Anvelope pentru masini mari si mici

anvelopeÎn fiecare primăvară şi în fiecare toamnă sunt date la care trebuie schimbate anvelopele de la roţile maşinii personale. Dacă legea nu te amendează în cazul in care circuli vara cu anvelope de iarnă, deşi nu se recomandă pentru că le uzezi inutil pe banii tăi, alta este situaţia toamna, când după o anumită dată poate să ningă oricând şi poţi să ai probleme de siguranţă legate de aderenţa maşinii, dar şi probleme de natură legală, fiind pasibil de amendă. Fără să fiu atentă am căutat pe internet ”anvelope” si am selectat din neatentie ”anvelope de utilaje agricole”. Initial m-am cam speriat de preţuri, pentru ca apoi să constat că am intrat unde nu trebuie şi că cele pentru autoturisme, care îmi trebuie mie, sunt totuşi mai ieftine.

Şi dacă tot am intrat pe un site să văd anvelope, am admirat şi anvelopele pentru tractoare, care îi plac atât de  mult băieţelului meu. Mi-am pus problema, aşa ca o novice în materie, ce fel de materiale trebuie să aibă în compoziţie o astfel de anvelopă, ca să reziste totuşi la solicitări extreme. Pentru că într-o bună zi când circulam cu maşina personală pe un drum neasfaltat, ci doar pietruit şi aceasta mai „aluneca” în urcuşul dificil, eu eram îngrijorată că „se rod cauciucurile”. Soţul meu a zâmbit şi mi-a spus că oricum cauciucurile se rod şi pe asfalt şi trebuie să îmi asum acest risc odată ce folosesc maşina.

Dar cauciucurile utilajelor care lucrează din greu, cum trebuie să fie oare ca să nu se roadă prea repede? Mi-am pus această problemă şi am aflat că nu vreun material special face diferenţa, deşi există situaţii de excepţie, când anumite utilaje trebuie să lucreze în condiţii dificile, cum ar fi cele care lucrează la cercul polar de exemplu. Greutatea şi mărimea fac diferenţa. Dacă în cazul unui autoturism, un cauciuc trebuie să fie destul de solid ca să reziste, dar şi destul de uşor, ca să nu limiteze performanţele maşinii (viteza mai ales), în cazul utilajelor agricole aceste cerinţe nu mai trebuie îndeplinite.anvelope 1

Un utilaj agricol trebuie să se deplaseze cu viteză redusă şi de asemenea trebuie să aibă aderenţă foarte bună pe terenurile agricole, nu pe asfalt. De aceea se poate pune mult material într-o astfel de anvelopă de cauciuc. Sau se pot imagina forme cât mai potrivite pentru maximă aderenţă. Şi armătura interioară poate fi concepută cu material pus din belşug. Mai sunt multe alte diferenţe, dar cum nu doresc să predau cititorilor mei un curs tehnic mă opresc aici.

Nu pot însă să nu observ şi un alt avantaj al anvelopelor pentru utilaje, anume că nu mai trebuie schimbate în ritmul cauciuc de vară – cauciuc de iarnă – cauciuc de vară – cauciuc de iarnă…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s