Pasiunea mea, fotografia

aparat_foto
foto credit: fotosent.com

Numele îi vine din cuvintele greceşti “photos” care înseamnă “lumină” şi “graphein” care înseamnă “a desena” şi este un hobby foarte des întâlnit dar şi o formă de artă.

Fotografia, pentru că despre ea este vorba, aparută la început timid prin anii 1800, este acum folosită de fiecare dintre noi pentru a imortaliza momente unice din viaţă.

Oficial, prima fotografie a fost obţinută în anul 1839 când Jacques Mandé Daguerre a prezentat lumii invenţia lui numită “daghereotip”, invenţie care era de fapt o îmbunătăţire a tehnicii create de fizicianului Joseph Nicéphore Niépce, a cărui rezultat o fost însă, la acea vreme de o calitate medie şi nu a fost luat în considerare.

De atunci şi până în zilele noastre tehnica fotografiei a evoluat atât de mult încât a ajuns să facă parte din viaţa noastră ca fiind ceva normal şi de nelipsit, devenind din ce în ce mai accesibilă în diferite situaţii. Oamenii au astăzi diferite posibilitati de a face fotografii, fie folosind simple camere foto, fie telefoanele mobile dotate cu camere de fotografiat din ce în ce mai performante, fie aparate profesioniste de fotografiat cunoscute sub denumirea prescurtata de DSLR sau mai nou cele tip “Mirrorless”.

Acestea din urma însă sunt folosite cel mai des de către un fotograf profesionist sau un împătimit al fotografiei şi mai rar de persoane obişnuite. Sunt aparate performante cu care poţi face fotografii de o mare claritate a imaginii, dar pentru a le realiza trebuie să fii şi pregatit pentru aceasta, să studiezi arta fotografică, tehnica fotografiei precum şi posibilităţile tehnice pe care le are aparatul.

Fotografia este una dintre pasiunile mele. Mi-a plăcut mereu să fac fotografii, să “prind” şi să “memorez” în imagini pe hârtie sau mai nou digitale, momentele unice din viaţa noastră, pentru ca apoi să îmi pot aminti cu drag de clipele trăite sau locurile vizitate. Iar de când a apărut şi posibilitatea de stocare a imaginilor pe suport digital numărul fotografiilor pe care le am au crescut foarte mult. Fotografiez orice mi se pare frumos, de la o floare la un peisaj, de la o mancare gatită cu drag şi până la momente inedite din viaţa noastră de familie.

Chiar dacă multe dintre fotografii nu ies aşa cum mi-ar placea, continui să imortalizez cât de des pot aceste momente, clipe, frânturi de viaţă. Prietenii deja imi ştiu pasiunea şi atunci când ma invită la un eveniment din viaţa lor nu se mai mira că mă văd cu aparatul la gât. Cred că aş fi fost în stare să fiu fotograf până şi la propria nuntă dacă s-ar fi putut😉

Am fost însă la botezul băieţelului meu iar de când s-a născut şi până când a împlinit un an, în fiecare lună sărbătoream evenimentul facând câteva fotografii cu el aşa cum arăta în luna respectivă. Mi-am dorit să fac asta pentru a-i oferi şi lui posibilitatea să se vadă peste ani. Mie mi-ar fi placut să am mai multe poze de când eram mică deşi acum acele fotografii alb negru sunt un pic amuzante. Continui şi acum să îl pozez doar că nu o mai fac atât de des ca în primul an. Acum transformările sunt mai puţin vizibile de la o lună la alta.

Soţul meu îmi spune că sunt obsedată să fac fotografii dar tot el a fost cel care atunci când aparatul meu digital Kodak s-a stricat mi-a făcut plăcuta surpriză să îmi cumpere un Fujifilm semiprofesional ale cărui taine nici acum nu am reuşit să le desluşesc pe toate. Este aparatul cu care eu fac o parte dintre pozele pe care voi le vedeţi pe blog şi care sper sa vă placă. Multe dintre ele le puteţi găsi grupate în postările pe care le fac în cadrul rubricii “Miercurea fără cuvinte”, provocare pentru care am acceptat-o cu plăcere tocmai pentru a vă vorbi în imagini despre pasiunea mea, fotografia🙂

Nu sunt fotograf profesionist şi nici nu cred că voi deveni vreodată dar sunt sigură că fotografia va rămâne mereu una dintre cele mai mari pasiuni ale mele şi îmi doresc să învăţ în continuare cât mai mult din tainele acestei frumoase arte.🙂

Vă place şi vouă să imortalizaţi momentele trecătoare ale vieţii? Ce loc are fotografia în viaţa voastră?

15 thoughts on “Pasiunea mea, fotografia

  1. Oh, da, îmi place! Nu sunt fotograf profesionist, am un aparat mic şi simplu, fără cine ştie ce opţiuni, dar iubesc să fac poze🙂 Uneori cam exagerez: în ultima vacanţă, am făcut vreo 600 şi ceva de poze într-o săptămână…mi se pare cam mult…

    Like

  2. Si eu am o pasiune pentru fotografii. Sunt mereu cu camera foto dupa mine si gasesc o multime de subiecte de fotografiat la tot pasul, dar sunt din pacate la nivel de amator. Mi-ar placea un curs de fotografie, dar nu stiu sa se organizeze asa ceva la mine in oras.

    Like

  3. La fel procedam si noi cu fetita noastra🙂 o fotografiem aproape in fiecare zi si nu ne vine sa credem ce repede trece timpul… Prin fotografii imortalizam mementele importante si frumoase din viata noastra🙂

    Like

  4. Da, la noi a fost suficient sa ne luam primul aparat dupa care am facut poze in disperare, la orice si in orice moment. Suntem toti trei ahtiati dupa aceasta activitate desi nu suntem prea priceputi. Dar ne place teribil!

    Like

  5. Claudia, imi place sa imortalizez orice minut si nu oricum,vreau sa fie pastrate aceste amintiri cat mai clare si de calitate.Si ce mare noroc avem cu noile aparate fara film….putem pastra sau sa stergem poze doar cu un click.
    Vroiam sa te intreb ce fel de aparat ai si ce ai recomanda daca ai ceva bun in minte(cred ca e cam tarziu ca sa mai tin seama de recomandare)in legatura cu vreun aparat.Eu in week-endul trecut mi-am luat aparat nou.Am vrut sa cumpar unul din acela folosit de profesionisti dar am dat peste cineva(la magazin-un angajat care si-a facut datoria de nota 10) care m-a lamurit sa stau departe de ele daca fac poze la orice( trebuie schimbate multe preferinte, manual, la aparatele pt profesionisti si e cam incomod pt mine sa fac lucrul asta cand schimb locul de multe ori pe zi) sau folosit in concedii🙂 .
    Ador deja aparatul si cred ca va imortaliza tot ceea ce imi doresc( la serbarile fetelor pozele de pe scena nu erau deloc reusite).

    Like

    1. Adela nu as sti ce aparat sa iti recomand. Eu am avut un kodak care mi-a placut dar dupa cinci ani a cedat si am fost nevoita sa imi iau unul nou.Intamplarea a facut ca in acea perioada era in oferta un fujifilm semiprofesional si ni l-am luat. Cred ca ce te-a sfatuit la magazin e adevarat. Pentru a face o poza profesionista trebuie sa faci niste setari anume.Aparatul asta pe care il am eu acum face poze frumoase dar iti trebuie rabdare si sa stii cum sa le faci.Daca ma grabesc si il folosesc cum il foloseam pe primul,cel simplu, nu imi ies pozele prea bine.

      Like

      1. N-am avut kodak dar stiu ca faceau poze faine.
        Am avut un vivitar, acum 8 ani care inca mai functioneaza insa l-am dat mai departe.Am avut un sony care mi-a placut foarte mult, dupa vivitar si era cam butucanos si am luat unul mai subtirel care inca mai functioneaza dar am vrut unul care sa faca poze faine si de departe la fete.Am luat tot un sony( am vrut sa iau ceva mai ieftin dar am avut mare noroc intotdeauna cu sony, plus face niste poze frumoase si culorile sunt super) pentru vacanta noastra in Ro si sunt tare multumita de el.E mare dar o sa am si piticul in geanta.L-am comparat cu canon dar nu m-a impresionat canon-ul.Imi aratase tipul respectiv si variante mai ieftine ale sony-ului dar raman devotata sony(am pierdut ultimul aparat de 2 sau de 3 ori si m-am intors la locul cu pricina si mi-a fost inapoiat;cred ca sunt datoare vanduta🙂 ). Imi plac atat de muuuuuuuuuuuuuuuult pozele.Acum parca si mai mult ca nu prea se intampla sa nu iasa din prima.

        Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s