Picturile Cameliei – concurs special de Paşte

paste1Mai sunt puţine zile până la sărbătoarea Învierii Domnului şi m-am gândit că ar fi potrivit ca acum, în această perioadă de mare încărcătura spirituală să vă aduc în atenţie talentul unei alte mămici.. Daca până acum v-am prezentat mamici talentate în arta săpunăritului astăzi o avem ca invitată pe Camelia şi al său talent la pictură.

V-am tot spus eu ca a avea blog are un mare avantaj, acela de a putea cunoaşte persoane deosebite, fiecare cu talentul şi pasiunea lui. O prietenă, ştie ea care🙂, mi-a spus zilele trecute să mă uit pe o anume pagină de Facebook pentru că îmi va plăcea ce voi vedea acolo, Şi aşa a şi fost!

Am fost fascinată de toate pozele care arătau creaţiile făcute de Camelia, de la tablouri cu flori şi peisaje, la picturi pe diferite vase de porţelan sau sticlă, la picturi dedicate în mod special pentru Paşte şi până la superbe icoane.

“Talentul l-am dobandit la nastere, ne spune despre ea, Camelia. A fost un dar venit de la tatăl meu, artist şi de la un unchi, pictor. Am pus mâna pe pensule şi vopsele prima dată la 8 ani jumătate. Ambiţioasă din fire dar şi pentru că parinţii nu m-au lăsat să-mi dezvolt pornirea către artă am făcut tot posibilul să învăt singură să pictez. Prima icoana am făcut-o la 13 ani. Era o icoană pictată pe sticlă ce avea reprezentat chipul Sfântului Nicolae, icoană care a rezistat tipului şi pe care o am şi acum. 

Am continuat apoi să învăt să pictez şi peisaje în ulei. Fără studii în domeniu, dar cu mult curaj, am lucrat la o firmă unde am învăţat ce înseamnă cu adevărat să pictezi icoane. Mai târziu, timpul liber pe care îl aveam stând acasă şi având grijă de copii mi-a deschis pofta de alte creaţii. Aşa am ajuns la pictura pe ceramica sau pe sticlă. 

Sunt mămica a doi copii, un băieţel care îmi moşteneşte talentul şi o fetiţa de doar un anişor. Am un soţ minunat care mă înţelege, mă sprijină în tot ce fac şi mă acceptă aşa cum sunt. Pentru mine pictura este cea mai mare pasiune şi poate că nu aş exagera dacă aş spune că e chiar o obsesie. Nu ştiu dacă a fost vreo perioadă în care să las pensula din mână. Dacă nu am comenzi atunci îmi fac timp pentru mine şi pasiunea mea şi tot la pictură ajung.🙂

Cel mai mult îmi place să pictez peisaje şi flori iar în ultimul timp icoane. Am pictat cam orice sfânt sau scenă biblică. Icoanele se fac la comandă deseori şi rar se întamplă să am pe stoc, pentru că majoritatea vor o anumită mărime sau un anumit model pe care îl alegem împreună.

Apreciez orice lucru handmade, fie ea bijuterie, mărţisor sau de decor şi mă bucur când văd că mulţi, şi în special mămici, şi-au descoperit această latură a personalităţii lor şi dau viaţă unor lucruri deosebite pe care le putem avea în casă.

Pentru ca voi să o cunoaşteţi mai bine, Camelia s-a gândit să organizăm împreună şi un mic concurs dedicat special sărbătorii Învierii Domnului, oferind ca premiu o icoană pictată de ea, icoana în care reprezentat chipul Maicii Domnului împreună cu pruncul Iisus şi pe care o puteţi vedea mai jos:

icoanaDar iată şi ce trebuie să faceţi pentru a intra în posesia lui:

1. dati like paginii de Facebook Cami’ favourite

2. faceti public concursul prin share pe facebook sau postare pe blog (cu link către această postare şi o poză)

3. lăsaţi un comentariu la această postare în care:

– să scrieţi numele contului de Facebook cu care aţi făcut acest lucru

– să lăsaţi link-ul care arată că aţi făcut acest lucru

4. dacă nu aveţi pagină de Facebook dar vreţi să vă înscrieţi la concurs va trebui să lăsaţi un comentariu în care să ne spuneţi ce fel de icoană vă place să aveţi în casă, care să reprezinte scene biblice sau un anumit sfânt şi să vă argumentaţi alegerea.

Alte menţiuni:

– concursul se va desfăşura în perioada 22 aprilie – 27 aprilie. 

– câştigătorul va fi stabilit prin tragere la sorţi cu ajutorul random.org, pe 28 aprilie, în duminica Floriilor când voi anunţa şi căştigătorul icoanei oferite ca premiu de Camelia;

– dacă faci şi postare pe blog ai o şansă în plus să câştigi;

– la concurs poate participa oricine doreşte, chiar dacă locuieşte în afara ţării, dar premiul va fi expediat doar la o adresa de pe teritoriul Romaniei.

Mai multe poze în care puteţi vedea o parte din creaţiile Cameliei găsiţi în postarea săptămânală “Miercurea fără cuvinte” sau pe pagina de Facebook a Cameliei.

Dacă ţi-a plăcut ce ai citit şi crezi că poate fi de folos şi prietenilor tăi dă un like&share ca să afle şi ei.

22 thoughts on “Picturile Cameliei – concurs special de Paşte

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s