Nopti vieneze cu oferte “last minute”

vienna

Este minunat să călătoreşti. Sunt atât de multe locuri şi lucruri minunate de văzut în lumea asta încât nu ţi-ar ajunge câteva vieţi ca să zici că ai văzut măcar o bună parte dintre cele mai renumite. Într-o carte citită nu de mult, autorul relua idea dezvoltată de mulţi psihologi, anume că, după ce achiziţionezi un anumit obiect pe care ţi l-ai dorit foarte mult interesul pentru acesta dispare destul de repede. Este o bucurie de moment care ţine cel mult câteva zile, bucurie pe care peste ani nici măcar nu ţi-o mai aminteşti. Dacă însă investeşti resursele financiare în experienţe, cum ar fi călătoriile sau concertele de exemplu, amintirile în timp sunt mult mai vii şi mai dătătoare de sentimente plăcute.

Am o cunoştinţă care a văzut aproape toată Europa fără să dispună de resurse materiale deosebite. Ei sunt pur şi simplu o familie de intelectuali plătiţi cu salarii obişnuite de la bugetul de stat. Ştiam că sunt deosebit de chibzuiţi cu banii şi că îşi cumpără doar lucruri de calitate. În ceea ce priveşte concediile lor, mă gândeam că le programează cu mare atenţie din timp, ca să prindă ofertele cele mai bune. Aşa se procedează cu biletele de avion la companiile low-cost: cu cât îţi cumperi biletul mai din timp, cu atât ai şansa să prinzi un preţ mai bun. Ei bine aici m-am înşelat. Cunoştinţa mea procedează exact invers, urmăreşte ofertele care sunt „pe ultima sută de metri”. Acum a găsit oferte last minute in Austria şi gata, pleacă acolo într-o staţiune de schi, chiar dacă nici unul dintre ei nu ştie să schieze. Poate vor lua lecţii acolo, dar ce mai contează, vor avea atât de multe de vizitat şi de văzut…

viena

Pare un pic paradoxal, să găseşti în plină iarnă preţuri excelente pentru vacanţe în staţiunile montane din Austria, când se ştie că mulţi îşi fac rezervări acolo de pe un an pe altul. Tocmai acesta este farmecul acestui tip de oferte în domeniul turismului. Nu ştiam cum se poate aşa ceva, dar am primit apoi informaţii suplimentare. Ei bine, îmi amintesc cum vara pe la emisiunile de ştiri se spunea că gradul de ocupare al hotelurilor de pe litoral este de 60%, de exemplu. Procentul creştea spre 90% în toiul verii, prin iulie-august. Ei bine, un hotelier inteligent, nu hapsân după bani câştigaţi cât mai uşor, înţelege că o cameră goală nu îţi aduce nici un leu/euro/dolar, pe când una ocupată îţi aduce, măcar puţin. Apoi o cameră goală nu îţi comandă de mâncare la propriul tău restaurant, pe când turiştii dintr-una ocupată da, că trebuie şi ei să mănânce. V-aţi prins? De ce să rămână atunci camere goale în propriul hotel? Nu mai bine le dai turiştilor în regim „last minute”?

Şi uite aşa cunoştinţa mea va sta câteva zile într-o frumoasă staţiune austriacă şi încă două nopţi la un hotel din Viena. Pe lângă superbele muzee şi palate, la Viena este şi unul dintre cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa sau chiar din lume. Şi chiar dacă banii pentru cumpărături sunt mai mult sau mai puţin limitaţi, după caz, numai privitul feeriei de lumini şi culori şi mirosul de turtă dulce cu scorţişoară te fac să ai pentru toată viaţa amintiri de neuitat… La care se mai adaugă şi peisajele incredibile din staţiunea situată în Munţii Alpi…

colaj Viena

Eu nu am vizitat încă Viena dar mi-aş dori foarte mult să văd acest oraş minunat şi să petrec câteva zile acolo. Voi aţi vizitat Viena? Ce impresie v-a lăsat?

2 thoughts on “Nopti vieneze cu oferte “last minute”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s