Itinerarii de vacanţă – Piatra Neamţ

piatra_neamtDacă eşti călător pe plaiuri moldovene şi ai ajuns până la Bacău, continuă-ţi călătoria spre nordul Moldovei făcând un ocol. Ia-o la stânga, în sus, pe valea Bistriţei, drum al plutelor de altă dată, şi nu vei regreta.

La graniţa de nord a judeţului Bacău se întinde judeţul cu cea mai mare densitate de biserici şi aşezăminte monahale din Europa, judeţul Neamţ, a cărui reşedinţă de judeţ este oraşul Piatra Neamţ, despre care vă voi povesti astăzi câteva cuvinte.

Situat într-una dintre cele mai frumoase depresiuni intramontane de la limita Carpaţilor Orientali, la poalele muntelui Pietricica şi la confluenţa a două râuri, Cuejdiu şi Bistriţa, Piatra Neamţ este un oraş, reşedinţă de judeţ, plin de obiective turistice care merită vizitate.

Cele mai vechi mărturii arheologice ale existenţei unei urme de aşezări umane pe aceste locuri datează încă din paleoliticul superior (40000 – 10000 I.H.) însă prima atestare documentară a oraşului datează din 31 iuie 1431, când voievodul Alexandru cel Bun dăruieşte Mănăstirii Bistriţa două prisăci şi o “casă a lui Crăciun de la Piatra”. Patronul spiritual al oraşului este Sfantul Ioan Botezătorul iar ziua oraşului este pe 24 iunie, de Sânziene.

telegondola
telegondola

Pentru a vedea panorama oraşului poţi începe făcând o plimbare cu telegondola al cărei traseu porneşte de la staţia de plecare situată la gară şi aflată la o altitudine de 323 metri, trece deasupra centrului oraşului şi a zonei istorice şi  îşi continuă mersul pe o distanţă de 1926 de metri, pentru a ajunge la staţia de sosire de pe vârful muntelui Cozla, la o altitudine de 632 metri. Durata unei curse este de doar şapte minute, dar panorama este magnifică.

Dacă aveţi şi copii cu voi puteţi vizita şi o serie de muzee de unde aceştia pot afla o mulţime de informatii interesante: Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni, Muzeul de Istorie şi Arheologie, Muzeul de Artă, Muzeul de Ştiinţe Naturale, Muzeul de Etnografie, Muzeul Memorial “Calistrat Hogaş” etc. Şi tot pentru copii, o vizită la mini parcul zoo aflat la poalele Cozlei nu poate decât să îi bucure.

Părculeţul din centrul oraşului, aflat lângă “Teatrul Tineretului” unde au jucat mari actori ai scenei noastre, printre care Leopoldina Bălănuţă, Florin Piersic, George Motoi etc., este o oază de linişte şi frumuseseţe şi nu trebuie ocolit dacă sunteţi în trecere prin Piatra Neamţ.

teatrul_tineretului
Teatrul Tineretului Piatra Neamt
piatra_parc
Parcul central Piatra Neamt

Să nu uităm nici de complexul turistic şi de Agrement “Peste Vale” cunoscut printre locuitorii oraşului mai mult sub numele de “Ştrandul municipal”, aflat la poalele muntelui Cernegura, pe malul drept al Bistriţei. Este un superb complex de relaxare şi agrement ce se întinde pe nu mai puţin de 9 hectare şi cuprinde: bazin olimpic, teren de minifotbal cu gazon, terase, restaurante, spaţii de joacă pentru copii etc.

complex Agrement "Peste Vale"
intrare complex Agrement “Peste Vale”
complex Agrement "Peste Vale"
complex Agrement “Peste Vale”
complex Agrement "Peste Vale"
complex Agrement “Peste Vale”

La poalele muntelui Cernegura, în vecinătatea complexului turistic se află Baza hipică “Virgil Bărbuceanu”  care include printre altele şi o Şcoală de echitaţie şi care oferă plimbări călare în împrejurimi sau pe traseele celebre ce pot fi găsite în scrierile lui Calistrat Hogaş.

baza_hipica
baza hipica
baza_hipica_1
baza hipica

Dacă vrei să înoptezi în oraşul de la poalele Pietricicăi te poţi caza la unul din cele două hoteluri mari din oraş dar şi la una dintre zecile de pensiuni aflate la intrarea sau la ieşirea din Piatra Neamţ. Depinde doar de bugetul pe care îl ai alocat pentru vacanţă.

hotel_central
hotel Central Piatra Neamt
hotel_piatra
hotel Ceahlaul

Piatra Neamţ, în afară de faptul că este oraş reşedinţă de judeţ şi oraş turistic în sine, este un bun punct de plecare spre diferite trasee turistice de pe cuprinsul judeţului Neamţ, cum sunt cele înspre Durău şi cheile Bicazului, sau cele din zona Tărgu Neamţ, o zona plină de mănăstiri celebre prin frumuseţea lor, locuri de mare spiritualitate care merită vizitate. Despre unul dintre aceste locuri, mănăstirea Sihla v-am vorbit deja săptămânile trecute, iar despre celelalte trasee veţi afla în curând pe blog.🙂

8 thoughts on “Itinerarii de vacanţă – Piatra Neamţ

  1. O plimbare cu telegondola pentru a admira panorama orasului mi se pare foarte potrivita pentru cineva care ajunge a doua oara in Piatra Neamt.🙂 Prima data s-a intamplat cu multi ani in urma, in adolescenta, iar vizita a fost memorabila pentru ca dupa cateva minute petrecute intr-un magazin, am luat masa la o terasa unde am comandat prima pizza din viata mea. A fost delicioasa, mai buna decat orice pizza am mancat ulterior. Ziua s-a incheiat intr-un cinematograf, unde am vizionat filmul Pantera Roz. Uh, imi amintesc totul de parca a fost ieri.😀

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s