O povestioara cu … morala

pasi in viata

O întâmplare pe care soţul meu a trăit-o cu mulţi ani în urmă m-a determinat să îl invit să scrie acest articol şi pe voi să vă provoc la o discuţie. Dar să vedem mai întâi povestioara relatată de soţul meu.

“Călătoream undeva în România cu un autobuz care trebuia să mă ducă până la cel mai apropiat oraş, ca să pot pleca de acolo mai departe. Am găsit o banchetă de două locuri complet liberă, aşa că m-am aşezat pe unul dintre ele. În spatele meu era un om de la ţară în vârstă, iar lângă el un loc liber. La următoarea staţie am remarcat (şi era imposibil ca un bărbat să nu remarce) o domnişoară frumuşică foc, care s-a urcat şi ea în autobuz. Dintr-o privire am analizat autobuzul şi mi-am dat seama că fata avea puţine opţiuni în ceea ce priveşte locurile libere. Putea să se aşeze lângă mine sau lângă moşul din spatele meu. Am rămas puţin dezamăgit când s-a aşezat lângă bătrânel. Cum adică, nu a preferat să stea lângă un tinerel aranjat, parfumat şi destul de arătos? Sau poate că tocmai de aceea, a preferat un moş care să nu-i de-a bătăi de cap şi de inimă. Poate că nu a dorit să se complice…

Ei, dar până la urmă de bătăile de cap nu a scăpat biata fată. Era vremea mea să jubilez. Timp de 40 de minute cât a durat călătoria, moşul i-a vorbit într-una, deşi poate că ea ar fi preferat puţină linişte. Aşa am aflat toată povestea vieţii, nu a moşului, ci a feciorului său. Asta e şi dezbaterea la care doresc să vă provoc. Deci moşul i-a povestit fetei cum şi-a trimis el băiatul la şcoala profesională din oraşul cel mai apropiat spre care ne îndreptam. Şi cum l-a învăţat el pe băiat să ducă mereu câte ceva pe la profesorii de acolo. Ba câte o găină, ba câte o ciozvârtă de carne de viţel (când se tăia câte unul în gospodărie), ba ceva muşchiuleţ de porc (când venea şi vremea godacului să se sacrifice pentru binele unei părţi din omenire), ba nişte ouă în postul Paştelui, când acestea prisosesc în gospodăriile ţărăneşti din motive întemeiate.

În felul acesta băiatul a făcut şcoala profesională fără probleme. La absolvire, cu ceva ajutoare în produse agricole de la tata, care au ajuns pe la cine trebuie, băiatul a luat o mândreţe de repartiţie la minele de cărbuni din Valea Jiului. Era în primii ani de după revoluţie când nea Nelu avea grijă ca minerilor să nu le lipsească nimic, ei fiind principala forţă politică a ţării. Salarii frumoase, restructurările departe…

Odată ajuns acolo, băiatul a fost învăţat de tatăl înţelept să nu stea degeaba. Să urmărească pe şefi, de la cel de echipă până la inginerii mai mari şi să le mai transporte din când în când câte ceva din gospodăria bogată de la ţară. Nu era o problemă că unul a cerut un viţel, ca să-l promoveze pe băiat într-un loc mai bine plătit şi unde se făcea o muncă mai uşoară. Moşul mereu îi spunea fetei că „am dat un viţel şi mi-am zis că nu l-am avut, că poate a murit de vreo boală, că mai mor viţeii câteodată pe la oameni”. Şi tot aşa, ba găini pe care zicea că nu le-a avut, ba câte un porc pe care e ca şi cum nu l-ar fi avut, luau drumul Văii Jiului spre cămările şefilor băiatului.

Dar povestea moşului nu s-a încheiat. Trebuia să îşi însoare şi băiatul, aşa că, văzând-o frumuşică, tot încerca să o convingă pe fată să i-l prezinte cu prima ocazie. Că băiatul are salariu bun şi merită o uniune matrimonială cu perspective de prosperitate în viitor.

Biata fată nu ştia cum să mai scape de insistenţele moşului, în timp ce eu gândeam: „aşa îţi trebuie dacă nu ai vrut să te aşezi lângă mine!”. Şi tot atunci m-am lăsat copleşit de gânduri. Păi iată un om de la ţară cu o gândire foarte pragmatică. Şi-a ajutat odrasla să obţină tot ce se putea cu resursele avute la dispoziţie. A prins momentele potrivite şi a profitat de ele. Nu ca mine, care făcusem o facultate din pasiune şi acum mă chinuiam cu un salariu de mizerie în învăţământ, sperând ca tata Nelu şi minerii să nu mai strige încă o dată „moarte intelectualilor!” şi s-o păţesc definitiv.

Nu mult după aceea mi-au venit alte gânduri, total diferite. Păi ia să judecăm moral de data asta, moşul este un ticălos veritabil. Nu şi-a educat băiatul să înveţe mai mult sau să facă ceva din pasiune. L-a învăţat să dea şpagă şi să parvină. Puteam fi sigur că din salariul mare şi-a luat prima dată un casetofon din care să urle manele, ca să-şi etaleze astfel succesul în viaţă…

Multă vreme m-am gândit şi mă mai gândesc şi acum la acea întâmplare…”

Voi ce părere aveţi despre comportamentul tatălui, despre felul în care acesta şi-a educat/pregătit copilul pentru viaţă?

2 thoughts on “O povestioara cu … morala

  1. Normal ca baiatul era o lepra care nu stia nici prea multa carte,nici meserie.Nu se observa ca a luat tot de la taica-su fara sa se intrebe daca are ce manca anul ala?Nu a facut nimic singur,nu are personalitate.A trait pe spinarea parintilor.

    Like

  2. Nu asa se cresc copiii. Biblia incurajeaza munca si cinstea. Pacat ca s-au inversat valorile oamenilor in zilele noastre😦 De-aia se si degradeaza societatea umana … pana cand se va ajunge la momentul in care Dumnezeu va spune : STOP ! si va actiona ferm ca la Potop !!!

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s