De ce să alegi pentru copilul tău pedagogia Waldorf

Caiet matematică – Waldorf

Totul a început cu o carte simplă care nu avea mai mult de 50 de pagini: „Educaţia copilului din punct de vedere al ştiinţei spirituale. Citind-o mi-am dat seama că tot ce aveau nevoie copiii mei ca să crească frumos era prezenţa mamei, a unei fiinţe dragi lor în preajmă, a existenţei unui ritm în viaţa lor şi a unor obiceiuri imprimate şi educate prin puterea exemplului personal.

Aşa am ajuns eu să cunosc pedagogia Waldorf şi îi sunt recunoscătoare iniţiatorului ei, Rudolf  Steiner, care acum 100 de ani punea bazele acestui sistem pedagogic şi altor ştiinţe la fel de folositoare omenirii: medicina antropozofică,  agricultura biodinamică, arta vorbirii, euritmia. Tot el a promovat un stil de arhitectură inovatoare, a descris, pentru cei care vor să cunoască, elemente de creştinism ezoteric şi a inaugurat prima universitate de ştiinţe spirituale din lume. O personalitate atât de complexă era considerată pe vremea sa un iniţiat. La fel este considerat şi acum de către cei care au avut timp să-i aprofundeze scrierile şi numeroasele conferinţele.

Există multe conferinţe în care Rudolf Steiner şi discipolii acestuia vorbesc despre structura profundă a copilului, care până la 3 ani,  până la 7 ani, până la pubertate şi adolescenţă trece prin numeroase transformări, transformări pe care noi ar trebui să le cunoaştem  ca să le putem veni în întâmpinare cum se cuvine.

Copilul în pedagogia Waldorf

Pedagogia Waldorf leagă profund copilul de realităţile imediate din preajma lui, îl ancorează în lume şi îi dezvoltă totodată sentimente precum empatia, dragostea pentru tot ce e frumos în lume şi de asemenea veneraţia. Îşi îndrăgeşte părinţii, educatorii, învăţătorii şi profesorii, nu din obligativitate, ci pur şi simplu pentru că au capacitatea să vadă în ei modele de comportament demne de admiraţie.

În pedagogia Waldorf nu se pun note nici în clasele superioare de liceu. Copilul primeşte caracterizări care descriu mult mai bine decât o notă acumulările sau minusurile lui. Între părinte şi educatorul Waldorf se formează o legătură specială, mai ales când părintele încearcă pe cont propriu  prin lecturi individuale să îşi dezvolte o cunoaştere personală despre pedagogia Waldorf.

Pentru copilul în creştere jucăriile cele mai creative sunt cele din materiale naturale, lemn, lână, pietre, ghinde şi castane, păpuşi meşterite din pânză sau materiale naturale cu fizionomii abia schiţate care pot să râdă şi să plângă deopotrivă, care dezvoltă în copil simţul pentru natural şi-i lasă imaginaţia să zboare şi să viseze în voie.  Ritmul şi activităţile zilnice de acasă se regăsesc într-o formă şi mai înaltă la grădiniţă şi apoi la şcoală, unde există un ritm al sărbătorilor anului. Copiii au serbări numeroase specifice cum ar fi „sărbătoarea recoltei”, a lampioanelor, a Crăciunului şi tot aşa.

Copiii în clasele primare nu scriu pe caiet liniat, ci pe un caiet studenţesc mare, cu foaie velină, care creează un sentiment de libertate subtil. Folosind  creioane cerate robuste pe care copilul le ţine în mână cu mai multă stăpânire decât un stilou, învăţarea alfabetului devine o bucurie şi totodată un mijloc de a-i dezvolta simţul pentru frumos, pentru echilibru, pentru simetrie.  De altfel acest tip de caiet este păstrat la toate materiile până la liceu. Copilul învată să scrie drept de mic, luându-şi ca punct de reper pentru scrierea ordonată şi liniară, resurse interioare, stradania personală sau foaia albă în ansamblul ei.

Învaţarea unei materii se face pe epoci, perioade de 2 – 3 săptămâni, în care în primele două ore, la cursul de bază, se învaţă numai o materie, urmând apoi o altă epocă dedicată altei materii. În răstimpul care trece copilul păstrează în repaus ceea ce a învăţat într-o epocă şi surprinzător pauza care apare sedimentează şi întareşte şi mai bine noţiunile noi predate pentru acea materie. Trecerea oră după oră de la o materie la alta, materii fără nici o legătură între ele, se dovedeşte o practică obositoare, care de cele mai multe ori îl face pe copil să prefere numai o materie şi să ignore altă materie, pentru că nu o înţelege şi nu o asimilează suficient.

În pedagogia Waldorf, rolul matematicii sau al limbii române şi a celorlate materii este la fel de important, pentru că fiecare materia formează nişte calităţi sufleteşti şi intelectuale diferite.  Şi astfel copilul Waldorf nu devine un matematician sau un literat. El devine un om întreg, un om capabil să asimileze în aceeaşi măsură şi matematica şi limba maternă şi alte informaţii la fel de importante pentru viaţa sa. Până la urmă suntem  cu toţii de acord că menirea şcolii este să pregătească un copil pentru întreaga viaţă şi nu numai pentru o carieră sau pentru un job sau altul.

Cine consideră competiţia un mijloc educativ excelent, poate afla cu surprindere faptul că la Waldorf nu se pune preţ pe participarea copilului la diferitele competiţii cu succes vremelnic cum ar fi olimpiade sau concursuri. Oameni de seamă ai lumii au urmat şcoala Waldorf, dar măsura calitaţii şi valoarea lor a crescut într-un timp firesc şi a înflorit pe dea-întregul la maturitate, când toate forţele fizice, sufleteşti şi spirituale sunt active în om. O listă cuprinzătoare, dacă nu completă, cu cei care au urmat şcoala Waldorf, găsiţi aici.

Şi părinţii au rolul lor…

Aşa cum ne dorim să înţelegem de ce un aliment face bine şi altul nu, aşa şi o educaţie sănătoasă are principiile ei care pot fi aprofundate, înţelese, deprinse de oricine, indiferent că se numeşte dascăl sau părinte, pentru că deşi Waldorf este bine reprezentat la noi, instituţiile sale nu se regăsesc în toate oraşele. A educa este o artă, de aceea nu poţi lăsa această menire numai în seama unei instituţii şi a educatorilor ei, este ceea ce am înţeles din prima clipă când mi-am dorit nişte copii frumos educaţi.

Bineînţeles că toată această autoinstruire ne va ajuta şi pe noi ca părinţi, nu numai pe copilul pe care îl avem în grijă. Vom deveni mai buni, mai răbdători, mai atenţi, mai organizaţi, pentru că în primii ani cel puţin, copilul învaţă prin imitaţie, exteriorizând tot ce vede şi aude în preajma sa. O minciună nevinovată de genul „spune-i vecinei care sună la uşă, că nu sunt acasă!”, o făgăduială imposibil de ţinut, enervarea şi pierderea autocontrolului în diversele situaţii de viaţă, stimulează în copil atitudini de viaţă asemănătoare şi-i formează caracterul cum poate adesea nici nu ne dăm seama.

Fetiţa mea a urmat şi grădiniţa şi primii ani de şcoală la Waldorf. Nota la examenul de capacitate i-ar fi permis înscrierea la licee de renume din sistemul tradiţional. A rămas la liceul Waldorf. „Aici profesorii sunt mult mai apropiaţi de elevi!” este părerea părinţilor care au avut copii în mai multe sisteme de învăţământ.

Dar eu spun că metodele de predare sunt de fapt altfel. Sunt apropiate de copil şi în acord cu ceea ce este el din punct de vedere nu numai  fizic, sau sufletesc, sau spiritual. Faptul că pedagogia Waldorf cunoaşte atât de bine şi de profund copilul şi are perfecţiunea unei metode care a devenit ştiinţă, este  susţinut şi prin faptul că ea poate să educe copii cu nevoi speciale cum ar fi copilul hiperkinetic sau cu sindrom Down, prin intermediul unor instituţii şi asociaţii special create. Pedagogia Waldorf poate să  răspundă  şi unor astfel de situaţii de viaţă. Roadele unei educaţii potrivite se văd mai târziu, când copilul creşte şi devine matur şi trebuie să facă faţă solicitărilor propriei vieţi. Despre copiii mei, pot să spun că au crescut nişte copii buni, destoinici, echilibraţi, în care simt că pot avea încredere. Şi în educaţia lor rolul pedagogiei Waldorf a fost unul hotărâtor.

Sistemul de învăţământ Waldorf este larg răspândit în lume, iar în România sunt de asemenea toate formele şi structurile de care avem nevoie să creştem frumos un copil prin această metodă: grădiniţe particulare care primesc copilul de la doi ani şi jumătate, şcoli particulare, grădiniţe gratuite de stat, şcoli şi licee cu predare Waldorf,  de asemenea gratuite, after-school particular cu activităţi extraşcolare în sistem Waldorf.

Autoarea articolului este Liana Nicolae, mămica unor copii de acum mari – au 15 şi 22 de ani – care a avut bucuria şi şansa să cunoască din vreme principiile unei pedagogii simple, dar totodată profunde şi eficiente – pedagogia Waldorf

 

Dacă ţi-a plăcut ce ai citit şi crezi că poate fi de folos şi prietenilor tăi dă un like&share ca să afle şi ei.

55 thoughts on “De ce să alegi pentru copilul tău pedagogia Waldorf

  1. Ma bucur enorm ca am descoperit blogul tau! Mai de mult auzisem de acest sistem si voiam sa stiu mai multe, acum ca am copil sunt si mai interesata. Si mi place ca scrii din experienta.
    Pentru gradinita, ma intreb, avand in vedere ca sunt putine, apuci loc? Cu cat timp inainte trebuie sa inscrii copilasul?

    Like

    1. Buna!
      Iti multumesc pentru aprecieri:)
      Insa in cazul acestui articol meritul nu imi apartine pentru ca nu este scris de mine ci de o prietena, Liana.
      Ea are intr-adevar multa exeprienta in ce priveste Waldorf si tot ea o sa iti raspunda si la intrebari🙂
      Te mai astept pe la mine:)

      Like

    2. La gradinita Waldorf de stat este intr-adevar nevoie sa retii locul din primavara pentru toamna. Daca situatia arde este bine sa te interesezi chiar mai devreme. Sigur vei putea sa inscrii copilul daca vrei cu adevarat, si fara pile si relatii🙂.

      Like

      1. Buna Liana!
        Am vazut tarziu raspunsul tau dar iti multumesc. Din fericire nu este tarziu dar am intrebat pentru ca stiu ca la gradinitele normale se fac inscrierile devreme iar in cazul Waldorf daca sunt locuri putine,,,O sa fiu pe faza si o sa ma duc din timp. Sper sa nu fie nevoie de pile si relatii, inca mai cred ca sunt si oameni corecti in tara asta.

        Like

  2. Imi place sa citesc ca scolile Waldorf sunt deschise copiilor cu nevoi speciale. Imi plac materialele lor naturale, stimularea imaginativa, pentru mine personal filosofia din background-ul acestui sistem de educatie nu prea se potriveste cu filosofia mea de viata, dar sunt si aspecte pe care le admir la acest sistem

    Like

    1. Nu poti sa te aventurezi in strania lume a copiilor autisti, cu sindrom hiperkinetic etc, incercand sa faci ceva bun pentru ei, daca nu cunosti foarte bine copilul sanatos. Asta este deja un punct in plus si o garantie pentru calitatea acestei pedagogii. Educatia actuala ne da mult de gandit prin felul cum cresc tinerii astazi. Rezultate din ce in ce mai proaste la bac, la examenul de capacitate, plictiseala multa si dezinteres pentru scoala din partea tinerilor. Asta ar trebui sa ne dea mult de gandit. Apropo: la un search pe google, liceul Waldorf de pe oriunde, are o promovabilitate de peste intre 75 % si 80% Eu am gasit unul din Timisoara aici: http://oradetimis.oradestiri.ro/bacalaureat-2012-ne-mandrim-cu-trei-licee-cu-promovabilitate-peste-90-vezi-aici-care-sunt-acestea/actualitate/2012/07/09/ Liceul Waldorf fiind pe locul 5 in acest clasament. Rezultatele spun mai mult decat vorbele.

      Like

      1. Ia vezi cum sta si Liceul Waldorf din Bucuresti. La bac si la capacitate.
        Si compara-l cu cel din Iasi.

        Nu uita si influenta statistica a cifrelor mici (scolile Waldorf au fooooarte putini elevi). Media nationala include muuulte licee cu promovabilitate zero, astfel incat este trasa in jos. Ia compara media liceelor Waldorf cu meida primei treimi a liceelor , sau fa analiza pe cuantile. Nu prea mai ieste acelasi lucru, ai sa vezi. Statistica te inseala usor.

        Nu uita nici influenta majora a parintilor, in sensul ca este de asteptat ca un parinte care da un copil la Waldorf sa fie din pornire interest de educatia lui si, prin urmare, sa se ocupe de el (ajutor la lectii, meditiatori, interes pentru ce face etc.),

        E cam greu de gasit adevarata cauza… :-))

        Like

  3. Va trimit un link unde veti gasi toate institutiile Waldorf din tara si respectiv din Bucuresti. Dupa ce veti accesa linkul, si va alegeti forma de invatamant de stat sau particulara pe care o preferati, va rog sa sunati la numerele de telefon indicate pentru institutia alesa si sa cereti acolo toate detalii de inscriere. Spuneti deasemnea ca vreti sa participati la “ziua portilor deschise” si ca vreti sa fiti anuntati in ce zile este programat un astfel de eveniment pentru a vedea pe viu cum se desfasoara o lectie la Waldorf. Iata linkul de care v-am vorbit: http://waldorf.ro/unitati-scolare/bucuresti/

    Like

    1. Cartea “Educatie pentru liberatate” nu se mai gaseste decat la Biblioteca Societatii Romane de Antropozofie-SAR cu adresa de contact aici: http://antroposofie.ro/contact/ , precum si la Biblioteca Miahil Sadoveanu aici care are sedii in mai multe sectoare din Bucuresti. Intrati pe site-ul bibliotecii si consultati catalogul. Eu am gasit-o la trei sucursale Sadoveanu consultand catalogul lor de aici: http://www.bibliotecametropolitana.ro/articole.aspx?catId=186&c=2🙂

      Like

    1. Foarte buna ideea de a scrie un articol in colaborare cu un om priceput in aceasta pedagogie! De cand caut ceva intr-un singur loc si legat de Romania. Iar cu clipul acesta ati pus ciresica pe tort, va multumesc. Am avut ocazia sa vad putin dintr-o gradinita Waldorf in judetul Sibiu. Mi-a placut abordarea si faptul ca toti copiii erau acceptati si ajutati in ritmul lor. Stiam de Rudolf Steiner, agricultura biodinamica, si alte preocupari de-ale lui.
      Mersul la gradinita respectiva mi-a stimulat interesul sa aflu mai mult despre metoda, dar pana acum, cu articolul tau, nu a fost ceva prea clar. Filmul acesta e binevenit!

      Like

  4. Îmi pare rău școlile că publice ”nu fură” puțin câte puțin din sistemul Waldorf…Cadrelor didactice, multora dintre ele – cu părere de rău – le lipsește acea ”dexteritate” de a înțelege copilul, respectiv elevul, darămite a-l educa într-un stil în care competiția să nu duce la invidie, răutate și o scară a valorilor deja defăimătoare!…
    Școlile noastre, sistemul educațional aliniază copilul, unul în spatele altuia, ”omorându-le” creativitatea, facând 1000 după tiparul unuia…
    Felicitări, pentru articol!
    Felicitări, sistemul Waldorf e o artă, un mod de predare și educație cu stil!
    Sunt mămica unui baiețel de nici 8 ani, în clasa a II-a, la o școală publică din oraș.
    Parenting-ul? Arta de-a avea copii fericiți!
    Scriu despre parenting pe http://creativitatelafeminin.wordpress.com/
    Toate bune de pe meleaguri nemțene!

    Like

    1. Multumesc pentru vizita si aprecieri.
      Articolul despre sistemul Waldorf este scris de o buna prietena de a mea care cunoaste foarte bine acest sistem.Deci ei i se cuvin laudele pentru acest articol.
      Ai mare dreptate in ce priveste felul in care sunt educati copii nostri in sistemul de invatamant de stat. Daca nu putem schimba mare lucru in ce priveste sistemul putem sa ne ajutam noi acasa copii, sa suplinim ceea ce scoala nu le ofera🙂
      Am facut si eu o vizita pe blogul tau si mi-a placut ce am vazut. Felicitari pentru blog🙂

      Like

      1. Da, noi ne-am extins și prin Puterea Exemplului, Puterea Perseverenței, …asta pentru a avea mai târziu – din rândul copiilor de astăzi – o comunitate cu-adevărat-bazată pe sinceritate, inteligență emoțională, dezvoltarea abilităților și aplicabilitatea acestora…
        Mulțumesc din suflet! Mă bucur că ți-a plăcut!
        Asta e și ideea: Unde sunt mulți, puterea crește! Împreună putem muta munții!
        Noapte bună și-o săptămână mirifică!

        Like

  5. Dar Scoala publica a inceput sa priveasca peste gard in curtea vecinilor si “sa fure” cateceva🙂 .Dupa 100 de ani de cand pedagogia Waldorf facea asta cu buna stiinta ,pedagogia publica decide si ea timid sa scoata notele de la clasele 1-4 si sa ofere calificative, dandu-si seama ce stupida si uneori tragica poate fi notarea competitiva. Dar sa mai avem rabdare inca vreo 100-200 ani. Poate cine stie! Mai bine mai tarziu decat niciodata, desi stiu ca in cazul educatiei unui copil, mai bine nicodata, tarziu!

    Like

    1. Da, sistemul educațional public învață greu, se adaptează pe măsură și uită repede!
      Suntem singuri, părinții, în fața unui mamut-educația de astăzi…
      Tocmai de-asta, particip activ și mereu la educația copilului meu!
      Creștem împreună, învățăm atât de multe împreună!
      …Sau mai zic – nu lăsa pe mâine ce poți face azi!
      Toate bune!

      Like

      1. Mir, nu cred ca exagereaza nimeni. Liana cunoaste foarte bine sistemul Waldorf si nu a facut decat sa isi expuna parerea ei aici la mine pe blog.
        Fiecare are dreptul la opinie si la informare. Apoi fiecare decide in cunostinta de cauza.

        Like

  6. Buna tuturor
    Dupa multe ore de cautat si citit pe internet , am dat si despre aceste comentarii , care in sfirsit m-au mai scos la lumina , cu intrebarea Ce fel de scoala este buna pentru fetita mea ? In aceasta toamna va merge in clasa 0 si sunt foarte dezorientata incotro sa ma indrept si anume spre invatamantul clasic sau spre cel Waldorf. Eu imi doresc un copil fericit care sa mearga de placere la scoala , iar cand vine acasa sa mearga in parc sau la alte activitati care sa-i faca placere . Din cate am intrebat in stanga si in dreapta , cei de la scolile clasice dupa ce vin de la scoala inca au o multime de teme de facut si abia apuca seara sa-si mai traga sufletul . Va rog din suflet , daca aveti informatii despre scoala ITA WEGMAN de pe strada Glucozei sect. 1 sa-mi dea si mie pe e-mail […] , un numar de telefon ca sa pot vorbi mai pe -ndelete . Poate este o mamica care ma vede pe acest forum si imi poate spune si mie mai multe despre aceasta scoala .
    Va multumesc

    Like

  7. Trebuie sa precizez insa ca la ITA WEGMAN nu se face pedagogie Waldorf. Parintii trebuie sa stie acest lucru atunci cand se hotarasc sa aleaga. La ITA este un amalgam de pedagogii unde sunt preluate si cateva principii Waldorf. Acest adevar este sustinut de cei care cunosc cu adevarat pedagogia Waldorf si deasemenea de site-ul Federatiei Waldorf unde sunt trecute unitatile de invatamant Waldorf din Romania: http://waldorf.ro/unitati-scolare/bucuresti/ .

    Like

      1. A, nu am spus ca e rau ca e mixat. Nici ca e bine. Nu am elemente sa ma pronunt. Si cu atat mai putin ma pot pronunta cu privire la acea scoala, fiind si mica si mixata….

        Am spus doar ca e un mix Waldorf Frenet si ca are rezultate acceptabile la evaluari – lucruri obiectiv verificabile.

        Insa, ca si in orice alte cazuri, cred ca lucrul cel mai intelept pentru un parinte este sa mearga sa vorbeasca la ACEA scoala, sa vorbesca cu mai multi parinti, si, mai ales, sa COMPARE cu alte scoli, INDIFERENT de abordarea pedagogica.

        Waldorf nu e o garantie a succesului educational, dupa cum nici Montesorri nu e nici Step by step nici traditional nu sunt.

        O scoala inseamna profesorii ei + managementul ei. Oricare abordare pedagogica poate fi bine sau rau aplicata intr-o ANUMITA scoala.

        Like

      2. 🙂 Da, ai dreptate. Problema insa e ce faci atunci cand efectiv nu ai de unde alege? Ce alternative poti sa-i oferi copilului tau?
        Nimic mai mult decat ce ofera sistemul de invatamant de stat care a fost foarte bine analizat ieri seara intr-o emisiune de la PRO TV.
        Si sa speri ca il poti sustine pe drumul pe care merge, sa il ajuti, sa-i fii alaturi.

        Like

      3. @Claudia
        Ca sa ai de unde alege, trebuie sa… alegi.
        Nu e un joc de cuvinte.
        A alege inseamna a compara, adica a vedea cu ochii tai scolile respective.
        Adica, merg si vezi cateva scoli, INDIFERENT sistemul pedagogic aplicat (traditional, Waldorf, SbS etc.etc.). Si alegi o scoala.
        ————————
        Fii atenta ca reportajul ala de la PROTV prezinta doar o fata a problemei.
        Astfel, stiu scoli private pe sistem Montesorri (ma rog to un mix…) care indeasa in copiii muuuult mai mult decat ce ai vazut la TV. Dupa cum stiu scoli Waldorf unde nu se face mai nimic.
        Fii atenta; Waldorf e tot de stat!!! Marile centre Waldorf din Romania sunt DE STAT.
        Dupa cum sunt si scoli private pe sistem traditional de toate calitatile…
        —————
        Criterii de alegere:
        – cu ce se compeleteaza curriculum?
        – notele de la capacitate
        – sistemul de notare
        – legatura cu parintii
        – activitatile extrascolara
        – transparenta generala (web-site, discutii, disponibilitate,)
        – parerea altor parinti (intrebarile tb sa fie OBIECTIVE si CUANTIFICABILE, altfel spus fiecare intelege altceva printr-o “scoala buna”…)
        – orele consummate la teme, din care cat in WE
        – sistemul de pedepse
        – copiii plang? De ce?
        Cam astea.
        Sistemul – conteaza putin si abia la urma celorlalte criterii
        —————–

        Atentie si la recomandari!

        Daca cineva din Iasi are copilul la Waldorf Iasi (95% promovabilitate la BAC) va recomanda sistemul, nu scoala. Astfel, cineva din Bucuresti se poate duce la Waldorf Bucuresti pe aceasta recomandare, dar la acest liceu promovanbilitatea la BAC e de doar 70%…. Si parerile pe forumuri despre cele 2 centre Waldorf sunt radical opuse (favorabil pentru Iasi, nefavorabile pentru Bucuresti). Dar confuzia apare usor, deoarece o parere nefavorbila pentru o anumita scoala Waldorf e luata drept o parere nefavorabila despre sistemul Waldorf si toata lumea sare sa apere sistemul. Pe care nu l-a atacat nimeni.🙂. Si invers, o parere buna despre o scoala Waldorf e luata drept lauda la adresa sistemului – pe care de fapt nimeni nu l-a laudat.🙂

        Acestea sunt fapte obiective, eu nu vreau sa evaluez in nici un fel. Fiecare isi trage concluziile.

        Like

  8. Nu confundati sistemul Waldorf cu ceea ce se face intr-o anumita scoala Waldorf!

    O scoala Waldorf poate fi buna si o alta foarte proasta. Acest sistem cere mult mai mult efort personal din partea profesorilor si nu sunt rare cazurile cand nu depun acest effort.

    Primul semn al dezinteresului este cand profesorii vorbesc despre principiile Waldorf in loc sa vorbeasca despre ce fac ei in scoala respectiva.

    De multe ori succesul copiilor este datorat meditatiilor sau grijii parintilor si nu are nici o legatura cu ce se face in respectiva scoala Waldorf, asa cum unii profesori lasa sa se creada.

    Intr-adevar au fost absolventi Waldorf foarte buni, dar asta se intimpla acum 7-8 ani, cand erau alte cadre didactice, cand exista entuziasm, un colegiu Waldorf – desfiintat de ani buni, precum si o implicare directa a scolilor Waldorf din alte state europene – acum ca si inexistenta, pentru ca au si ei problemele lor.

    Succesul la bac, prezentat ca un rezultat al scolii Waldorf este de fapt o pacaleala statistica, aceste scoli avand foarte putini elevi. Mai mult, parintii le pun meditatori si e normal sa ia bacul, nu are legatura cu faptul ca respectiva scoala e Waldorf.

    Sistemul Waldorf ar trebui sa fie controlat de Federatia Waldorf, dar acest lucru nu se intimpla, pentru ca in federatie sunt tot profesorii Waldorf, adica fix cei care ar trebui controlati. Fiind alternativa, inspectoratul nu se baga.

    Parintilor li se spune sa aiba rabdare, copiii sunt fericiti ca nu au lectii multe. Ies de obicei din moleseala prin a sasea cand vad ca elevii nu ajuns la un nivel nimic macar minimal de cunostinte.

    In alte tari acest sistem functioneaza pentru ca e platit de parinti, care si controleaza daca se aplica sistemul Waldorf. In Romania, plateste statul si nimeni nu controleaza.

    Cel putin doua scoli Waldorf au fost desfiintate in ultimul an in Romania, din motivul ca parintii s-au manifestat marea nemultumire in sensul celor de mai sus – dezinteresul cadrelor didactice si minciuna propagata pana cand a fost prea tarziu pentru a mai recupera ceva.

    Nu neg ca ar putea exista si scoli Waldorf bune, dar trebuie extrem de multa atentie la scoala aleasa si, mai ales, trebuie controlat ce se intimpla inca din clasa intai, astfel incat sa puteti eventual sa va retrageti copiii la timp pentru a mai recupera ceva.

    Avand insa in vedere riscurile foarte mari de impostura in acest sistem in Romania si trauma transferului copilului in caz de depistare a imposturii, eu unul as evita sa-mi dau copilul la o scoala Waldorf in Romania.

    Increderea e buna, dar controlul e si mai bun.

    Like

    1. Draga Victor,
      Nemultumirea ta pare bine argumentata la prima vedere si as tinde sa iti dau dreptate daca nu as stii nimic de W si daca nu as fi avut experiente total pe dos cu copilul meu care ACUM face Waldorf si care NU prezinta lacunele de care amintesti. Si deasemenea nici eu ca parinte nu am frustarile de care amintesti. Cum de este posibil acest lucru totusi? Simplu. Vorbesti de faptul ca in strainatate parintii din Walodrf se implica foarte mult: “In alte tari acest sistem functioneaza pentru ca e platit de parinti, care si controleaza daca se aplica sistemul Waldorf.” Draga Victor, stii cati parinti din clasa copilului meu, acum aflat in clasa a -X-a stiu ceva despre W? Nici unul. Eu sunt singura care stiu de ce mi-am dat copilul la W. Aceeasi situatie se perpetueaza si la clasele celelalte unde profii chiar nu au cu ce parinti sa isi impartaseasca parerea despre W, chiar daca ar vrea. Si copii acestor parinti ignoranti, sunt la W de 10 ani. Stii cate conferinte tinute de profi W din Germania si din Romania despre pedagogia W se tin pe an? Cel putin 2 foarte importante pe an. Stii cati parinti vin la aceste conferinte? 7-8, mereu aceasi. Cum sa stie acesti parinti sa isi educe copiiii si sa continue acasa ceea ce s-ar face bine de ex. la scoala? Cum sa isi exercite parintii controlul? Stii cat timp isi petrece copilul acasa?

      Like

      1. Copilul isi petrece acasa, 50% din timpul sau. Cum este educat copilul W acasa de parintii care nu stiu W? Exact pe dos decat cere pedagogia W. Stii cati profesori W se lupta cu parintii la propriu sa aduca ceva din pedagogia W in constinta parintilor cu copii la W? 70 % din profesorii. Stii cate carti de pedagogie W sunt in bibliotecile institutilor W? Sute. Crezi ca existe vreun parinte W care a imprumutat o singura carte din aceste biblioteci? Si atunci despre ce implicare a pedagogilor si parintilor W vorbim aici? Sunt parinte W si nu am nici un interes sa sustin profesorii W. Dar saracii nu mai pot nici ei. Atata crasa ignoranta si dezinteres din partea parintilor fata de o pedagogie care incearca sa repare cat poate ce strica societatea, anturajul si ei insisi, nu s-a mai intalnit. Acum din nou cifre si fapte concrete: Maria, fetita mea face W de la 3 ani. Stii ce nota a luat la capacitate la Limba Romana acum 2 ani acest copil? 9.90. Stii cate ore de meditatii are la limba romana? Zero ore. Tot ce stie, stie de la scoala. Asta pentru ca este un copil echilibrat care a crescut intr-un mediu extins Waldorf si acasa, altaturi de niste parinti care respecta, iubesc W si nu delega obligatiile de pedagogi pe care le au parintii insasi, NUMAI unor intitutii.

        Like

  9. Pedagogia W ideala este o conclucrare parinte-profesor. La mate, Maria a avut nevoie de meditatii numai pentru orgoliul ei, ca sa ia 9 cat a luat la capacitate in 2012. Mi-a spus ca ar fi luat oricum 5 la acest examen, daca nu ar fi facut nici o ora de meditatii la mate. Mi-a mai spus ca ar fi luat 10, in 2013 la mate fara nici o ora de meditatii, dupa ce Ministerul invatamantului abilitat sa vegheze asupra educatiei sanatoase a copiilor nostri, realizeaza in sfarsit gradul de dificultate extrem la examenul de mate, la care au fost supusi copiii nostri pana in 2013 si da un examen cu o dificultate normala la mate in 2013. Victor, ca sa fim in continuare constructivi, as vrea sa imi spui aici ce carti de pedagie W ai citit si cum ai incercat sa aplici , sa continui ACASA, in viata copilului tau, pricipiile pedagogiei W?

    Like

  10. Dupa cum am mai spus: dragi parinti, nu va faceti iluzii ca veti avea vreodata un copil bine educat daca nu veti acorda interes, timp, preocupare copilului dv. .Sunt intr-adevar si pedagogi W plictisiti, dar pentru ca eu sunt interesata de sistem de 20 de ani, am inteles si cauzele acestei oboseli/ neputiinte/ plictiseli ale pedagogilor W care in majortatea cazurilor o reprezinta exact PARINTII. Ei sunt cei care lovesc necontenit in sistem prin faptul ca nu il sustin, nu il continua si acasa, prin faptul ca nu il cunosc si nu se autoistruiesc. In plus ei insisi ca parintii sunt niste modele cu probleme, insa din nefericire permanente langa copil, impreganandu-i acestuia ignoranta, frica, angoasele si neputiinta lor. Ca parinti trebuie sa fim niste modele demne, sa ne autoinstruim extins, in mai multe domenii mai ales de sorginte spirituala cum ar fi antropozofia de ex, sau astrologia si stiintele spirituale predate de Nicolici de ex.( este un articol pe blog al acestui autor) etc. Nu vom face nimic daca vom lasa lucrurile rele neschimbate in vietile noastre, si nu vom insanatosi in primul rand la noi, viata proprie de gandire, simtire si vointa.

    Like

  11. Draga Liana,

    Din moment ce ai facut meditatie la mate, nu poti sustine ca ai incredere in scoala Waldorf respective.

    Imi spui ca esti singurul parinte Waldorf din clasa. Atunci, cum e Waldorf acea clasa? Daca nu pentru Waldorf, de ce au adus parintii copiii acolo? Steiner nu a spus “Duceti-i pe copii la scoala si vedeti-va de treaba!”.

    Inainte de a spune ce am citit eu din Waldorf (nu prea sunt “sute” de carti Waldorf in Romania, sute or fi de antroposofie, Waldorf sunt poate zeci) as fi si eu curios cu ce alta pedagogie o compari?

    Adica, daca citesti numai Waldorf, ti se poate parea excelenta. Ceea ce nu prea se mai intimpla daca mai citesti si altceva. Vorbesc de abordari pedagogice, nu de comparatia cu traditional.

    De fapt, au mai ramas doar cateva scoli pur Waldorf in Ro. Unele s-au desfiintat de tot iar altele au apelat la mixul pedagogic, intelegand printre altele ca totusi a trecut o suta de ani de la Steiner si oricat ai fi de “fan”, trebuie sa tii seama de realitatea prezentului, de progrese.

    Waldorf nu se poate aplica numai “acasa”, sau numai “la scoala”. Asta e o foarte mare problema, si sincer nu cred ca o clasa in care doar una din mamici e Waldorfista si care mai face si meditatii la mate, se poate numi o clasa Waldorf, oricat de laudabile ar fi eforturile de acasa.

    Departe de mine gandul de a dezavua sistemul Waldorf, e clar ca are meritele lui. Dar e tot atat de clar ca din combinatia lipsa de interes a parintilor + delasarea scolii+ lipsa de control – prea mare lucru nu te poti astepta sa iasa.

    Vorbesc de riscuri aici.

    Dar si de individualitatea fiecarei scoli, ceva normal nu? Adica, unele scoli Waldorf sunt mai bune si altele mai slabe.

    Sunt scoli Waldorf la care perfomantele sunt departe de cele ale copilului tau.

    Problema e ca parintii nu verifica scoala Waldorf pe care o aleg, merg orbeste pe “sistem”. Si uneori o incaseaza urat de tot cu increderea asta. De fapt nu ei, ci copiii lor. Si uneori, mult prea tarziu…

    Si uite-asa Waldorf in Romania apare ca inca un sistem bun aplicat prost.

    Parerea mea: cascati ochii mari unde va duceti copilul! Si ramaneti cu ochii asa mari, tot timpul. Copilul nu are de ce sa fie victim increderii noastre naïve.

    OFF-Topic:
    Astrologia nu prea are ce cauta in legatura cu subiectul, nu crezi?

    Like

    1. “Din moment ce ai facut meditatie la mate, nu poti sustine ca ai incredere in scoala Waldorf respective. ” Am facut meditatii la mate dupa cum am mai spus din urmatoarele motive: “La mate, Maria a avut nevoie de meditatii numai pentru orgoliul ei, ca sa ia 9 cat a luat la capacitate in 2012. Mi-a spus ca ar fi luat oricum 5 la acest examen, daca nu ar fi facut nici o ora de meditatii la mate. Mi-a mai spus ca ar fi luat 10, in 2013 la mate fara nici o ora de meditatii, dupa ce Ministerul invatamantului abilitat sa vegheze asupra educatiei sanatoase a copiilor nostri, realizeaza in sfarsit gradul de dificultate extrem la examenul de mate, la care au fost supusi copiii nostri pana in 2013 si da un examen cu o dificultate normala la mate in 2013”. Nu este clar raspunsul meu????

      Like

      1. “Ar fi luat oricum 5” Nu stii asta. Doar “ti s-a spus”.

        Ti se tot spune. Pe ce argumente se bazeaza aceste afirmatii?

        Singurul lucru cert este ca nota la mate se datoreaza meditatiilor.

        Punand conditional-optativul in joc “Ar fi luat, ar fi facut” nu rezulta de fapt nimic.

        Stii vorba aia ‘Dupa razboi multi viteji se arata”?

        Like

  12. Toti parintii spera sa inlocuiasca ei scoala, ajutandu-i pe copii.

    DAR, in Waldorf completarea scolii prin activitate Waldorf acasa presupune 3 lucruri:
    – sa stii ce-i cu Waldorf asta (Scoala Parintilor)
    – sa fii dispus sa ajuti invatarea (perseverenta e o calitate, dar orice calitate se gaseste greu la om, nu-I asa?🙂
    – sa sti clar ce a facut si ce rumeaza sa faca scoal – prespune disponibilitate de comunicare intense din partea scolii – raaaar de tot intilnita.

    La Waldorf mai e un risc asociat: da imrpesia ca poti sa tii doar Waldorf pentru a fi un parinte efficient in sprijinirea invatarii. Realizezi greu ca asta nu e sufficient, si ca trebuie sa citesti si sa aplici destul de mult si din alte pedagogii.

    Mai mult, un profesor Waldorf trebuie sa aiba cunostinte clare de antroposofie pentru a sti ce face. Antroposofia e mult mai greu de priceput si utilizat ca baza pedagogica decat multe alte pedagogii. In plus, e clar in lume ca fara mixare nu mai da rezultate. Iar pentru mixare trebuie sa citesti si sa aplici multe alte lucruri.

    Treaba asta e dificila cat timp putini profesori au posibilitatea de a citi current engleza sau germana si/sau sa utilizeze resurse internet cu eficienta. Plus ca ia mult timp.

    De-asta spun – sunt riscuri in Waldorf mai mari decat in traditional. Asta nu e o contrarecomandare, ci doar o punere in tema.

    Like

  13. “Daca nu pentru Waldorf, de ce au adus parintii copiii acolo? Steiner nu a spus “Duceti-i pe copii la scoala si vedeti-va de treaba!”. Tocmai vorbeam de crasa ignoranta a parintilor si dv. imi spuneti de ce zicea Steiner? Nu intelegeti ca metalitatea parintilor este ca scoala trebuie sa faca totul. Putin le pasa de Steinerul dv.

    Like

  14. “Inainte de a spune ce am citit eu din Waldorf (nu prea sunt “sute” de carti Waldorf in Romania, sute or fi de antroposofie, Waldorf sunt poate zeci) as fi si eu curios cu ce alta pedagogie o compari?” Eu am vreo 50 de carti W acasa traduse si sunt un amarat de parinte Waldorf. Cred ca sunt sute carti W in lume, cateva scrise de Steiner si restul de profesori W. Eu nu comapr W cu nici o alta pedagogie ca nu am cu ce, considerandu-le pe toate ca au aparut dupa W si ca au asemanari pur intamplatoare cu W, asemanari destul de vagi oricum.

    Like

  15. “Problema e ca parintii nu verifica scoala Waldorf pe care o aleg, merg orbeste pe “sistem”. Si uneori o incaseaza urat de tot cu increderea asta. De fapt nu ei, ci copiii lor. Si uneori, mult prea tarziu…”

    Problema e ca parintii cu copii in Waldorf , NU VOR sa invete nimic legat de pedagogia W, si da, prefera sa mearga orbeste pe sistem din lene, comoditate, traditii, obiceiuri nepedagogice etc, etc. De ce? Dupa cum am mai spus: “Copilul isi petrece acasa, 50% din timpul sau. Cum este educat copilul W acasa de parintii care nu stiu W? Exact pe dos decat cere pedagogia W. Stii cati profesori W se lupta cu parintii la propriu sa aduca ceva din pedagogia W in constinta parintilor cu copii la W? 70 % din profesorii. Stii cate carti de pedagogie W sunt in bibliotecile institutilor W? Sute. Crezi ca existe vreun parinte W care a imprumutat o singura carte din aceste biblioteci?” te rog sa retii ca si parintii W nu au timp sa colide biblioteci si sa se apuce de studiu. E plictisitor ce naiba! Mai bine il duc la Waldorf sa il salveze ea.

    Like

    1. Parintii au la indemana un internet intreg cu carti de antroposofie si pedagogie Waldorf – gratis.

      Nu e deloc complicat, mai ales daca stii germana , franceza sau engleza. Sau spaniola.

      Mai sunt si pe Amazon daca vrei, mai sunt chiar si pe web-site-urile de vanzare on-line gramezi de carti. Chiar nu are importanta biblioteca.

      Spre exemplu, e simplu de inteles, pentru oricine cauta, locul privilegiat pe care karma il ocupa in conceptia antroposofica (GA 120 R.Steiner – Manifestarile Karmei).

      Sau locul pe care il ocupa reincarnarea in opera sa (GA 135 si altele): aristotelieni si platonicieni – ca reincarnari diferentiate

      (Mult de explicat aici, dar nu e loc, cine vrea – gaseste si citeste pe net tot ce vrea, nu-I nevoie sa mearga la biblioteca. Iar daca nu stie decat romana, poate sa cumpere macar cateva carti fundamentale de la librarie – cu 100 de lei cumperi macar 2-3 carti.).

      Aceste lucruri trebuie acceptate ca atare, nu merge sa ai copilul la o scoala Waldorf si sa nu crezi in karma, reincarnare, aristotelieni si platonicieni etc. La fel, un profesor Waldorf este obligat sa cunoasca, sa accepte si sa aplice aceste concepte : karma, reincarnare etc. pentru a fi cu adevarat Waldorf . Un educator Waldorf trebuie sa fie antoposof, adica sa creda si sa aplice toate acestea (preluat aproximativ dupa R. Steiner – Educatia copilului in lumina antroposofiei).

      Nu merge sa ai copilul la Waldorf si sa stii / sa nu crezi in reincarnare si karma (OK, simplist vorbind, dar nu tinem aici conferinte).

      De-aia nu prea tine, cum bine zici “sa-mi salveze scoala Waldorf copilul”. Trebuie sa inveti si tu ca parinte “cum devine” cu karma si reincarnarea samd. Si sa te straduiesti sa le aplici.

      Like

  16. “Parerea mea: cascati ochii mari unde va duceti copilul! Si ramaneti cu ochii asa mari, tot timpul. Copilul nu are de ce sa fie victim increderii noastre naïve.”

    Increderea naiva a parintilor este stimulata de propria lor ignoranta. Degeaba casca ochii mari daca nu au stiinta educatiei ca sa pot sa discearna obiectiv ce vad. Casca ochii mari si raman cu ochii cascati ! Eu as spune: ce carti de pedagogie W, la ce conferinte W si de antropozofie ati fost ca sa va luminati? Apropo: tu Victor, vorbesti de pedagogia W. Ce carti si conferinte W ai citit/ audiat?

    Like

  17. “La Waldorf mai e un risc asociat: da imrpesia ca poti sa tii doar Waldorf pentru a fi un parinte efficient in sprijinirea invatarii. Realizezi greu ca asta nu e sufficient, si ca trebuie sa citesti si sa aplici destul de mult si din alte pedagogii.”

    Ai spus aici Victor o parere extrem de subiectiva pentru ca eu aplic in educatia copiilor mei NUMAI o singura pedagogie si nu un amalgam de pedagogii cum recomanzi tu. Rezultatele pe care le-am obtinut sunt in regula si nu am nici macar o singura critica sa aduc pedagogiei W. Subliniez insa faptul ca poate nu as fi obtinut rezultatele remarcabile aplicand exclusiv pedagogia W, daca nu as fi stiut putina antropozofie si putina astrologie-nicolici. De ce? Pentru ca am avut tarie de carater si o personalitate echilbrata si am reusit sa fiu ceea ce am spus si mai sus ca trebuie sa fie parintii : “Ca parinti trebuie sa fim niste modele demne, sa ne autoinstruim extins, in mai multe domenii mai ales de sorginte spirituala cum ar fi antropozofia de ex, sau astrologia si stiintele spirituale predate de Nicolici de ex.( este un articol pe blog al acestui autor) etc. Nu vom face nimic daca vom lasa lucrurile rele neschimbate in vietile noastre, si nu vom insanatosi in primul rand la noi, viata proprie de gandire, simtire si vointa.” care toate vor alcatui un model de nota 10 pentru copilul de langa noi care are nevoie de modele vii pe care sa le imite si sa le admire. De aceea astrologia are o mare legatura cu subiectul si ne poate ajuta pe noi ca parinti sa ne cunoastem minusurile si greselile stereotipe pe care le facem in vietile noastre.

    Like

    1. “De aceea astrologia are o mare legatura cu subiectul si ne poate ajuta pe noi ca parinti sa ne cunoastem minusurile si greselile stereotipe pe care le facem in vietile noastre.”

      Cine vrea sa foloseasca astrologia pentru asta si o leaga si de pedagogia Waldorf, nu are decat sa o faca.

      Dar cred ca un parinte responsabil si crestin (indifferent confesiunea) – nu va accepta sa se conduca in viata dupa astrologie.

      Spui de fapt ca pedagogia Waldorf ar trebui aplicata de parinti care sa accepte astrologia ca mod de autocunoastere, cel putin.

      Nu te contrazic, parerea fiecaruia nu e discutabila.

      Dar in consecinta celor ce tu ai afirmat, ar trebui ca toti parintii care doresc sa-si dea copiii la Waldorf sa inteleaga si sa accepte ca astrologia este un ajutor pentru autocunoastere si pentru aplicarea cu success a pedagogiei Waldorf.

      Adica, tu spui ca parintii Waldorf trebuie sa fie de accord cu astrologia, sa o citeasca, sa o foloseasca ca ghid in viata personala, inclusiv pentru a fi mai buni pedagogi.

      Practic, tu spui ca parintii trebuie sa fie de accord cu astrologia. Stii ca ar trebui sa fie constienti de faptul ca astrologia e dezavuata de mai toate confesiunile crestine?

      Repet, nu judec daca e bine sau rau – treaba fiecaruia daca va crede sau nu in astrologie.

      Dar trebuie sa fie clar ca in acceptiunea ta nu se poate Waldorf fara astrologie (sau mai bine spus educatia Waldorf are o nevoie stringenta de astrologie) si ce consecinte are acest lucru.

      Like

  18. Doamna Nicolae,va rog sa-mi spuneti daca fiica dvs este la Waldorf in Bucuresti,imi doresc foarte mult sa-mi mut baietelul in aceasta scoala (este in clasa a treia).va multumesc

    Like

  19. @Matuka

    Liceul Waldorf din Bucuresti are note extrem de slabe la evaluarea nationala, sub 4 doi ani la rand.

    Acest liceul nu respecta programa Waldorf si parintii nu sunt informati despre ce se intimpla la clasa, are loc de fapt un simulacru de informare (cand are loc).

    Copiii deseneaza intr-una, fara un obiectiv precis.

    Activitatile extrascolare sunt foarte putine, serbarile Waldorf nu sunt niciodata explicate – copilul va cauta pitici de pasla prin parc dar nu va intelege nimic din asta, nimeni nu-i va explica.

    La sport joaca ratele si vanatorii pana la exasperare. La romana totul se va derula dupa o logica absolut haotica, fara nici o metoda, La matematica fac siruri ani la rand, fara ca treaba asta sa duca la altceva decat la calcule mintale.

    Clasa are ritmul ei, adica de fapt este asteptat ultimul din clasa, Astfel, toti vor avansa egal de incet. De altfel, timpul nu conteaza la aceasta scoala- veti primi asigurari ca se vor rezolva diverse lucruri “anul viitor”…

    Veti intilni parinti care au adus aici copiii pentru “devenirea spirituala” (a se citi nu pentru a invata) si cadre didactice care se cred mari psiho-pedagogi, desi in afara de Steiner nu au citi nimic din pedagogie.

    Aceasta este singura scoala care nu are web-site. Prin urmare nu veti sti cine preda aici si nici ce pregatire pedagogica au cadrele didactice. La prezentare veti afla in ce consta pedagogia Waldorf si veti fi lasata sa presupuneti (eronat) ca totul se defasoara in acest liceu dupa aceasta pedagogie.

    Sunt si cadre didactice bine intentionate in aceasta scoala, numai ca nu sunt intr-un numar semnificativ.

    Like

  20. Ceea ce afrimati dv este fals. Rezultatele copilului meu la capacitate la Lb.Romana fara nici o ora de medtatii sunt de 9.96. Cu nota de capacitate de 9.65 s-ar fi putut inscrie la orice liceu de marca cum spuneti dv. Nu avea sens pentru ca nu exista altele. Daca ar fi existat ati fi schimbat si dv postul cum se spune inscriindu-va copilul la liceul Perfect. Acasa, ce faceti dv. pentru copilul dv, cate carti de pedagogie Waldorf ati citit ca sa intelegem DE CE ATI ALES aceasta pedagogie? De ce nu lasati postul dv liber ca alti copii sa se poata inscrie in sistemul Waldorf, unde sunt cereri muuuult prea numeroase??? De ce spuneti ca strugurii sunt acri dar va continuati sa ii mancati? Asta inseamna duplicitate si e un exemplu rau pentru copil o asemenea atitudine.

    Like

  21. Recunosc ca sunt probleme ca la orice liceu de altfel. Si la liceele cu note mari copiii au probleme si se simt neimpliniti, si deasemenea si parintii. Ceea ce ar trebui facut este ca printii care formeaza o Asociatie in Liceu sa directioneze fonduri pentru instruirea profesorilor din Liceu in sistem Waldorf. Sistemul in sine nu are nici un fel de problema ci oamenii care il aplica. Lectoarate pentru parinti si pentru profesori finantate de Asociatia , lectorate in care pedagogia Waldorf sa fie impartasita si exemplificata practic ar ridica mult nivelul scolii. Sunt multi profi care au aterrizat de la traditional si pentur ca nu sunt instruiti in pedagogia Waldorf fac greseli in a preda Waldorf o materie. La fel si parintii trebuie sa ceara si sa isi faca timp sa vina la astfel de lectorate sustinute de profesori buni Waldorf din Romania si Germania, Anglia etc. etc.

    Like

  22. Eu de multe ori a trebuit sa fac acasa cu copilul meu ceea ce am citit din carti Waldorf ca ar trebui sa se faca cu copilul. Deci am fost un pic de profesor Waldorf acasa pentru copilul meu, la scoala negasind mereu un profesor cu competente Waldorf foarte bune. Si rezultatele se vad: toti cei care imi cunosc copilul il lauda, iar rezultatele la invatura fara meditatii sau cu sustinere de bun simt, sunt perfecte. Prin activitatile extrascolare in care am implicat-o, prin exemplul personal si un stil de viata sanatos, si bineinteles aplicand pe deantregul un Waldorf ca la carte, ca la mama lui cum se spune, am ajuns la rezultate perfecte de educatie. Mentionez, nu am aplicat alt sistem, nu am amestecat sisteme pedagogice intre ele, am citit si aplicat tot ce recomanda Steiener- parintele pedagogiei Waldorf si deasemenea discipolii lui.

    Like

  23. Buna! Acum am absolvit si eu clasa a 8-a si as vrea sa merg la liceul Waldorf..Daca ma puteti ajuta as dorii sa stiu si eu ceva referitor la acest liceu (media de admitere,profile,pasi care trebuie urmati pentru a intra la acest liceu)… Ma numesc Adriana si am 15 ani! Am cautat si pe net referitor la acest liceu dar nu am gasit mare lucru! Daca ma puteti ajuta,astept un raspuns! Multumesc!

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s