Trei produse utile în sarcină

chiloti_gravida
sursa foto: lebabetique.ro

Aventura celor nouă luni de sarcină începe din momentul în care eşti conştient de existenţa celor doua liniuţe apărute pe testul de sarcină. Aşa a fost la mine cel puţin şi acum privind în urma aşa vad acea perioadă, ca o aventură frumoasă plină de necunoscut dar şi de satisfacţii.

Sunt multe lucruri pe care nu le ştii, începi să te informezi, să ceri sfaturi, să vrei să afli cum e sau ce va fi. Îmi aduc aminte cu drag de începutul acelei aventuri şi de cum întrebam în stânga şi dreapta sau scotoceam avidă de informaţii pe net ca să aflu ce mi-ar trebui sau ce mi-ar fi de folos pe timpul sarcinii.

Iată mai jos deci, trei produse care, zic eu că vă pot fi utile pe timpul sarcinii.

1. chiloţi cu centură pentru gravide

Când ai dureri de spate sau când, în lunile avansate de sarcină burtica ta a crescut prea mult îţi poate veni în ajutor o pereche de chiloţi astfel concepuţi încât să poată susţine burtica, asa cum sunt cei din imagine. Aceştia au nişte nervuri pe partea din spate care ajută la calmarea durerilor de spate şi în partea din faţă, sub burtă, niste nervuri care sprijină blând burtica. Pentru a asigura o igienă şi un confort maxim aceştia sunt de obicei fabricaţi din material moale şi mătăsos care nu irita pielea şi au şi clin din bumbac;

2. o cremă pentru tratarea hemoroizilor

O problema destul de des întâlnită în sarcină este apariţia hemoroizilor, prezenţi în aceasta perioada în medie cam la 50 % din femeile însărcinate, începând cu al treilea trimestru de sarcină. Un hemoroid reprezintă dilatarea a unei vene varicoase din interiorul sau din jurul rectului. Pe timpul sarcinii, datorită măririi cantităţi de sânge care circula în zonă, venele, şi în special cele din partea de jos a uterului se dilată. Pot aparea astfel inflamaţii ale acestora insoţite de mâncărime, senzaţie de arsură, durere şi chiar sângerare. Constipaţia, şi ea prezentă deseori pe durata sarcinii poate provoca sau agrava hemoroizii. De asemenea aceştia pot să apara şi în urma travaliului. Pentru tratarea lor există, pe lângă clasicele creme care se folosesc în mod obişnuit în tratarea acestora dar care în cazul unei sarcini nu se pot folosi, şi soluţii alternative constând în creme ce au în compoziţia lor extracte din plante medicinale care ajută la regenerarea respectivei inflamaţii.

3. o cremă pentru prevenirea apariţiei vergeturilor în timpul sarcinii.

Aceste creme speciale sunt un adevarat balsam pentru pantecele gravidelor şi ar trebui să nu lipsească din trusa acestora. Sunt de ajutor în stoparea formării vergeturilor ce pot să apară pe pielea în continuă intidere de pe burtică şi reduc mâncărimea ce poate să apară în urma acestui proces. Aceste creme contin in general unturi şi uleiuri emoliente şi hidratante cum ar fi de exemplu uleiul de strugure care ajută ţesutul să se acomodeze cu intinderea excesiva a pielii sau unt de shea despre care se ştie că a fost folosit încă din vechime pentru proprietăţile sale emoliente care ajută la menţinerea elasticităţii pielii.

Sarcină uşoară să aveţi!🙂

Dacă ţi-a plăcut ce ai citit şi crezi că poate fi de folos şi prietenilor tăi, dă un like&share ca să afle şi ei.

 

2 thoughts on “Trei produse utile în sarcină

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s