Ce este zirconiul?

zirconiu

Deşi este cunoscut încă din antichitate, fiind menţionat chiar şi în scrierile biblice, metalul numit zirconiu a stârnit interesul specialiştilor şi a început să fie utilizat pe scară largă doar de câteva decenii. Denumirea metalului vine din cuvântul persan zargon, ceea ce înseamnă „colorat ca aurul”, deşi în realitate culoarea zirconiului este gri-alb lucios mai degrabă, decât auriu. Explicaţia este că, în mod sigur persanii nu cunoşteau metalul pur, ci combinaţii ale acestuia. Abia în 1824 renumitul chimist Berzelius a obţinut zirconiu impur, pentru ca în 1925 Anton Eduard van Arkel împreună cu Jan Hendrik de Boer să fie primii care au pus la punct un proces de obţinere a metalului pur.

Nu o să intru în detalii referitoare la proprietăţile chimice ale zirconiului, pentru că doritorii de astfel de informaţii le pot găsi destul de uşor. Ceea ce ne interesează însă sunt aplicaţiile acestui metal-minune, pentru că acestea sunt cele care au făcut din zirconiu unul din materialele despre care se discută din ce în ce mai mult. Metalul ca atare este foarte dur şi foarte rezistent la coroziune. În stare pură şi mai ales în combinaţii cu alte metale (aliaje numite zircaloys) este utilizat în tehnica, acolo unde condiţiile de lucru sunt grele (medii agresive), precum şi pentru fabricarea unor carcase rezistente la dispozitive cum ar fi ceasuri sau telefoane mobile. De asemenea din zirconiu se fabrică bijuterii şi imitaţii de diamante. O ramură aparte a tehnicii unde zirconiul este folosit cu succes este energetica nucleară şi cu aceasta cred că aţi înţeles că este un material deosebit.

Ideea acestui mic studiu urmat de un articol mi-a venit găsind undeva pe internet cuvintele cheie “zirconiu Targoviste“, care m-au surprins. De unde până unde această alăturare? M-am gândit iniţial la uzina de oţeluri înalt aliate din Târgovişte, despre care învăţasem la şcoală, la geografia economică a României. Or fi fabricat şi ei aliaje pe bază de zirconiu? Nu am aflat, dar asocierea nu e de acolo, ci din domeniul stomatologiei…

De ce? Pentru că unul din compuşii zirconiului, şi anume dioxidul de zirconiu într-o anumită formă a acestuia (cristalizare tetragonală, stabilizat cu ytriu) este utilizat în implantologie, adică în domeniul implanturilor dentare. Poate nu ştiaţi, dar sigur vă puteţi imagina că dinţii noştri sunt nişte minuni ale naturii, în ceea ce priveşte rezistenţa mecanică şi chimică. Puţine substanţe din natură pot concura cu ei şi printre acestea este şi dioxidul de zirconiu. De aceea, de când zirconiul a putut să fie „îmblânzit”, adică fabricat în condiţii acceptabile din punct de vedere al preţului, aplicaţiile acestuia în domeniul medicinii au putut să fie accesibile. În afară de stomatologie, zirconiul se mai foloseşte la reparaţii ale oaselor, fiind un material foarte rezistent, inalterabil din punct de vedere biochimic şi tolerat perfect de organism.

Şi încă ceva interesant… Dioxidul de zirconiu este inclus în categoria materialelor ceramice, un vechi şi totuşi nou domeniu cu extraordinare aplicaţii.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s