Cum sa aleg incaltamintea potrivita pentru copil?

pantofi copiiCum să aleg încălţămintea potrivită pentru copilul meu? Este asta o întrebare care se află pe buzele fiecărui proaspăt părinte? Eu zic, din experienţă, ca da.

Chiar şi acum, când cel mic a trecut de trei anişori şi e de ceva timp purtător de încălţăminte tot mai am dilema asta. Creşte văzând cu ochii şi dacă la început, când abia făcea primii paşi considerentul estetic nu era chiar un prim criteriu pentru a alege o pereche de încălţăminte pentru el, acum, s-a schimbat situaţia. A început deja să aibă preferinţe. Nu vrea o anumită pereche de pantofi pentru că … doar el ştie de ce. Îi place să aleagă şi nu doar în ce priveşte încălţămintea ci şi îmbrăcămintea şi încerc să înţeleg ce criterii foloseşte atunci când îşi face alegerile. Însă nu am ajuns deocamdată la nici o concluzie.

Ştiu doar că unul dintre criteriile după care eu, ca mamă îi aleg încălţămintea, este să facă parte din categoria incaltaminte copii ieftina, şi asta dintr-un motiv simplu. Copilul creşte şi o pereche de încălţăminte nu o va folosi mai mult de câteva luni după care aceasta va trebui să fie iar “prezentă” în capitolul “cheltuieli pentru copil” din bugetul de venituri şi cheltuieli al familiei.

Însă, nu preţul este totuşi criteriul determinant în alegerea încălţămintei. Chiar dacă unul dintre considerente este ca preţul acesteia să fie mic asta nu înseamnă că fac rabat de la calitate.

O încălţăminte pentru copii trebuie să fie aleasă luând în considerare şi alte criterii.

  • să fie foarte moale
  • să aibă tălpi flexibile
  • să fie flexibilă în jurul gleznelor (dacă nu e vorba de sandale)
  • să aibă tălpi dintr-un material antiderapant
  • să nu fie prea fixa dar nici prea largă pe picior

Şi ar mai fi un criteriu, de data asta subiectiv: prefer încălţămintea cu arici şi nu cu şireturi. De ce? O încălţăminte cu arici este mai uşor de manevrat (încălţat/descălţat) atât de către noi părinţii cât şi de către cel mic. Cel puţin, copilul meu, fire curioasă şi energică, reuseşte să se încalţe şi descalţe singur dacă încălţămintea e prevazută cu arici. Este vorba deci de un criteriu practic şi subiectiv, care însă nu este de neglijat atunci când se alege încălţămintea pentru copil.

sandale copii

Ca mama de băiat, şi pe aceleaşi considerente practice, prefer să aleg încălţăminte din categoria pantofi sport copii, care este potrivită pentru genul de copil, dinamic, pe care îl am. Însă dacă ar fi să aleg o pereche de pantofi fetite, atunci s-ar schimba, cred, puţin situaţia. Aş alege o încălţăminte practică, comodă, dar un pic mai elegantă. Chiar am văzut nişte modele de încălţăminte fetiţe foarte drăguţe, care mi-au plăcut şi care m-au făcut să visez la cum ar fi dacă cel mic ar avea şi o surioară. În acest caz, clar aş adăuga pe listă şi criteriul estetic atunci când aş alege încalţămintea pentru ea.

Voi în funcţie de ce criterii faceţi alegerile în ce priveşte încălţămintea pentru copii?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s