Soseaua Catelu 42 (Alina Nedelea)

soseaua cateluDespre cartea Alinei Nedelea, “Şoseaua Căţelu 42” am tot auzit de ceva vreme. Se află în topul celor mai citite carţi de către bloggerii români. Aşa că, atunci când am prins ocazia să o citesc am ridicat mâna sus şi am spus “vreau şi eu” pentru că, în cazul de faţă este vorba despre o carte călătoare adică o carte care se dă din mâmă în mână între bloggeri.

Eu am luat-o de la Toni la care am şi citit o primă recenzie negativă a adresa ei. Îniţial mă gândeam să refuz a o mai citi dar coletul plecase deja către mine. Aşa că acum citesc “Şoseaua Căţelu 42” pentru că dacă tot a ajuns la mine mi-am zis că are un sens.

Cum eu mă mişc cam greu, timpul fiindu-mi limitat a pus mâna pe carte soţul meu. A terminat-o rapid de citit şi culmea e că i-a plăcut. Aşa că l-am rugat pe el să facă recenzia la carte urmând ca eu să revin cu un update, spunându-vă care a fost şi impresia mea după ce o voi citi. Aşa că vă lăs acum să citiţi părerea lui despre această carte şi dacă este cineva care doreşte să o citească să îmi lase mesaj ca să i-o trimit, bineînţeles dupa ce o voi citi şi eu🙂

“Auzisem de ceva vreme de această carte şi eram curios să o citesc. Cum soţia mea a făcut rost de ea (ce bine e să ai soţie bloggeriţă) m-am şi grăbit să o citesc… până am început-o… că după aia nu am mai putut să o las din mână. Nu că ar fi atât de antrenantă ca o carte de aventuri, dar este scrisă cu un deosebit umor, că românul este maestru în a face haz de necaz. Iar Alina Nedelea nu se dezminte. Se cunoaşte că este actriţă şi după cum descrie scenele şi personajele care intră în roluri.

Dar nu vreau să vă povestesc cartea, despre care afirm că merită citită. Vreau să aduc în discuţie câte ceva din cele povestite acolo. Cei care la revoluţie aveau măcar 20 de ani probabil că au mai prins câte ceva din perioada comunistă şi îşi mai amintesc cum era viaţa. Cei care erau copii nu pot să ştie prea multe sau au uitat. Nu sunt basme, dar se mergea la Alimentara cu noaptea în cap, sau chiar de cu seară, cu scăunelul portabil şi se aştepta până a doua zi dimineaţa deschiderea magazinului. Întrebarea era „ce se dă aici?” şi nu „ce se vinde aici?”. Oamenii nu gândeau că „vreau să cumpăr ceva” ci că „vreau să prind ceva”. Îmi amintesc şi eu cum mergeam la magazine şi stăteam la cozi. Îmi amintesc cum nu aveam dreptul să cumpăr pâine pentru că nu aveam cartelă pentru pâine. Când eram într-o călătorie pe undeva, neavând cartelă pentru pâine, puteam să sper să înduplec vânzătoarea să „îmi dea” o jumătate de pâine, demonstrând cu buletinul că sunt „în deplasare”. Asta în condiţiile în care părinţii mei produceau pentru ţară grâul din care se făcea pâinea…

Am stat la coada şi pentru pastă de dinţi, că nici asta nu se găsea. Iar în gări sau autogări cozile interminabile erau de tip grămadă la rugbi. Am călătorit odată cu trenul în picioare de la Ploieşti până la Botoşani, între vagoane prima jumătate a călătoriei, pe culoar (am fost norocos) cea de-a doua jumătate.

Există încă foarte mulţi nostalgici după perioada comunistă. Mi se pare normal. Mulţi doar aia au trăit. Unii nu ştiu ce să facă cu propria libertate. Alţii îşi amintesc că indiferent de cât de serios erai, primeai un loc de muncă şi la sfârşitul lunii veneau banii oricum. Acum însă trebuie să munceşti, să fii competitiv. Acum poţi să şi alegi viaţa pe care o vrei. Există o ţară în care pot să plece nostalgicii. Acolo primesc sigur de muncă. Cred că primesc şi locuinţă. Nu ştiu dacă e mare sau mică. Acolo partidul şi conducătorul iubit se îngrijesc de farfuria fiecărui cetăţean şi stabilesc pentru fiecare în parte ce să mănânce. Acolo nimeni nu comentează ceva la adresa conducerii, din motive pe care nu le ştiu exact. Doar le bănuiesc. Ţara se numeşte Republica Populară Democrată Coreeană. Cred că ar primi pe oricine ar dori să ceară de la ei azil politic. Dar mai înainte v-aş sfătui să citiţi şi „Evadare din lagărul 14”…

Cartea Alinei Nedelea mi-a mai amintit ceva şi anume cum este să pleci la muncă în străinătate. Crezi că acolo umblă câini frumoşi şi ţanţoşi care au cozile ridicate şi desigur mulţi covrigi în cozi, din care oricine se poate autoservi după bunul plac. Când ajungi însă, te uiţi în toate părţile şi nu vezi nici un câine, darămite covrigi. Şi nici un localnic nu vine să ţi se închine şi să te proslăvească… „Ah domnul/doamna tocmai sosit din România, poftiţi să va dăm o muncă perfectă pentru dumneavoastră… bani mulţi şi multă mentă de frecat…”. Constaţi că e greu să găseşti de lucru, iar când găseşti nu ai nici măcar o frunză de mentă… Dar ai nevoie de nervi tari, de seriozitate, de răbdare, de credinţă, de austeritate şi cu timpul poţi reuşi.

Chiar dacă la prima vedere unele din faptele povestite pot părea exagerate, în realitate oamenii care au trăit acest gen de experienţe ar putea să vă povestească altele şi mai şi.

Voi aţi citit cartea? Cum vi s-a părut? De fapt cred că ar trebui să vă întreb mai întâi dacă aţi avut experienţa traiului sub comunişti sau acela de a fi român care trăieşte în exil şi cum vi s-a părut.”

Notă:Cartea o puteti gasi de multe ori în ofertă la un preţ redus la libraria online elefant.ro

4 thoughts on “Soseaua Catelu 42 (Alina Nedelea)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s