Ce putem face pentru a evita apariţia cancerului de sân

Ce poate fi mai frumos decât imaginea unei mame care işi alăptează pruncul la san?

Şi cu toate astea, la noi în ţară numărul mamelor care au ales sa îşi hrănească copilul la sân a scăzut ingrijorator. Probabil din comoditate, din neştiinţă sau chiar din inconştienţă. De ce inconştienţă? Pentru că alăptarea exclusiv la sân, pentru mai mult de şase luni, nu numai că face bine bebeluşului dar o fereşte şi pe mamă de posibilitatea apariţiei cancerului la sân. Orice mamă ar trebui să ţină cont de acest lucru în momentul în care aduce pe lume un copil.

Însă, pentru prevenirea apariţiei acestei boli necruţătoare, şi noi ceilalţi ar trebui să facem  câteva schimbări  în stilul nostru de viaţă.

Evitarea consumul de zahăr (şi mai ales de fructoză) este una dintre primele măsuri pe care ar trebui să o luăm pentru a micşora riscul apariţiei cancerului de sân. Cantitatea de zahăr sau fructoză consumată influenţează nivelul de insulină din corp, normalizarea acestuia fiind importantă în reducerea riscului apariţiei cancerului. Studii făcute au arătat că fructoza, în mod deosebit, poate duce la creşterea vitezei de dezvoltare a celulelor canceroase.

Putem, apoi, să încercăm să îmbunătătim nivelul de Vitamina D din corp. În mod normal acesta ar trebui să aibă valoarea de 50 ng/ml dar niveluri de pana la 70-100 ng/ml pot ajuta la reducerea incidenţei apariţiei cancerului de sân. Ce putem face pentru asta? Putem sta la soare 5-30 minute zilnic, de două ori pe săptămână,  putem consuma alimente bogate în vitamina D (cum ar fi pesti grasi, galbenus de ou, lactate) şi de asemenea putem lua suplimente cu vitamina D3.

Nici greutatea corporală nu ar trebui neglijată. Şi, pe cât posibil, ar trebui să încercăm să  o mentinem în limite normale. Deoarece estrogenul este produs in ţesutul gras din corp,  e foarte important să ne menţinem în limite normale greutatea corporală şi să scăpăm de eventualele kilogramele in plus.

Introducerea în alimentaţia zilnica a grasimilor esentiale Omega 3 este un alt lucru pe care ar trebui să îl facem. Este bine ştiut că deficienţa de Omega 3 poate fi unul din factorii de aparitie a cancerului. Putem deci opta pentru a consuma alimente bogate în Omega 3, cum ar fi peşti graşi, ulei sau seminţe de in, alune, etc sau sa luam suplimente cu Omega 3.

Ar mai trebui să evităm sau măcar să limităm consumul de alcool la un singur pahar pe zi. Un studiu recent al cercetătorilor scoţieni, publicat în Daily Mail, a arătat că unul din cinci cazuri de cancer la sân din Scoţia este provocat de consumul exagerat de băuturi alcoolice.

Şi, nu în ultimul rând ar trebui urmărite nivelurile fierului din sange, mai ales din momentul intrării la menopauză, deoarece excesul de fier din sânge acţionează ca un puternic oxidant mărind numărul radicalilor liberi şi crescând astfel riscul apariţiei cancerului.

Bineînţeles că acestea nu sunt singurele lucruri pe care am putea să le facem pentru a evita apariţia cancerului de sân. Eu m-am limitat la a scrie aici doar o parte din ele dar lista rămâne deschisă şi o puteţi completa cu ceea ce mai ştiţi şi voi.

sursa

5 thoughts on “Ce putem face pentru a evita apariţia cancerului de sân

  1. Riscul de cancer mamar creste la mamele care au nascut prima data la o varsta mai mare, la femeile cu multe avorturi in antecedente. Mai sunt incriminati si: aluminiul din deodorante, traumatismele la nivelul sanilor. De asemenea, riscul creste la femeile care au avut in familie, pe linie materna, rude cu cancer mamar, precum si la cele care prezinta anumite afectiuni predispozante (cum este considerata mastoza fibrochistica).

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s