Acesta sunt eu! Tu cine ești? – Jesper Juul (recenzie)

acesta sunt eu

Când vine vorba despre cărţi de parenting, am o listă pe care o ţin aproape. Sunt câţiva autori pe care i-am descoperit, i-am citit și răscitit, și în ale căror gânduri mă regăsesc fără prea  mare dificultate.

Dintre toți însă, unul mi-a intrat în suflet și o spun cu mâna pe inimă, e cel care mi-a schimbat viaţa. Nu, nu doar relația cu al meu copil ci și relațiile cu cei din jur. Povestesc despre el şi cărţile lui cu fiecare ocazie şi pentru că am recitit de curând una m-am gândit să vă povestesc și vouă.

Jesper Juul e un terapeut familial și autor danez. Eu am dat prima data de “Your competent child” (care urmează să fie tradusă și în limba română) şi care a devenit cartea mea de suflet. Apoi, am descoperit una, tradusă și la noi, la editura Ponte: “Acesta sunt eu! Tu cine eşti?

E o carte care pe mine, personal m-a ajutat extreme de mult. Să-mi stabiliesc limitele cât mai clar, să mă descopăr ca persoană. Sunt convinsă de multă vreme că unul dintre rolurile copiiilor este de a ne apăsa anumite butoane întru vindecare. De a ne ajuta “să ne cunoaștem propriile limite și de a le modifica pentru a fi cât mai constructive pentru ambele părți.“

Cartea “Acesta sunt eu! Tu cine ești?” despică firu-n patru, cu exemple și un limbaj atât de accesibil încât cu greu o poți lăsa din mână. Eu am citit-o de vreo trei ori până acum și de fiecare dată o descopăr ca pe o carte nouă.  Volumul de care vorbesc are cinci capitole și, de departe preferatul meu e subcapitolul “^Nu^- un răspuns plin de dragoste”. Venind dintr-o familie în care” nu”-ul a fost văzut mereu ca o respingere, ca o dovadă a lipsei de dragoste, abordarea lui Juul mi-a schimbat întreg sistemul. Mi-a ridicat o groază de întrebări și m-a ajutat să înțeleg cum un “nu” spus altora, e un “da” spus mie.

Un “Nu” spus de copil părinţilor este un răspuns plin de dragoste, pentru că nu se referă la relaţia lui cu ei. Este un “Da” pe care şi-l spune sie însuşi ca persoană şi e felul lui de a se delimita în relaţiile cu părinţii.

Ţin cartea aproape şi mi-e greu să nu o citez pe toată. Mă abţin dar v-o recomand din tot sufletul. Nu neaparat ca să vă perfecţionaţi ca părinți ci pentru a vă cunoaşte mai bine.

Iar mai jos aveţi lista celor şase autori despre care vorbeam la început – îi recomand pe fiecare în parte!

  1. Jesper Juul
  2. Aletha Solter
  3. Michael Thompson
  4. Alfie Kohn
  5. Magda Gerber
  6. Lawrence J Cohen

review by Alexandra

 Dacă ţi-a plăcut recenzia distribuie ca să afle şi prietenii tăi!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s