Istoria credințelor și ideilor religioase (recenzie) Volumul 3, De la Mahomed la epoca Reformelor

Istoria credințelor și ideilor religioase (recenzie)
De la Mahomed la epoca Reformelor Volumul 3, 
Mircea Eliade, Editura Polirom, Iași 2011, traducere de Cezar Baltag

După ce am recenzat (vezi aici) volumul al II-lea al operei marelui Mircea Eliade (1907-1986), am avut ocazia să citesc și al III-lea volum. Publicată tot de Polirom și tradusă de același serios, riguros și erudit Cezar Baltag, a treia parte a lucrării acoperă o perioadă despre care noi românii nu prea învățăm pe la școală, la orele de istorie.

Este acel Ev Mediu numit „întunecat”, despre care noi credem că a fost așa pur și simplu o perioadă istorică, departe de strălucirea Antichității și tot departe de perioada modernă, cu revoluțiile și evenimentele ei spectaculoase, care au făcut ca lumea să fie așa cum o vedem noi acum.istoria credintelor si ideilor religioase volumul 3

Ei bine și în acel ev mediu s-au petrecut foarte multe și foarte importante evenimente, cel puțin dacă nu la noi în „bătrâna Europă”, atunci în alte părți ale lumii, care erau la momentul respectiv mult mai avansate și mai „civilizate”.

Lucrarea lui Mircea Eliade începe cu Capitolul treizeci și unu – Religiile Eurasiei antice: turco-mongolii, fino-ugricii, balto-slavii, deoarece așa cum am mai spus, capitolele sunt numerotate în continuarea celorlalte din volumul anterior. Am aflat că toate triburile și popoarele la care se face referire aveau ideea că provin dintr-un lup supranatural, iar modelul lor de luptă se asemăna cu cel al carnivorului care vânează în stepă.

Sună interesant? Este meritul autorului, care povestește atât de frumos încât cineva din rândul clerului spunea că Eliade de fapt face o istorie a culturii și civilizației, nu a religiilor. Eu nu sunt de acord, pentru că Mircea Eliade a fost în primul rând un erudit savant, care a scris totul riguros, fără părtinire și fără idei preconcepute, cum că numai una ar fi religia „cea bună”, „cea corectă”, celelalte fiind doar erezii.

În Capitolul treizeci și doi – Bisericile creștine înainte de criza iconoclastă (secolele VIII-IX), am întâlnit una dintre cele mai teribile idei din istorie, anume că decăderea civilizației Mediteraneene (Grecia și Roma) ar fi avut drept una din cauze tocmai creștinismul. Ideea nu-i aparține lui Eliade, el doar o discută cu argumente pro și contra. Se pare că mai mult contra, pentru că argumentele lui vin să creioneze un tablou foarte complex al vremurilor, la care virtuțile militare ale creștinilor nu pot fi negate.

Din punctul de vedere al creștinilor, perioada a fost una de mare avânt teologic, fiind numită și perioada patristică. Tot în perioada respectivă apare și cultul sfinților și al relicvelor, care și în prezent are o deosebită amploare. Venerarea icoanelor a condus la o luptă teologică dar și militară foarte violentă, criza iconoclastă, care a făcut multe victime în ambele tabere.

Mahomed și avântul islamului – este titlul capitolului treizeci și trei, fiind capitolul care prezintă începuturile acestei noi religii, care a ajuns acum una dintre cele mai răspândite de pe Pământ. Viața lui Mahomed, revelațiile sale și primele succese militare sunt pe larg descrise din cele cunoscute potrivit surselor istorice.

Dar adevărata încercare pentru islam va veni după moartea profetului, când se părea că luptele interne continue pentru desemnarea unui succesor vor eroda până la dispariție noua religie. Nu a fost așa și în decursul unei generații apare pe harta lumii un nou imperiu, Imperiul Arab.

În capitolul treizeci și patru – Catolicismul apusean de la Carol cel Mare la Gioacchino da Fiore se revine în Europa pentru a urmări evoluția bisericii creștine apusene, strâns legată de statul feudal. Tot în acest capitol apar și referiri la Cruciade, despre care însă nu se discută în detaliu.

Despre Gioacchino da Fiore trebuie să recunosc faptul că nu știam nimic. S-a născut în 1135 în Calabria, regiune a Italiei. A ajuns abate și a lăsat o operă foarte vastă, dar îndelung controversată, mai ales că a fost adeptul unei noi interpretări a Scripturii. După moartea sa (1202) au urmat secole întregi de dezbateri, el fiind de fapt un precursor al reformelor.

În capitolul treizeci și cinci – Teologii și mistici musulmane se revine la islam, pentru că și în acel spațiu au existat și mai există încă multe dispute teologice, dar și de natură pur filosofică. Astfel la ora actuală ar trebui să fim recunoscători arabilor, pentru că de la ei ne-au rămas operele marilor filosofi ai Greciei Antice.

Operele grecești au fost traduse de arabi și s-au păstrat. Mai apoi europenii le-au retradus din arabă și astfel nu au fost definitiv pierdute, cum s-a întâmplat din păcate cu multe alte scrieri. Este un capitol pe care îl voi relua de fiecare dată atunci când voi dori să îmi consolidez unele cunoștințe sau să reflectez.

Iudaismul de la răscoala lui Bar-Kokhba până la hasidism este capitolul treizeci și șase. Când tocmai credeam că în iudaism nu s-a mai întâmplat nimic de la 132 (răscoala lui Bar-Kokhba), iată că de fapt au urmat secole întregi de dispute teologice, dovedind că și această religie este „vie”.

Despre Mișcările religioase din Europa: din Evul Mediu târziu până în ajunul Reformei vom afla din capitolul treizeci și șapte. Așa numite erezii au fost și în Bizanț, dar și în Europa Occidentală.

Un capitol întreg și anume capitolul treizeci și opt – Religie, magie și tradiții hermetice înainte și după Reforme, este dedicat supraviețuirii tradițiilor religioase pre-creștine, care fără nici o tăgadă încă mai supraviețuiesc și azi.

În fine, capitolul treizeci și nouă – Religiile tibetane, ne poartă cu gândul departe în Extremul Orient, pe „acoperișul lumii”, așa cum mai este denumit Podișul Tibet. O sinteză foarte elaborată între vechile religii ale Tibetului, religia autohtonă Bon (la rândul ei cu surse indiene și iraniene) și budismul indian, aceasta este la ora actuală religia tibetană, care de asemenea a avut o lungă și continuă evoluție.

Ce să vă mai spun ca să vă provoc? Așa cum scriam și în recenzia la volumul 2, răspunsuri la multe alte întrebări se pot afla din cartea lui Mircea Eliade, Istoria credințelor și ideilor religioase în funcție de ce dorește fiecare să afle. Eu consider că este o lucrare care nu ar trebui să lipsească din biblioteca nici unui iubitor de cultură, pentru că este o lucrare fundamentală.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s