Tehnologia zeilor – David Hatcher Childress (recenzie)

tehnologia zeilorCu subtitlul Fascinanta cunoaştere a anticilor de David Hatcher Childress, ”Tehnologia zeilor” este o carte apărută la Editura Vidia, Bucureşti 2012, şi îl are ca şi consultant ştiinţific pe reputatul dr. Emil Străinu.

S-am scris multe cărţi despre civilizaţiile din vechime care au dispărut şi care au lăsat o importantă moştenire urmaşilor, dar această carte este una deosebită prin îndrăzneala ipotezelor pe care ni le propune. Există de multă vreme ideea că cei din vechime erau mult mai avansaţi decât suntem noi învăţaţi să credem, însă autorul vine în sprijinul acesteia cu argumente aduse de cercetările arheologice şi de documente scrise, literatură veche în special.

Despre Egiptul antic se cunosc foarte multe, dar multe alte lucruri de asemenea sunt învăluite în mister. O mare enigmă tronează de mii de ani lângă celebrele piramide şi nu se ştie când şi cum a fost construit: Sfinxul. Tot de la egipteni au rămas sisteme de canalizare atât de bine făcute încât trebuie să acceptăm fără rezerve că cei care le-au construit aveau cunoştinţe avansate şi ştiau foarte bine să le calculeze.

În China antică au fost inventate multe lucruri pe care le folosim şi azi. Minunatele ceasuri chinezeşti bazate pe curgerea apei încă uimesc, chiar dacă multe dintre ele au fost pentru totdeauna distruse. Praful de puşcă şi rachetele folosite în lupte sunt alte invenţii binecunoscute ale chinezilor.

În diferite părţi ale lumii au fost găsite construcţii megalitice impresionante. Stonehenge din Anglia de azi este poate cel mai cunoscut exemplu, dar şi nu unicul. În America Centrală şi de Sud, în Insula Paştelui, dar şi în alte părţi ale lumii există construcţii vechi absolut monumentale. Şi chiar dacă unii cercetători vin să ne explice cum au putut fi acestea construite, la fel ca şi în cazul piramidelor egiptene sau din America Precolumbiană, nu poate fi încă explicat cum au fost calculate. Pentru că dincolo de munca uriaşă a sclavilor care ar fi putut să mişte imensele bucăţi de piatră (pe care macaralele moderne nu le pot muta) a existat şi mintea strălucită a vechilor ingineri care au conceput aşa ceva. Apoi a mai fost şi mintea astronomilor pe baza căreia au fost calculate şi prevăzute cu mare exactitate fenomenele pentru care aceste construcţii au fost făcute în marea lor parte.

Plină de mister este şi tehnica străveche a prelucrării metalelor. Începând cu bronzul, aurul şi argintul şi terminând cu fierul, extragerea metalelor din minereuri şi prelucrarea lor reprezintă o adevărată provocare şi pentru omenire la ora actuală, deci cu atât mai mult nu poate decât să ne uimească tehnologia antică. În multe locuri din lume de pe toate continentele au fost găsite dovezi incontestabile ale măiestriei cu care cei din vechime ştiau să prelucreze metalele.

Pe lângă toate acestea, autorul mai face ipoteze demne de luat în considerare referitoare la electricitate, la zbor, dar şi la… energia atomică. Şi chiar dacă despre aceasta din urmă treburile sunt puţin neclare, fanteziste chiar, despre electricitate şi zbor există multe mărturii scrise în literatura veche şi chiar dovezi arheologice. În legătură cu sistemele de irigaţii şi de canalizare de exemplu, multe dintre cunoştinţele anticilor s-au transmis până la noi. Nu acelaşi lucru se poate spune însă şi despre electricitate sau zbor. Oare de ce? Răspunsul este destul de simplu şi… de bun simţ.

Multe tehnici avansate nu erau accesibile marii mase de oameni şi erau folosite în secret doar în temple sau la curţile conducătorilor, pentru a genera şi întreţine misterul şi pentru a putea avea un avantaj în plus asupra inamicilor în războaie, dar şi asupra maselor de oameni din propriul popor pe timp de pace. În plus trebuie să admitem că anticii descoperiseră doar unele aspecte ale electricităţii de exemplu şi nu ajunseseră la o teorie unitară a electromagnetismului, aşa cum s-a ajuns în zilele noastre.

Faptul „ascunderii” unor invenţii este folosit şi în zilele noastre, pentru că multe dintre invenţiile care astăzi ne uşurează viaţa de zi cu zi au fost utilizate mai întâi în secret ca tehnologii militare de exemplu. Laptop-ul de pe care eu vă scriu această recenzie nu a putut deveni banal şi accesibil tuturor până când tehnicile care stau la baza construirii unor componente electronice nu au fost „transferate” practic din domeniul militar către cel civil. Un alt exemplu binecunoscut este cel al radarului (bazat pe tehnica microundelor), utilizat de britanici ca să detecteze aviaţia inamică în cel de-al doilea război mondial, pentru ca apoi peste decenii tehnica să pătrundă în casele tuturor sub forma cuptorului cu microunde sau în buzunarele tuturor sub forma telefonului mobil. Numai că în zilele noastre acest fapt se petrece destul de repede, în decursul vieţii unui om sau mai repede, pe când în vechime treceau sute sau mii de ani până când invenţiile „secrete” ajungeau să fie folosite de toţi.

Multe dintre faptele din carte sunt deja certitudini, altele sunt la nivel de ipoteze sustenabile mai mult sau mai puţin prin argumente, dar lucrarea este fascinantă şi ne invită la o lectură plină de învăţăminte!

Cartea ”Tehnologia zeilor” o puteți cumpăra, comandând-o online chiar de pe site-ul editurii Vidia, adica de AICI sau de la marile librării online (de aici).

Lectură plăcută!

One thought on “Tehnologia zeilor – David Hatcher Childress (recenzie)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s