Teoria ferestrei sparte

Trebuie să recunosc faptul că nu auzisem încă despre „teoria ferestrei sparte” și atunci când am găsit într-un articol informații despre aceasta, am fost imediat intrigată. Am căutat să aflu mai multe și să vă povestesc și vouă. Mă gândeam că este o glumă, ceva de genul faptului divers sau doar niște discuții făcute de dragul de a discuta. În fond este ceva foarte serios, ceva de care ar trebui să ținem și noi cont în viața noastră.

Dar despre ce este vorba? Deși existau constatări mai vechi, această teorie a ferestrei sparte a devenit una fundamentată științific după ce în 1982 doi sociologi americani, James Q. Wilson și George L. Kelling, au publicat un articol, care a fost apoi urmat de altele scrise de alți autori în urma unor studii serioase. Imaginați-vă o clădire veche (o hală a unei fabrici părăsite de exemplu) care are o fereastră spartă. După un timp vom vedea alte ferestre sparte, până când totul va fi vandalizat. Idea este că „fereastra spartă” induce în cei care trec pe acolo sentimentul că locul este numai bun de a fi distrus, pentru că pare a fi al nimănui.teoria ferestrei sparte

Deși inițial observațiile au fost făcute de criminaliști și criminologi (cei ce studiază psihologia crimei), teoria a ajuns să fie una importantă în sociologie, pentru că poate prezice comportamentul maselor de oameni în anumite situații.

Să vă mai povestesc ceva despre un experiment. Cercetătorii au așezat o mașină bună pe o stradă dintr-un cartier rău famat. Inițial nimeni nu s-a atins de mașină timp de câteva zile, până când cei din partea locului au constatat că nu vine nimeni să ia mașina. După aceea, unul a spart o roată, altul a spart un geam și totul a fost pornit. Imediat, într-o zi – două, totul a fost vandalizat.

O să spuneți că era vorba de un cartier rău famat… Numai că cercetătorii au reluat experimentul și au pus o mașină într-un cartier select, locuit de oameni înstăriți. La fel, nimeni nu s-a atins de mașină, până când cercetătorii au spart ei înșiși un geam. După aceea, ce-i drept în ceva mai multe zile, mașina a avut aceeași soartă, fiind în cele din urmă dezmembrată în bucăți.

Parcă ne și imaginăm ce a fost cu fabricile de pe la noi după 1990, care erau ale tuturor și ale nimănui în fond și care au fost distruse într-un număr de ani. Desigur că au fost și șmecheri care au vândut imediat bucățile furate… Ei bine, această teorie nu este doar un moft, ci chiar s-a aplicat cu succes, la americani, nu la noi.

Regula principală este să înlocuiești imediat „fereastra spartă”, pentru ca răul să nu se propage. În 1990 William J. Bratton a devenit șeful poliției din New York și l-a luat pe George L. Kelling ca sfătuitor. Misiunea era transformarea orașului care ajunsese un loc periculos. În 1993 noul primar al orașului (ajuns acum celebru), Rudy Giuliani, a  acordat tot sprijinul poliției și împreună au reușit să „curețe” orașul.

Cum au reușit? Prin luptă continuă și „toleranță zero” față de micile găinării. La metrou de exemplu, fiecare picta zidurile și vagoanele după cum îl tăia capul, fiecare urina prin orice ungher, mai ascuns sau la vedere, iar un cuțit în spate puteai încasa nevinovat la orice oră. Pe străzi comercianții mărunți de droguri, aprigi la mânie, se răfuiau tot timpul, mizeria era peste tot și nimeni nu se simțea în siguranță.

Prin eliminarea cu maxima rapiditate și severitate a tuturor acestor probleme, au dispărut practic ”ferestrele sparte”. Credeți că au dispărut și marii comercianți de droguri? În nici un caz, dar aceștia ascunși în vilele lor luxoase oricum nu luau parte la mizeria din oraș. De ei se ocupă fiscul, ca să-i întrebe de unde au averile… Scopul primarului și al poliției era să facă un oraș curat pentru toți cetățenii și turiștii. Acest experiment social reușit a fost apoi extins și în alte orașe americane, cu succes și cu noi învățăminte.

Dar noi, ce putem învăța de aici? Eu vă dau doar două căi de urmat în viață. În primul rând, reparați cât mai repede „ferestrele sparte”. Dacă ceva nu merge, reparați până nu se strică de tot, fie că e vorba de un obiect casnic, de relația cu copilul sau partenerul de viață, sau de relațiile de muncă. A doua cale este să evitați să stați în locurile cu „ferestre sparte”. Sunteți turist într-un oraș străin și ați ajuns din greșeală într-un loc dubios? Părăsiți imediat zona. Ați ajuns într-un restaurant, magazin, piață în care e mizerie și vi se vorbește urât? Părăsiți imediat zona, pentru că ceva nu e în regulă acolo. Sunteți la muncă într-un colectiv toxic, de oameni răutăcioși și în care nu vă simțiți apreciați, părăsiți imediat zona…

Dar care sunt explicațiile psihologice după care colectivele de oameni reacționează astfel încât tind „să spargă cât mai multe ferestre”? Vă provoc la o discuție și vom incerca să le detaliem într-un alt articol…

Traian

2 thoughts on “Teoria ferestrei sparte

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s