Jamie Oliver, Food Revolution Day si o aniversare

food revolution day

Astăzi, dacă nu ştiaţi, se sărbătoreşte în toată lumea “Food Revolution Day“, o iniţiativă a celebrului şi simpaticului bucatar de origine britanică, Jamie Oliver, care cred că nu mai are nevoie de nici o prezentare. A publicat multe cărţi de bucate, are emisiuni televizate care au fost difuzate şi la noi şi are un stil de a găti foarte simplu şi accesibil tuturor.

Jamie Oliver, prin tot ceea ce face, militează pentru un stil de alimentaţie sănătos, pentru renunţarea la comoditate şi reînvierea uitatelor noastre calităţi de a găti pe care le avem toţi dar le-am pierdut în timp. Mulţi dintre noi, astăzi, consumăm semipreparate fie din comoditate, fie invocând faptul că nu ştim să gătim. De aici şi pănă la apariţia unor boli metabolice cum sunt diabetul şi obezitatea sau la apariţia bolilor cardiace nu mai e decât un pas. Un pas pe care putem să NUîl facem. De noi depinde să ne aducem aminte că a găti nu este o îndeletnicire atât de grea. Din contra, a găti, este ceva uşor şi plăcut.

Sunt mii de reţete, deloc complicate, care au în cuprinsul lor ingrediente accesbile nouă şi care ne aşteaptă să le testăm. Sunt mii de bloguri culinare care au în spate oameni simpli dar care şi-au făcut din a găti o pasiune şi a căror exemplu ar trebui să îl urmăm şi să încercăm şi noi să gătim acasă. Pentru că nu e greu!

Unul dintre aceşti blogeri culinari de la noi, pe care îl admir pentru modestia lui, este şi Dana Burlacu Vistiernicu, omul din spatele blogului culinar, prajituricisialtele.ro şi care este, printre altele şi ambasador pentru ţara noastră, al iniţiativei “Food Revolution Day, promovate de Jamie Oliver. Dana a avut bunăvoinţa să ne vorbeasca despre ea şi stilul ei de viaţă într-un interviu pe care i l-am luat cu această ocazie şi pe care îl puteţi citi pe Lecturi si Arome, unde continui să scriu despre un stil de viaţă sănătos şi să vă arăt, fără a avea pretenţia să dau lecţii, ca se poate găti sănătos. Chiar şi cea mai grea reţetă poate fi adaptată în funcţie de priceperea voastra şi de ingredientele pe care le aveţi la îndemână. Dorinţă de a găti să fie, că de gătit nu e greu😉

Despre “Food Revolution Day” eu am auzit prima dată acum doi ani când am început să fiu din ce în ce mai interesată de o alimentaţie sănătoasă. Iar ca o consecinţă a acestei preocupări ale mele s-a născut şi acest blog pe care voi citiţi acum articole, mai mult sau mai puţin interesante. Deci, o dată cu Food Revolution Day (mai exact prima postare pe blog a fost facuta pe 20 mai) sărbătoresc şi eu doi ani de când am devenit bloggerită. Doi ani frumoşi şi plini de satisfacţii, ani în care am cunoscut oameni deosebiţi cu care am legat prietenii, am aflat şi am învăţat multe lucruri noi şi… am mai deschis alte două bloguri🙂

Să sărbătorim şi noi astăzi, în spiritul “Food Revolution Day“, invitându-ne prietenii la o cină gătită de noi, învatând, şi învăţându-i, o reţetă nouă sau doar pornind o discuţie despre acest subiect. Un pas mic poate oricand schimba multe ;)

Să facem o schimbare, deci!🙂

One thought on “Jamie Oliver, Food Revolution Day si o aniversare

  1. Reblogged this on Claudette Bazar and commented:

    Astazi se sarbatoreste in toata lumea initiativa celebrului bucatar britanic, Jamie Oliver intitulata “Food Revolution Day”. Iar pentru mine acest eveniment inseamna si doi ani de blogging🙂
    Sa sarbatorim, deci😉

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s