna, când după o anumită dată poate să ningă oricând şi poţi să ai probleme de siguranţă legate de aderenţa maşinii, dar şi probleme de natură legală, fiind pasibil de amendă. Fără să fiu atentă am căutat pe internet ”anvelope” si am selectat din neatentie ”anvelope de utilaje agricole”. Initial m-am cam speriat de preţuri, pentru ca apoi să constat că am intrat unde nu trebuie şi că cele pentru autoturisme, care îmi trebuie mie, sunt totuşi mai ieftine. Continue reading “Anvelope pentru masini mari si mici”

De ce vase yena?

set vase yenaDe unde o fi apărut în limba română acest cuvânt? Puţini dintre noi ne punem această întrebare, deşi auzim de multe ori cuvinte care ni se par cunoscute de când lumea, dar nu ştim de ce se folosesc, cum se folosesc corect sau cum de au ajuns în limba română. O cautare pe internet după cuvintele cheie set de vase yena pentru cuptor mi-a sugerat tema acestui articol. Am decis să aduc câteva lămuriri asupra subiectului, am făcut cercetări ca să completez ceea ce ştiam deja şi am decis să le împărtăşesc cu voi. Ce spuneţi, deschidem o discuţie?

În dicţionarele limbii române cuvântul yena nu există. Există însă în toate enciclopediile lumii Jena (se citeşte Iena), numele unui oraş din Germania. Situat în statul federal Turingia (cu capitala la Erfurt), Jena deşi are puţin peste o sută de mii de locuitori, este cunoscut în lumea întreagă pentru produsele optice Carl Zeiss. Această companie înfiinţată în Jena produce unele dintre cele mai bune lentile din lume, lentile care echipează instrumente optice de cea mai bună calitate. De la „banale” aparate de fotografiat, lentilele Carl Zeiss se găsesc acum şi în instrumentele folosite de NASA pentru explorarea spaţiului cosmic, dar şi în cele mai avansate aparate pentru cercetarea din fizică, chimie sau biologie (microscoape sau spectrofotometre). Ernst Abbe (fizician), Carl Zeiss (optician) şi Otto Schott (chimist) au pus bazele mai multor companii care au ajuns de mare renume mondial. Continue reading “De ce vase yena?”