În lumea poveştilor – de vorbă cu Raluca Radu

Radu Raluca„Dacă vrei ca ai tăi copii să fie inteligenţi, citeşte-le poveşti. Dacă vrei ca ei să fie şi mai inteligenţi, citeşte-le mai multe poveşti.”

Albert Einstein

Astăzi o să avem o invitată specială, despre care voi aţi mai auzit vorbindu-se aici pe blog, Raluca Radu. Cu Raluca m-am împrietenit anul trecut după ce a caştigat unul din concursurile desfăşurate pe blog. Apoi am aflat despre pasiunea ei pentru poveşti şi recent despre faptul că a început să îşi publice poveştile scrise de ea pe blogul personal. Aşa ca am rugat-o astăzi să ne vorbească despre pasiunea ei – poveştile.

Să intram deci pentru câteva momente în frumoasa lume a poveştilor împreună cu Raluca.

1. Raluca, pentru început hai să vedem ce înseamnă poveştile pentru tine?

În primul rând aş vrea să-ţi mulţumesc Claudia pentru că îmi dai ocazia să vorbesc despre un subiect drag mie: poveştile.  De la început, de când mi-ai propus această temă, m-am bucurat.

Când spun poveşti, mă gândesc la copilărie, la momentele frumoase care mi-au rămas vii într-un „sertăraş” al minţii. Poveştile îmi dau o stare de bine, pentru că intru într-o lume frumoasă. Îmi place să scriu poveşti, să creez personaje, să le pun în tot felul de situaţii, să găsesc soluţii pentru personajele mele. Parcă m-aş întoarce la copilărie. În viaţa noastră e bine să ne înconjurăm de lucruri frumoase, de activităţi ce ne binedispun şi nu ne întristează. Aşa cum mulţi au parte de terapie prin diverse activităţi: muzică, pictură, grădinărit, împletit, croşetat, înşirat mărgele, mie cred că mi se potriveşte terapia prin poveşti.

2. Îţi mai aminteşti care a fost prima poveste a copilăriei tale?

E greu de spus care a fost prima poveste a copilăriei mele, însă aş putea să-ţi povestesc începuturile mele în lumea poveştilor. În copilăria mea, am fost înconjurată de poveşti, povestiri, snoave. Lumea satului abundă în poveşti, dacă ai urechi de auzit. Bunicii îmi spuneau poveşti din copilăria lor, mama îmi citea alte poveşti din cărţi, iar noi copiii le inventam pe ale noastre. Eu am trăit de mică într-o lume a cărţilor. Părinţii mei, fiind profesori, mi-au pus destul de devreme cartea în mână. După ce am învăţat să citesc, am deschis cu adevărat uşa spre lumea poveştilor. Am citit cărţi  de poveşti din biblioteca noastră, din cea a şcolii, de la biblioteca comunală şi de pe unde am mai găsit.  Prima poveste nu mai ţin minte care a fost, dar ştiu că mi-au plăcut „Basmele Românilor”, scrisă de Petre Ispirescu. Era o carte atât de uzată, deoarece fusese citită şi răscitită de mine, de sora mea, de copiii din vecini şi câteodată chiar de bunica. Mi-au plăcut mult şi poveştile lui Creangă. Pe Ion Creangă l-am simţit întotdeauna aproape (probabil şi datorită apropierii geografice a  locurilor natale) iar limbajul, expresiile, umorul mi-au fost familiare. Ţin minte că în liceu, îmi spuneau unii prieteni în glumă „Ion Creangă”, atunci când mă apucam de povestit.

O altă carte ce mi-a fost foarte dragă a fost „Poveşti la telefon” a lui Gianni Rodari, care, din păcate, nu a mai fost reeditată. În amintirea acelei cărţi, anul acesta i-am cumpărat fetiţei mele „Aventurile lui Cepelică”, de acelaşi autor, o carte fascinantă pe care cred că ar îndrăgi-o mulţi copii.

3. Raluca, ce te-a determinat să scrii poveşti pentru copii? De unde a apărut dragostea asta faţă de acest gen de literatură?

După cum am mai spus, poveştile mi-au plăcut întotdeauna. Drumul până la a  scrie poveşti nu a fost lung, pentru că întotdeauna mi-a plăcut să scriu povestiri, jurnale şi diverse texte.

De când s-a născut prima noastră fetiţă, Cezara, am început să citesc din nou poveşti. Ea e o mare amatoare de poveşti şi fiind un copil curios, inventiv şi dornic de nou, m-am afundat tot mai mult în lumea poveştilor. Întâi am început să-i citesc poveşti clasice, apoi am extins aria. Tot căutând anumite tipuri de poveşti, am realizat că pot chiar eu crea poveşti pe placul copilului meu sau care să transmită anumite mesaje îmbrăcate într-o poveste. Şi aşa încetul cu încetul am început să inventez poveşti cu spiriduşi năzdrăvani, cu gărgăriţe, cu lupi lacomi, cu fetiţe cuminţi sau obraznice. Am văzut că o încântă foarte mult să creez pe loc poveşti, indiferent că suntem pe stradă, în parc sau în călătorii. Şi joaca „de-a povestea” a tot continuat, cu poveşti cu început dat, cu inventarea unor cuvinte ce le-am introdus pe urmă în poveşti. E minunat să vezi cum copilul tău râde cu poftă sau te laudă: „ îmi place!”, „mai spune!”

spiridusApoi, unele poveşti pe care le-am scris, le-am trimis şi la grădiniţa fetiţei mele şi am văzut că au fost primite bine de către alţi copii. Adunându-se mai multe, am luat hotărârea de a face un blog cu poveşti, pentru a le putea împărtăşi şi altora. Blogul abia “s-a născut”, însă pe zi ce trece creşte şi asta îmi dă satisfacţie. Aş putea spune că învăţăm unul de la altul. 

În momentul de faţă, scrierea poveştilor e pură pasiune. Ca să scrii literatură pentru copii, nu e un lucru uşor. Cu cât citesc mai multe lucrări despre literatura pentru copii, cu atât conştientizez că e chiar greu, pentru că publicul ţintă e foarte sincer, îşi pierde răbdarea repede, e mai tentat de noua tehnologie decât de lectură. Trebuie să-i captivezi cam de la prima pagina, că altfel îi pierzi. Mă aşteaptă un drum lung, pentru a putea spune după o anumită perioadă de timp că eu scriu literatură pentru copii, dar pentru că îmi place, va fi frumos.

4. După părerea ta, care ar fi rolul poveştilor în educaţia şi dezvoltarea copiilor?

Aş începe să spun că nu trebuie să uităm că anii aceştia ai copilăriei sunt magici. Acum, realul si fantasticul se întrepătrund foarte uşor.  Dacă pentru un adult o pereche de pantofi serveşte doar pentru a merge cu ei, pentru un copil, pantofii pot fi căsuţa unui prichindel ori mijlocul prin care poate zbura într-o lume fantastică. Poveştile, jocurile sunt uşile prin care copiii pot ajunge în lumea  fantastică, într-o lume frumoasă, ideală.

Poveştile au atât de multe roluri şi valenţe încât nu ştiu cu care dintre ele să încep: rol educativ, transmit valori (bunătate, cinste, omenie, onoare etc), vindecă experienţe triste, transmit afectivitateînvăţături, oferă modele pozitive ori negative, oferă soluţii de rezolvare a problemelor, transmit o stare de bine.

Poveştile dezvoltă limbajul copilului, imaginaţia, creativitatea. De exemplu, basmele clasice abundă în arhaisme, regionalisme. Din ele, copiii pot afla informaţii despre cum trăiau, cum gândeau, cum se îmbrăcau oamenii odinioară. Cu o poveste poţi face o lecţie de matematică atractivă, de exemplu despre cifra 3 ( „Povestea celor trei purceluşi”), o lecţie de cunoştinţe despre natură sau de etnografie bineînţeles adaptate la nivelul de înţelegere al unui copil.

Şi ca să reduc la esenţa lor, poveştile sunt lecţii de viaţă pentru cei mici dar şi pentru cei mari.

5. De la ce vârstă consideri că ar trebui să începem să citim poveşti copiilor şi de ce?

N-aş putea face recomandări, însă pot să împărtăşesc din experienţa mea cu fiica cea mare. Eu am început să-i citesc de când avea câteva luni. Îmi amintesc că îi tot citeam un fragment din basmul „Scufiţa Roşie” (şi acum il ţin minte pe de rost). Când auzea începutul acestei poveşti, zâmbea, pentru că îi era familiar. Aşa am început să fac acum şi cu cealaltă fetiţă a mea, Dafina. Apoi, am trecut la imagini povestite. De la 3 ani am început să-i citim poveşti mai scurte. Acum, la grupa mare citim din „Aventurile lui Habarnam”, „Legendele Olimpului”, „Aventurile lui Cepelică. A devenit ca un ritual, seară de seară, citim o poveste sau măcar câteva pagini dintr-o carte.

Aşa am procedat eu cu copilul meu şi a dat roade, pentru că a vorbit corect de la o vârstă fragedă, acum are un vocabular dezvoltat, imaginaţie bogată, dicţie bună.

6. Cum influenţează citirea poveştilor relaţia părinte-copil?

Ai deschis un subiect despre care aş putea să povestesc multe lucruri. Nu e doar o simplă lectură, e o transmitere de emoţii, de afectivitate. În acele clipe, e doar timpul lui şi al tău. Râzi alături de el când e o scenă hazlie, îl ţii în brate, îl mângâi, îl linişteşti când se sperie. Prin intonaţie, mimică eşti ca un actor. Îl înveţi să interpreteze roluri. Nu trebuie să fii un actor grozav, important e că vine din suflet.  Ştiu că timpul e preţios, că de multe ori cădem frânţi după o zi de lucru, dar e nevoie să petrecem timp cu copiii noştri şi mai ales timp de calitate. E timp investit, nu e timp pierdut.

Printr-o poveste poţi corecta comportamente, îl poţi încuraja să nu se mai teamă de anumite lucruri (întuneric, singurătate, etc). Poveştile vin de multe ori ca un pansament pentru că sunt îmbrăcate altfel decât imperativele: „ Fii ordonat!” „ Nu mă mai minţi!”etc.

În sprijinul ideilor de mai sus, o să-l citez pe Albert Einstein Dacă vrei ca ai tăi copii să fie inteligenţi, citeşte-le poveşti. Dacă vrei ca ei să fie şi mai inteligenţi, citeşte-le mai multe poveşti.”

Pe lângă cititul poveştilor de către părinţi eu aş mai adăuga ceva: să lase copiii sa fie creativi, să inventeze cu ei poveşti, să facă combinaţii hazlii de cuvinte.  Aşa cred că îl ajuţi pe copil să nu fie încorsetat să nu îl cuprindă disperarea că a uitat un cuvânt din lecţia pe care o are de învăţat şi nu mai poate reproduce mecanic fraze întregi.

7. Ştiu că participi la un atelier de poveşti pentru copii. Ne poţi povesti ceva despre această activitate a ta?

lupul-deghizatCu atelierul de poveşti suntem abia la început. Pe parcurs o să-ţi pot povesti mai multe. Atelierul a demarat cu o întâlnire dintre grupa mare la care e şi fiica mea şi elevii clasei  a III-a. S-a lucrat pe grupe, iar copiii au fost antrenaţi să continue o poveste cu început dat. I-am văzut pe unii emoţionaţi, pe alţii dornici să răspundă, dar pe fiecare am simţit că a fost acolo, în micul univers creat de noi. Într-o astfel de atmosferă nu poţi decât să observi bucuria copiilor. Cred că e nevoie de astfel de activităţi, în care copiii să se simtă speciali, să fie chiar ei scriitorii.

8. Raluca, ne poţi spune ce planuri de viitor ai?

Întotdeauna mi-am făcut planuri de viitor, căci pentru a reuşi într-un domeniu e nevoie de obiective, de planificare şi de răbdare. În ceea ce priveşte scrisul, am multe proiecte în derulare. Nu vreau să spun prea multe, sunt puţin superstiţioasă, menţionez doar că intenţionez ca poveştile scrise de mine să le pot aduna într-un volum tipărit.

Raluca, îţi mulţumesc mult pentru rapunsurile tale şi te mai aştept şi altă dată să ne mai vorbeşti despre frumoasa lume a poveştilor.

Dacă ţi-a plăcut ce ai citit şi crezi că poate fi de folos şi prietenilor tăi, dă un like&share ca să afle şi ei.

One thought on “În lumea poveştilor – de vorbă cu Raluca Radu

  1. In copilarie mi-am dorit mult povestile si am vrut sa invat sa citesc numai pentru acest lucru: sa imi citesc apoi cat mai multe povesti, pentru ca in jur nu prea era nimeni sa-mi spuna cate povesti vroiam. Acum la maturitate am aflat despre rostul povestilor si in viata adultilor. “Putem mustra elevat şi cu iubire folosind poveşti cu tâlc. Putem învăţa cum să certăm şeful, directorul, soacra, funcţionarul de la un ghişeu, adversarii, duşmanii transformându-i în prieteni” spunea o prietena de-a mea intr-o carte de-a ei, http://waldorf-educatie.ro/arta-de-a-mustra-2/
    Magia povestilor e universala, intr-advar.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s