Attachment parentig – redescoperă părintele din tine

Attachment parenting-ul este un concept bazat pe principiile teroriei ataşamentului din psihologie. Conform acestei teorii, copii formează o legătură emoţională puternică cu persoanele care au grijă de ei în timpul copilăriei, cu consecinţe asupra dezvoltării lor ulterioare ca adulţi. Disponibilitatea emoţională şi tandreţea părinţilor ajută copilul să se ataşeze de aceştia, ataşament care contribuie la dezvoltarea socio-emoţională şi la starea de sănătate a copilului în general. În anumite condiţii însă, dacă copilul nu poate forma un ataşament faţă de cineva, acesta poate să ajungă să sufere de ceea ce psihologii numesc “tulburare reactivă de ataşament”. Aceasta afecţiune, care apare la copii mici, reprezintă dificultatea de interacţionare socială pe fondul neglijării nevoilor emoţionale la vârste fragede. Cu înaintarea în vârstă, sindromul ia forma unei neîncrederi accentuate faţă de lume şi oameni în general, iar în timp se poate dezvolta  un sistem de apărare agresiv care împiedică integrarea normală a acestora în societate.

Din punct de vedere biochimic, legătura strănsă dintre mamă şi copil are efecte benefice şi asupra balanţei hormonale a acestora. Hormonii reglează organismul şi îl ajută să reacţioneze cum trebuie la mediu. Unul dintre aceşti hormoni este cortizonul care este produs de glandele suprarenale şi una dintre misiunile lui este aceea de a ajuta persoana respectivă să facă faţă stresului şi să se adapteze la situaţiile cu potenţial de ameninţare (de pericol). Cortizonul este unul dintre hormonii care joacă un rol major în răspunsul emoţional al unei persoane faţă de factorii de mediu. Pentru ca organismul să funcţioneze la nivel optim trebuie să existe un echilibru potrivit de cortizon: prea mult te agită iar prea puţin te face să devii apatic. Privit din perspectiva chimiei ataşamentului, o legătură sigură mamă-copil păstrează copilul într-o balanţă hormonală normală. Copii nesigur ataşaţi pot deci fie să se obişnuiască cu un nivel hormonal scăzut şi să devină apatici, fie cu un nivel ridicat al hormonilor de stres şi atunci să devină anxioşi cronic. Copiii care simt securitatea par să fie într-un echilibru hormonal normal şi obişnuindu-se cu această stare, echilibrul va fi păstrat. Prezenţa mamei este foarte importantă pentru a menţine echilibrul hormonal al copilului, astfel încât acesta să aiba un comportament echilibrat în viitor.

Teoria ataşamentului în psihologie

Teoria ataşamentului în psihologie îşi are originile în opera psihiatrului englez John Bowlby. Prin anii 1930 acesta lucra ca medic psihiatru la o clinică pentru copii din Londra; astfel a ajuns să trateze mulţi copii cu tulburari emoţionale. În urma experienţei căpătate el a înţeles importanţa relaţiei dintre copil şi mamă în ceea ce priveşte dezvoltarea socială, emoţională şi cognitivă. Îndreptându-şi atenţia în special asupra legăturii dintre separarea de mamă de la vârste foarte fragede şi dezvoltarea viitoare, a ajuns la formularea teoriei ataşamentului. El a observat cum copiii dezvoltă un puternic stress când sunt separaţi de mamele lor şi chiar dacă sunt hrăniţi de alte persoane care îi au în grijă, acestora nu le scade anxietatea. Teoria ataşamentului afirmă că un bebeluş are tendinţa de a căuta apropierea de o altă persoană şi se simte în siguranţă când acea persoană este prezentă lânga el. Bowlby a cochetat cu aceasta idee şi în anul 1951 când a publicat ipoteza “privării de mamă”, afirmând că lipsa mamei nu numai că poate cauza depresie la copii, dar poate de asemena acutiza ostilitatea acestora, ceea ce duce la scăderea abilităţii lor de a dezvolta relaţii sănătoase în viaţa adultă.

La acea vreme aceste descoperiri veneau în contradicţie cu teoria comportamentală (behaviorism) a lui Dollard şi Miller, care subestimase legătura dintre copil şi mamă şi care susţinea că acesta este ataşat de mamă pentru că atunci când a fost mic, a fost alăptat. De asemenea noua teorie a lui Bowlby contrazicea şi teoriile lui Sigmund Freud, care avansase ideea că ataşamentul este o consecinţă a nevoii de a satisface diferite necesităţi. Conform teoriei ataşamentului însă, copii se ataşează de părinţi deoarece ei sunt fiinţe sociale pentru care asemenea relaţii sunt naturale şi intrinseci şi nu datorită faptului că ar avea nevoie de alte persoane care să le satisfacă necesităţile.

Continuum concept

Afirmaţiile lui Bowlby aveau sa fie confirmate mai târziu de cercetările făcute de către scriitoarea americană Jean Liedloff care lansează ideea de “conceptum continuum”. Conceptul continuum se bazează pe ideea că pentru o dezvoltare psihică mentală şi emoţională optimă, fiinţele umane în general şi copiii în mod special, au nevoie de acel tip de experienţă la care specia noastră s-a adaptat în întreaga perioadă a evoluţiei umane. În anul 1975, în cartea sa “The Continuum Concept”, publicată la Londra, Jean Leidloff avea să aducă dovezi în favoarea faptului că atingerea face bine bebeluşilor. Scriitoarea americană descrie în cartea sa, care a devenit apoi bestseller international, observaţiile făcute de ea în jungla amazoniană, unde pe parcursul a cinci expediţii care au durat cumulat doi ani şi jumătate, a urmărit modul de viaţă al indienilor Yekuana. Ea a sesizat, printre altele, că mamele îşi ţin bebeluşii într-un contact fizic permanent, 24 de ore pe zi şi asta chiar şi în timp ce îşi desfăşoară treburile zilnice. Pe de altă parte, ea a mai observat că copiii băştinaşilor erau foarte stăpâni şi siguri pe ei înşişi şi a tras concluzia că un contact fizic permanent cu bebeluşul, încă din primele perioade de viaţă, este benefic dezvoltării ulterioare a copilului.

Principiile attachment parentig-ului

Conceptul de “attachment parenting”, aşa cum este el definit astăzi, este legat de numele cunoscutului medic pediatru William Sears, autor al carţii devenite de acum celebră în toată lumea,”The Baby Book”, în care acesta explică principiile acestui concept grupându-le în ceea ce el numeste cele şase B-uri ale bebeluşilor şi care mai târziu se vor transforma în cele opt principii ale attachment parenting-ului care. Sears defineşte attachment parentig-ul ca fiind nimic mai mult decât ceea ce mamele şi taţii din toată lumea ar trebui să facă din instinct dacă ar fi să îşi crească copiii pe o insulă pustie fără a avea la îndemână cărţi, legi sau doctori. Principiile attachment parenting-ului au ca scop dezvoltarea unui sentiment de siguranţă la copil. Pentru aceasta mamele ar trebui să îşi antreneze abilitatea de a recunoaşte nevoile şi semnalele copiilor, pentru ca acestora să li se dezvolte sentimentul de securitate.

Conform asociaţiei Attachment Parenting International (API), există opt principii care favorizează dezvoltarea unui ataşament sănătos, de siguranţă, dintre copil şi persoana care îl are în grijă.

  1. Pregăteşte-te pentru sarcină, naştere şi pentru ce înseamnă a fi părinte. Încearcă să te pregăteşti psihic şi emoţional pentru naştere, informează-te în ceea ce priveşte creşterea noului născut şi a nevoilor pe care acesta le are în diferite etape de dezvoltare.
  2. Hrăneşte-l (alăptează-l) cu dragoste şi respect. Alăptarea este calea cea mai potrivită pentru a satisface nevoile nutriţionale şi emoţionale ale unui bebeluş. Mai târziu, cand începi diversificarea oferă-i acestuia posibilitatea alegerii unei hrane sănătoase şi a unui model sănătos de alimentaţie.
  3. Răspunde-i cu sensibilitate. Trebuie să întelegi ce îţi spune plânsul copilului şi să creezi bazele unei relaţii de încredere şi empatie încă din copilărie. Copii au nevoie de un parinte calm, iubitor şi empatic, care să îl ajute să îşi regleze emoţiile, aşa că unui copil care e rănit sau îşi exprimă o emoţie puternică, răspunde-i cu sensibilitate şi împartăşeşte cu el momentele de bucurie.
  4. Fii aproape de copil (poartă-l). Atingerea vine în întâmpinarea nevoilor bebeluşului de contact fizic, afecţiune, securitate, stimulare şi mişcare. Contactul piele-piele (în timpul alaptarii, a băii, a masajului etc.) ca şi purtatul acestuia în sisteme de purtare special create în acest scop vine în întâmpinarea acestor nevoi.
  5. Asigură-i un somn sigur din punct de vedere fizic şi emoţional dormind aproape de el. Bebeluşii şi copii au aceleaşi nevoi, de la foame la singurătate sau la frică, de la căldură la frig şi ei se bazează pe parinţi pentru a-i consola şi ajuta să îşi regleze emoţiile puternice. De aceea co-sleepingul este eficient atât pentru copii cât şi pentru părinţi.
  6. Îngrijeşte-l cu dragoste şi continuitate. Atât bebeluşii cât şi copiii mici au nevoie de prezenţa fizică a unui părinte iubitor şi responsabil, aşa că cel mai bine ar fi ca părintele să aibă un program flexibil, pentru a minimaliza cât se poate de mult stresul şi durata momentelor de separaţie.
  7. Practică o disciplină pozitivă. O disciplină pozitivă ajută copilul să dezvolte o conştiinţă ghidată de propria sa disciplină şi compasiune pentru alţii. Disciplina care e empatică, iubitoare şi respectuoasă, întăreşte legătura dintre copil şi părinte.
  8. Dă importanţă echilibrului dintre viaţa personală şi cea de familie. Ca să poată reacţiona bine din punct de vedere emoţional, părintele trebuie să aibă un bun echilibru interior, iar pentru asta e bine să încerce să recunoască nevoile individuale ale membrilor familiei şi să vină în întâmpinarea lor, fără a pune în pericol propria sa sănătate fizică şi emoţională.

Săptămâna în curs a fost declarată “Săptămâna Internaţională a Bebeluşilor Purtaţi” (International Babywearing Week). În acest scop, şi în ţara noastră se desfăşoară diferite evenimente, printre care şi lansarea, astăzi, la Cluj a cărţii lui Jean Leidloff, în traducerea Claudiei Neacşu şi publicată sub titlul de “Conceptul continuum – în cautarea fericirii pierdute“, carte pe care o puteti comanda de aici.

ce am citit:

lectura 1, lectura 2,

7 thoughts on “Attachment parentig – redescoperă părintele din tine

  1. Mulțumim pentru acest articol.
    Am practicat și încă mai practic mare parte din principiile attachment parenting și pot da mărturie că acest lucru a creat o legătură foarte strânsă între noi și copilul nostru. E minunat să fii părinte, dar ca să faci acest lucru cât mai bine este indicat să vezi copilul ca pe o persoană autonomă, cu nevoi specifice. Să te pui în pielea lui, ca să înțelegi cum ar trebui să te comporți față de el – cu dragoste și respect.

    Like

    1. Cu placere,Alina.
      Multumesc si eu pentru aprecieri si te mai astept pe la mine🙂
      Din pacate multi parinti nu stiu ce inseamna cu adevarat sa fii parinte si cred ca odata ce au un copil au si drepturi asupra lui tratadu-l ca pe un obiect cand de fapt el este mai mult o binecuvantare divina de care trebuie sa avem grija🙂

      Like

  2. un articol foarte bine documentat si scris!
    de unde pot lua “The Baby Book” sau “the attachment parenting” in afara de amazon? sunt traduse pe undeva in romana? nici pe scribd nu sunt…

    Like

    1. Multumesc pentru aprecieri,Iuliana.
      Din pacate nu stiu daca sunt traduse si in romana cartile.Daca le gaseam in romana puneam link.
      Insa daca aflu ca apar iti las mesaj aici🙂

      Like

      1. Multumesc. Nu e musai sa fie in romana, e perfect si in engleza🙂. Am gasit (pana acum) o singura varianta de downloadat for free si, dupa ce am terminat, vesela, bineinteles, de dat jos tot documentul, surpriza – era in indiana!

        Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s