Ce este permacultura?!

permaculturaTermenul de permacultura a fost introdus de doi cercetători australieni, Bill Mollison şi David Holmgren în anii 70 şi vine de la îngemănarea cuvintelor permanent agriculture (engl.), care în limba română înseamnă exact acelaşi lucru, adică „agricultură permanentă”. Ultimele decenii au demonstrat dacă mai era necesar că agricultura intensivă pe care omenirea o practică de ceva vreme nu este în măsură să conserve pe termen lung arealele în care este practicată şi drept urmare mediul se distruge pe măsura trecerii timpului.

Noul concept care începe să aibă din ce în ce mai mulţi adepţi se bazează pe o idee de bun simţ, aceea de a lucra împreună cu natura şi nu împotriva ei. La acest deziderat se poate ajunge printr-o proiectare foarte atentă a terenului pe care se face agricultură, astfel încât toate produsele şi subprodusele obţinute să fie utilizate în cadrul fermei. Inclusiv combustibilul utilizat trebuie să provină din prelucrarea resturilor vegetale în ideea de a reduce cât mai mult posibil dependenţa de petrol.

În proiectarea unei astfel de ferme se realizează o împărţire a terenului în şase zone, începând de la zona 0 la zona 5, astfel încât asupra zonei cu indice mai mic se intervine mai mult, până la ultima zonă asupra căreia nu se intervine deloc (este o zonă sălbatică).

  1. În zona 0 se află casa şi spaţiile de locuit, cu condiţia ca acestea să consume cât mai puţină apă şi energie din exterior.
  2. Zona 1 necesită intervenţie zilnică (sau foarte des) şi cuprinde mici parcele pe care se cultivă legume sau fructe (arbuşti, nu livadă), eventual o seră. Este practic ceea ce acum reprezintă grădina de pe lângă casă.
  3. Zona 2 cuprinde plante perene care necesită mai puţină întreţinere. Se caută să se planteze acele plante care ţin insectele la distanţă, zona 2 fiind practic o zonă tampon. Tot aici se pot aşeza şi stupii de albine. Nu se intervine cu substanţe chimice ci doar cu plivitul.
  4. În zona 3 se cultivă acele plante care sunt necesare fermei, pentru consumul propriu, pentru creşterea animalelor şi pentru vânzare.
  5. Zona 4 este o zonă semi-sălbatecă, unde se intervine foarte puţin. Aici se pot face foraje pentru apă, sau se pot aduna lemne de foc.
  6. Zona 5 este lăsată sălbatecă şi nu se intervine decât pentru observarea ecosistemelor. S-a constatat că o astfel de zonă reprezintă o excelentă rezervă naturală de bacterii, mucegaiuri şi insecte care pot să oprească invazia speciilor dăunătoare culturilor. Este practic o barieră eficientă care protejează culturile din zona 3, reducând la maximum utilizarea de substanţe chimice.

Există desigur şi critici ai acestui mod de a utiliza terenurile. Argumentul principal cu care se contraatacă este acela că deşi se obţin produse foarte bune şi ecologice, cantitatea este mult diminuată faţă de agricultura industrială din prezent şi practicând pe scară largă o astfel de agricultură se va diminua populaţia Terrei pe care aceasta o poate susţine. Scepticii se îndoiesc şi de capacitatea barierelor naturale de a reprezenta o protecţie eficientă împotriva dăunătorilor.

Indiferent de controverse, modul de viaţă actual nu este sustenabil, adică nu poate avea continuitate în timp, resursele se vor epuiza în ritm accelerat şi măsurile care vizează schimbările trebuie luate acum!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s