Tara Oasului – o alta zona fascinanta a tarii noastre

tara oasuluiDacă tot ne-am plimbat virtual, zilele trecute prin Maramureş, haideţi să tragem o fugă şi alături, în Ţara Oaşului… Îmi amintesc de un fost coleg din armată care era maramureşean şi reacţiona de fiecare dată când era strigat „Măi oşene!”, în graiul lor specific „Mă, de câte ori să vă spui că Oaş nu e Maramureş?”.

Într-adevăr, sunt zone vecine, dar diferite. Ţara Oaşului este situată în totalitate în judeţul Satu Mare, deci în partea de Nord-Vest a României, dar în nord-estul judeţului. Se învecinează cu judeţul Maramureş şi cu Ucraina şi desigur cu cealaltă parte a judeţului Satu Mare. Munţii Oaş şi Gutâi şi dealurile aferente care formează Depresiunea Oaşului reprezintă formele de relief, iar râurile care o străbat sunt Lechincioara, Talna şi Tur (cu afluenţii Alb şi Rău). 12 comune şi un oraş fac parte din această regiune care păstrează datini şi tradiţii vechi de sute de ani.

Dacă suntem deja în Maramureş, la Sighetu Marmaţiei, plecăm pe DN 19 către Săpânţa, apoi mai departe trecem munţii prin Pasul Huta şi am intrat în judeţul Satu Mare, exact în Ţara Oaşului. Primele două sate s-ar putea să vă şocheze (Huta Certeze şi Certeze). Casele noi par a fi din altă ţară, construite fiind de oşenii care au fost la lucru prin străinătate. Ajungem apoi în oraşul Negreşti-Oaş (12.000 de locuitori) care este centrul regiunii. La 6 km de Negreşti se află o mică staţiune de interes regional, Valea Măriei, care are ape minerale (borcut sau borviz se numesc prin părţile locului). Este înconjurată de păduri, iar cadrul natural s-ar putea să vă lase fără grai.

oas

Alte locuri de interes în zonă? Lacul de acumulare Călineşti-Oaş este cel mai mare din judeţ, o adevărată oază pentru recreere şi divertisment. Izvoarele de apă minerală de la Bixad sunt cunoscute nu numai la noi. Festivalul popular „Sâmbra Oilor” se ţine în fiecare an în Pasul Huta şi adună mii de participanţi din toată ţara. Ţuica de Turţ este una dintre cele mai renumite, ca de altfel toată pălinca ce se găseşte în Ţara Oaşului. Ce e drept şi livezile de pruni se găsesc la tot pasul… Costumele populare sunt purtate de către locuitorii satelor la sărbători, dar şi la biserică sau la horă şi sunt foarte grele.

Vizitând Ţara Oaşului veţi regăsi o parte a României arhaice şi acei oameni care se trag parcă direct din dacii liberi…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s