Cum să tratezi arsurile solare în mod natural

arsura solara
picture credit: photobucket.com

Stimularea formării hemoglobinei, prevenirea şi combaterea rahitismului, prevenirea unor afecţiuni ale pielii (psoriasis), influenţa benefică asupra sistemului nervos, creşterea rezistenţei la infecţii, stimularea producerii de vitamina D, sunt doar câteva din beneficiile expunerii cu moderaţie la soare. Însă dacă expunerea la soare este făcută în mod neraţional aceasta poate avea şi consecinţe negative cu urmări imediate, cum ar fi eritemul şi arsurile solare, sau tardive, cum ar fi boli ale pielii sau chiar cancere cutanate.

Lumina soarelui este formată din mai multe tipuri de unde electromagnetice (sau radiaţii electromagnetice). Dintre acestea însă doar lumina vizibilă, radiaţiile (sau razele) infraroşii şi cele ultraviolete ajung pe Pământ, celelalte fiind absorbite de către atmosferă. Razele ultraviolete la rândul lor au fost clasificate în mai multe tipuri, şi una dintre aceste clasificări ia în considerare lungimea de undă, după care avem UVA (unde ultraviolete lungi), UVB (unde ultraviolete medii), UVC (unde ultraviolete scurte). Dintre acestea doar razele UVC sunt „oprite” de stratul de ozon al atmosferei şi nu ajung să influenţeze sănătatea pielii. Razele UVA şi UVB sunt destul de puternice încât să ajungă pe Pământ şi chiar dacă nu le putem vedea sau simţi, ele pot să afecteze sănătatea pielii noastre, provocând arsuri şi eriteme solare dar fiind suficient de puternice pot chiar să „rupă” ADN-ul.

razele ultraviolete
picture credit: elearning.ro

Razele UVB pătrund în stratul superior al pielii (epidermă) şi se fac “vinovate” de apariţia arsurilor solare, dar şi de bronzarea pielii.  Razele UVA pătrund în adâncime, până în dermă şi chiar hipodermă, şi au drept consecinţă producerea de insolaţii dar şi îmbătrânirea pielii. În timp ce raza de acţiune a UVB este mică, ajungând doar la nivel superficial şi doar iritând pielea, razele UVA penetrează în profunzime putând aduce daune ADN-ului celular şi pot să acţioneze asupra sistemului imunitar fără simptome imediate. Razele UVB  provoacă rapid roşeaţa pielii şi determină bronzarea după aproximativ 21 de zile, stimulează sinteza şi acţiunea vitaminei D, iar pe termen lung au efect cancerigen (epitelioame, melanoame). Razele UVA însă ajung până în stratul dermic şi produc bronzarea imediată, încă din prima zi iar pe termen lung pot da fotosensibilizare şi îmbătrânire prematură a pielii. La apariţia cancerului însă participă ambele tipuri de raze ultraviolete.

Prin procesul de bronzare pielea de fapt tinde să se apere de acţiunea razelor de soare. Sub stimularea radiaţiilor, melanocitele eliberează melanina, o substanţă proteica în măsură să absoarbă razele UV şi să blocheze acţiunea acestora înainte de a provoca daune straturilor pielii. Melanina este sintetizată din tirozină, sub influenţa unei enzime numita tirozinază. Rolul principal al melaninei este acela de a absorbi radiaţia ultravioletă şi a ne proteja astfel de efectele ei care pot fi extrem de neplăcute (arsuri solare, accelerarea procesului de îmbătrânire, declanşarea cancerului cutanat etc.). Însă doar melanina singură nu poate să ne ofere această protecţie astfel încât este absolut necesar să ne protejăm suplimentar, folosind  produse cosmetice care să acţioneze ca filtru solar dar şi care să hrănească şi să îngrijească pielea după expunerea la soare.

Pentru a preveni arsurile solare ai mai multe opţiuni: poţi aplica creme de protecţie cu factor protectiv adecvat, poţi hrăni pielea după expunerea la razele soarelui cu o crema hidratantă şi poţi evita expunerea la soare în orele de vârf între 11 si 15 ( excepţie făcând doar cele 5-10 minute necesare producerii de vitamina D). Iar pentru refacerea echilibrul hidric al corpului consumă cel puţin 2 litri de lichide pe zi pentru a înlocui apa pierdută din corp în urma transpiraţiei.

Dacă totuşi se întâmplă să uiţi să foloseşti crema de protecţie solară sau să fi ales o cremă care nu te-a protejat suficient şi pielea a suferit arsuri sau chiar eriteme solare ai posibilitatea să tratezi aceste daune aduse pielii cu ajutorul mai multor remedii naturale. Iată ce poţi folosi:

–  ulei de nuca de cocos: puţin ulei de nucă de cocos aplicat pe pielea arsă de soare atenuează arsurile, hidratează pielea şi vindecă rănile;

–  lapte: o bucăţică de tifon înmuiată în lapte şi apoi aplicată pe locul afectat de soare calmează durerile provocate de arsură;

–  lemn de santal si turmeric, aceste ierburi având efect răcoritor asupra pielii: un vechi remediu Ayurvedic ne învaţă să facem o pastă din lemn de santal şi turmeric amestecându-le în cantităţi egale şi adăugând puţină apă rece. Pasta o aplicăm pe suprafaţa  arsă de soare şi o lăsăm 15-20 minute;

–  bicarbonat de sodiu: adaugă câteva linguri de bicarbonat de sodiu în apa de baie şi stai acolo dar nu mai mult de 15-20 minute. Dacă stai mai mult rişti să ţi se usuce prea mult pielea iar când ieşi din baie trebuie să rezişti tentaţiei de a te şterge pentru a nu da jos stratul de bicarbonat de sodiu;

–  cartof: spală doi cartofi, taie-i bucăţele şi pune-i în blender până devin lichizi iar dacă amestecul ţi se pare prea uscat mai adaugă apă până devine ca o soluţie. Pulverizează părţile arse de soare cu soluţia de cartofi şi aşteaptă până se usucă apoi fă un duş călduţ. O altă variantă ar fi să aplici pe un tifon amestecul şi să îl pui direct pe locul afectat. Schimbă tifonul la fiecare o oră şi continuă aplicarea soluţiei de câteva ori pe zi timp de câteva zile până iţi trece;

ulei de sunătoare (Hypericum perforatum) bogat în betacaroten, o provitamină terpenică conţinută în morcovi, de exemplu, şi pe care organismul nostru o transformă în vitamina A şi flavonoizi ca hipericina si quercitina, aplicat direct pe rănile provocate de arsuri face ca durerea să dispară imediat. Atâta timp cât ţii rana acoperită cu acest ulei durerea nu va mai apărea. Chiar şi în caz de eritem solar sunt suficiente câteva aplicări şi problema se va rezolva;

ulei de gălbenele are o acţiune emolientă, calmantă, antiinflamatorie şi cicatrizantă pe pielea sensibilă sau iritată de soare;

–  avocado: pentru a înmuia ţesutul uscat de soare poţi folosi si pulpa de la un avocado bine copt;

mentă: pentru a uşura senzaţiile dureroase spală zona cu ceai rece de mentă. Menta, cunoscută pentru proprietăţile ei descongestionante şi antiseptice o poţi folosi sub formă de frunze proaspete de mentă, răcite în apă sau cuburi de gheaţă şi puse direct pe rană de câteva ori pe zi până la ameliorarea situaţiei sau câteva picături de ulei esenţial de mentă puse în apa de baie;

– nalbă: poţi face împachetări cu o infuzie rece de nalbă la fiecare două trei ore până când te simţi mai bine, nalba fiind o plantă cu proprietăţi emoliente, antiinflamatorii şi antidolorifice;

– muşeţel: cunoscut din antichitate pentru acţiunea sa calmantă, descongestionantă şi antiseptică  îl poţi folosi sub formă de comprese cu infuzie rece de muşeţel (aplicate la fiecare doua, trei ore) care atenuează durerea şi umflătura şi repară pielea;

–  pulpă de aloe are proprietăţi antiinflamatorii şi cicatrizante. Poţi lua o frunză de la baza unei plante de aloe bătrână de trei ani o zdrobeşti si o amesteci cu apă. Înmoi apoi un pansament steril şi aplici pe arsură repetând operaţiunea de 2 – 3 ori timp de câteva zile.

Cu siguranţă acestea sunt doar câteva din remediile naturale care le poţi folosi pentru a te trata în caz de arsuri solare. Dacă mai ştii şi tu altele poţi să le împărtăşeşti cu noi lasând un comentariu mai jos.

4 thoughts on “Cum să tratezi arsurile solare în mod natural

  1. Eu cu aloe vera m-am facut bine de la arsuri solare. Am folosit o
    sticluta cu aloe vera pur compus din 99% ingrediente organice Aubrey Organics si mi-a facut tare bine. O recomand

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s