eSecurities si pietele de capital

lupul de pe wall street

Piaţă de capital, acţiuni, obligaţiuni, certificate de investiţii şi alte produse financiare. Noţiuni despre care am auzit discutându-se în treacăt la televizor, la buletinele de ştiri sau în filmele de producţie americană, iar unii dintre noi, pe vremea studenţiei, de voie de nevoie.

Mulţi dintre noi, poate că atunci când auzim sau discutăm întâmplător despre piaţa de capital, ne ducem automat cu gândul la nimeni altul decât faimosul Wall Street, la căderile şi ridicările de la bursă ale unor mari companii, la profiturile sau pierderile uriaşe ale acestora atunci cand sunt jucători pe piaţa financiară. Filme precum “Lupul de pe Wall Street“, deţinător a cinci premii Oscar, ne fascinează şi ne fac să visam la oportunitatea de a câştiga şi noi averi uriase din tranzacţionările de la bursă.

Visam poate, să fim fiecare dintre noi un Jordan Belford autohton, un vânzător priceput în arta persuasiunii şi să reuşim să facem averea pe care a făcut-o, el scăpând astfel de grija zilei de mâine.

Am avea nevoie, pentru asta nu doar de talentul de vânzător al lui Belford, de niste noţiuni de bază despre aceste instrumente financiare dar şi de ocazia de a tranzacţiona pe marile pieţe de capital. Cunosţinte pe care, ce-i drept, unii dintre noi, care au făcut o facultate de profil le au cât de cât. Restul, putem învăţa din mers dar şi cu ajutor specializat. Şi aici mă refer la eSecurities Romania, o nouă companie apărută în mediul virtual de afaceri şi care acţionează ca şi “Business Introducer” pentru Stock.com, singurul brand al Leadcapital Markets Ltd., firmă ce face deci legătura între clientul pe care îl reprezintă şi traderii începători sau cei mai experimentaţi care au nevoie să capete sau să-şi îmbunătăţească abilităţile de tranzacţionare mărindu-şi astfel profiturile.

Cum adică, mai exact, “Business Introducer”, cu siguranta vă întrebaţi acum?! Adică ce face mai concret eSecurities? Nimic altceva decât că are dreptul de a contacta clienţii în scopul de a promova serviciile financiare ale brokerului Stock.com. Misiunea acestei companii este aceea de a facilita tranzacţionarea pe pieţele de capital şi oferă clienţilor săi cele mai bune condiţii de negociere de pe piaţă, asistenţă financiară precum şi suport online permanent în mai bine de 10 limbi. Astfel un trader (un jucător de pe piaţa de capital) îşi poate spori eficienţa şi câştiga venituri mult mai mari.

Serviciile pe care le ofera eSecurities Romania se adreseaza clienţilor de retail precum şi celor instituţionali, indiferent dacă aceştia sunt începători sau au ceva cunoştinţe despre pieţele de capital. Există o echipa de analiză financiară aflată în permanentă legătură cu clienţii săi astfel încât să le poată oferi suportul necesar unei experienţe cu final reuşit, clienţilor punându-li-se la dispoziţie materiale educaţionale construite în manieră sugestivă şi sprijinite de analize tehnice, tutoriale, grafice, ştiri şi semnale, indicatori tehnici şi instrumente de gestionare a riscului, etc. În plus, fiecare client beneficiază de asistenţa unui trader calificat împreună cu care elaborează strategii individuale de tranzacţionare.

Pe scurt, iată patru motive pentru care să apelezi la eSecurities dacă vrei să fii şi tu jucator pe piaţa financiară:

  1. oferă servicii de cea mai înaltă calitate şi pune la dispoziţie şi o diversitate de instrumente financiare
  2. lucrează pe platforme tehnice moderne de tranzacţionare (Meta Trader4, Sirix Web Trader şi Mobile Trader) care sunt disponibile pe orice fel de dispozitiv – Android, IOS, HTML5
  3. are un departament de operaţiuni care furnizează clienţilor prognoze financiare complexe şi previziuni economice, elemente de bază în elaborarea strategiei de tranzacţionare pe piaţa de capital.
  4. dispune de o echipă de suport disponibilă în zece limbi, 24 de ore pe zi timp de cinci zile pe saptămână

Şi fiindcă tot vorbim noi aici, pe blog, despre cărţi, să vă mai spun şi că eSecurities pune la dispoziţie şi o listă cu carţi recomandate pentru a fi consultate de către traderii începători sau chiar avansaţi, listă pe care o puteţi găsi pe GoodReads.

Eu introducerea în misterele pietelor financiare am facut-o, v-am recomandat şi la cine să apelaţi dacă sunteţi interesaţi de acest subiect. Acum urmează întrebarea: cine dintre voi se încumetă să devină jucător pe piaţa de capital ?!🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s