Iepuraşul de Paşte – tradiţii şi legende

iepuras de paste“Iepuraşul de Paşte” este un personaj fantastic, un vechi simbol de origine germană care simbolizează primavara şi fertilitatea.

Simbolul iepurelui a fost preluat din vremea festivalurilor pagâne închinate zeiţei Eastre, legenda spunând că într-o iarnă aceasta a găsit pe câmp o pasăre lovită pe care, pentru a o salva de la moarte a transformat-o în iepure, lăsându-i totuşi capacitatea de a depune ouă. Drept mulţumire pentru că i-a salvat viaţa, iepuroaica decora ouăle pe care le făcea şi i le dăruia zeiţei.

Iepuraşul de Paşte” este menţionat pentru prima dată, în diferite scrieri ale germanilor de religie lutherană, în jurul anului 1500 şi este descris ca un iepure care avea rolul de a stabili dacă cei mici au fost cuminţi sau nu.

Tradiţia “iepuraşului de Paşte” s-a extins ajungând apoi, prin anii 1700, cu ajutorul emigranţilor germani care s-au stabilit în Pennsylvania şi pe continentul american, “Osterhase” transformându-se în “Easter Bunny”. Acesta devine apoi parte din cultura americană, de aici tradiţia răspândindu-se apoi în toată lumea.

Tot germanii au fost cei care în anii 1800 au inventat atât de faimoasele dulciuri sub formă de iepuraş, făcute din aluat şi zahăr. Tot în aceeaşi perioadă, în Germania şi Franţa au apărut şi ouale de ciocolată.

Conform tradiţiei “Iepuraşul de Paşte” vine, în noaptea de dinaintea Paştelui pentru a aduce copiilor care au fost cuminţi de-a lungul anului diferite dulciuri “făcute de el” cum ar fi bomboane, ciocolată sub formă de iepuraş sau sub formă de ouă. Copiii la rândul lor trebuie să-l aştepte pregătind cosuri pentru Paste, în care acesta să le puna cadourile şi pe care să le aşeze în diferite locuri din casă, sau gradină departe de privirile adulţilor.

În prezent însă, acest frumos obicei s-a tranformat într-un lucru comercial, în preajma sărbătorilor de Paşte, şi chiar cu mult înainte, marile magazine umplându-se de iepuraşi de ciocolată sau de pluş şi întrecându-se în oferte la dulciuri şi jucării.

cosuri paste

Chiar şi marile companii, cu ocazia sărbătorilor pascale găsesc în această tradiţie soluţia ideala pentru a transmite mesaje de recunoştinţă atât angajaţilor, coşurile cu cadouri pentru Paşte înlocuind primele în bani de alta dată, cât şi pentru a întări relaţiile cu clienţii, partenerii şi colaboratorii acestora.

sursa foto 1: fiseprescolari.blogspot.ro
sursa foto 2: giftidea.ro

Dacă ţi-a plăcut ce ai citit şi crezi că poate fi de folos şi prietenilor tăi, dă un like&share ca să afle şi ei.

 

4 thoughts on “Iepuraşul de Paşte – tradiţii şi legende

    1. Pai ciine zice ca nu mai este pana la Paste dar….doar marile magazine sa ofere clientilor iepurasi de paste cu multi timp inainte?
      Ei, bine, eu am vrut sa fiu inaintea lor ;:)))

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s