6 proprietăţi ale uleiului de oregano

oreganoOregano, numit şi Origanum vulgare, este cunoscut mai mult ca plantă aromatică, fiind folosit în bucătăriile lumii, în special în cea italo-americană, pentru delicata aromă a frunzelor sale.

Însă, ca multe alte plante aromatice, oregano nu se foloseşte doar pentru aromă ci şi pentru proprietăţile lui care îi sunt date de mulţi compuşi chimici, printre care se numără carvacrol, thymol, limonene etc. şi care odată ingeraţi ajută organismul să îşi menţină sau să îşi refacă starea de sănătate.

Una dintre formele în care acesta se foloseşte ca şi medicament este uleiul de oregano, care se face din frunzele şi florile plantei de oregano ce creşte în zonele muntoase din regiunile mediteraneene şi unde este foarte puţină poluare. Florile şi frunzele sunt culese când conţinutul de ulei din ele are valorile cele mai mari. Vechii greci chiar îi mai spuneau acestei plante minunate “bucuria munţilor” şi o foloseau pentru a trata infecţiile din corp.

Cum în ultimul timp se aude din ce în ce mai des de efectele negative ale antibioticelor produse pe cale artificială, lumea medicală şi-a îndreptat atenţia asupra posibilităţilor de tratare a infecţiilor cu ajutorul antibioticelor naturale, printre care se numără şi uleiul de oregano. Cum însă acesta nu are numai proprietăţi antibiotice, haideţi să vedem în continuare la ce ne mai poate fi de ajutor. Iată aşadar şase dintre proprietăţile acestuia:

1. Stimulează imunitatea. Ca şi stimulent imunitar, uleiul de oregano este chiar mai puternic decât echinaceea sau genţiana. Câteva picături pe zi sunt suficiente pentru a încărca “bateriile” sistemului imunitar şi a-l ajuta în lupta împotriva viruşilor şi microbilor.

2. Este antibiotic şi antiseptic. De exemplu, infecţiile danturii şi ale gingiei răspund foarte bine la un tratament cu ulei de oregano datorită priprietăţilor sale antibacteriene şi antiseptice. O picături de ulei adăugată în pasta de dinţi poate ajuta la împrospătarea respiraţiei şi curăţarea cavităţii bucale. De asememea poate fi folosit cu succes, atât pe cale internă cât şi externă, în tratamentul diferitelor infecţii cronice.

3. Are proprietăţi antivirale. Uleiul de oregano este folosit cu succes în tratarea bolilor de natură virală cum ar fi răceala, gripa, herpesul etc., iar faptul că simptomele acestor boli dispar încă de la prima administrare a câtorva picături de ulei ne arată cât de puternic este.

4. Este antifungic. Proprietăţile antifungice ale uleiului de oregano fac ca acesta să fie foarte eficient şi în tratarea infecţiilor de tip fungic cum ar fi cele cu Candida albicans sau ciupercile unghiilor. De exemplu pentru a trata candida uleiul se poate lua intern, iar pentru tratarea infectiilor aparute la unghii se poate lua tratament atât pe cale internă cât şi tratament extern. Amestecate câteva picături în şamponul cu care te speli în mod curent te poate ajuta să scapi de mătreaţă şi seboree, ambele cauzate de o infecţie fungică a scalpului.

5. Este un foarte bun antiparazitar. Paraziţi ca păduchii şi scabia, precum şi paraziţii interni nu au scăpare în faţa uleiul de oregano. Acesta poate fi adăugat în săpunuri, şampoane sau diluat în ulei de măsline şi aplicat local; luat intern apără de paraziţi ca cryptosporidium şi giardia.

6. Acţionează şi ca anti-venin, fiind capabil să neutralizeze muşcăturile sau înţepăturile veninoase cum ar fi cele de şerpi, păianjeni sau albine, ceea ce îl face un bun prim ajutor în tratarea acestora. Este de asemenea de ajutor în prevenirea infecţiilor de la muşcăturile de animale sau alte răni. Reduce inflamaţiile şi proprietăţile sale anestezice ajută să treacă durerile asociate cu acestea după ce este aplicat local.

Despre modul de utilizare al acestuia puteţi citi mai multe aici şi aici. Însa în momentul în care vă hotărâţi să îl folosiţi cel mai bine ar fi sa întrebaţi un medic specializat în tratamente naturiste, deoarece uleiul de oregano este foarte puternic şi se găsesşte în diferite concentraţii, aşa că trebuie individualizată folosirea lui.

6 thoughts on “6 proprietăţi ale uleiului de oregano

  1. Wow, super interesante utilizarile uleiului de oregano. Habar nu aveam, credeam ca oregano se poate folosi doar ca si condiment, eventual la pizza sau paste.

    Apropo de medic specialist, cam de fel de specialist poate fi consultat?

    Zi frumoasa!

    Like

    1. Raluca, exista medici de medicina generala, sau de familie care au competente in practica naturista si stiu mai bine cum se pot administra picaturile in functie de ce marca de ulei vei folosi.

      Like

  2. Si eu acre consum frecvent frunze de oregano ca si condiment. Imi place enorm aroma de oregano. Se spune că ar fi un corespondent la noi, sovarful, poate gresesc.Corectează-mă.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s