Zile intunecate (Yrsa Sigurdardottir) – recenzie

zile intunecateSunt mare fan al tot ce ţine de ţinuturile nordice: de la design, la limbă, la oraşelele desprinse parcă din poveşti până la autori care mi-au devenit preferaţi. Jo Nesbo e unul dintre ei – romanele lui poliţiste sunt greu, foarte greu de pus jos. Îmi place şi Stieg Larson şi un alt preferat de-al meu este John Ajvide Lindqvist.

De la ei am pornit şi am ajuns să am poftă să-i descopar şi pe alţii şi intrigile din romanele lor poliţiste (zilele ăstea nu am putere să citesc altceva pentru că am început renovarea apartamentului, aşa că seara, înainte să cad lată, e nevoie să mă deconectez! Romanele poliţiste sunt pe lista preferatelor).

Ultima carte pe care am citit-o, “Zile intunecate” este a unei autoare islandeze, Yrsa Sigurdardottir. M-a prins de la prima pagină. Dar trebuie să recunosc: pe parcurs am simţit de câteva ori nevoia să sar peste pagini – la un moment dat începusem să mă plictisesc, dar de fiecare dată acţiunea lua câte o întorsătură ce mă ţinea pe loc.

Acţiunea romanului se desfăşoară în Groenlanda, ţinut îndepărtat şi misterios (descrierea locaţiei mi-a dat fiori, e destinată parcă întâmplărilor care te ţin cu sufletul la gură!). La o staţie de forare de acolo, dispare fără urme, o cercetătoare. Peste câteva luni, dispar alţi doi muncitori islandezi şi asta-I face pe restul angajaţilor să refuze să se întoarcă la lucru. Firma de asigurare care trebuie să plătească despăgubiri firmei deţinătoare a staţiei de forare, trimite o echipă de oameni care să cerceteze condiţiile în care s-au produs dispariţiile. Printre ei şi personajul principal, Thóra Gudmundsdóttir, o avocată foarte simpatică. Lucrurile încep să se complice şi misterul se adânceşte. Localnicii nu dau nici o mână de ajutor, din contră evită orice contact pentru că ei consideră că locul pe care e amplasată tabăra e blestemat.

Intriga devine tot mai palpitantă şi finalul… pentru mine a fost chiar neaşteptat! În mod normal – fiind mare fan al romanelor poliţiste, ghicesc din timp dezlegarea poveştii. De data asta însă, nici gând! Vă recomand lectura asta!

review by Alexandra

 

5 thoughts on “Zile intunecate (Yrsa Sigurdardottir) – recenzie

    1. :)) cred ca asta e farmecul lor, sa nu stim cine e facut crima😉
      Si mie imi plac cartile politiste dar recunosc ca nu am mai citit carti de genul asta de ceva timp. Acum sunt in perioada de revenire la science fiction :))
      Probabil va urma si genul politist in curand🙂

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s